Apanova
CONFERINȚA ANTREPRENORIATUL FEMININ - Ediția a VI-a
BURSA 05.09.2017

Willy Homner
 
mărește imaginea
     * ADEVARUL
     * Scandal monstru în sânul Inspecției Judiciare
     Inspecția Judiciară a luat la puricat, începând de luni, activitatea Parchetului General. "Inspecția Judiciară a început un control de fond la Parchetul General. Controlul a fost cerut de Ministerul Justiției", a precizat Bogdan Alexandru, purtător de cuvânt al Inspecției Judiciare. Bogdan Alexandru a mai menționat că acest control va dura o lună. Conform lui Bogdan Alexandru, echipa de inspectori este formată din opt procurori. Momentul este unul delicat, pentru că Inspecția Judiciară trece printr-un imens scandal după ce un procuror care a fost trimis în control la DNA și-a acuzat șefii că și-au depășit atribuțiile și că i-au cerut să facă lucruri în afara legii.
     * Acuzații de măsluire a controlului la DNA
     De curând, Inspecția Judiciară a finalizat controlul la Direcția Națională Anticorupție, inspectorii având termen până pe 6 octombrie să predea raportul Secției pentru procurori. Asupra acestui control planează însă serioase suspiciuni de trucare. Cea care a făcut acuzațiile este chiar coordonatoarea echipei de control, formată din cinci procurori-inspectori, Elena Rădescu. Într-o notă de 12 pagini trimisă Consiliului Superior al Magistraturii, procuroarea a arătat că șefii Inspecției Judiciare au intervenit în efectuarea controlului managerial la DNA "prin dispoziții date în afară cadrului legal, coroborat cu prelungirea nejustificată a perioadei de control, de natură a perturba activitatea DNA", potrivit ziare.com.
     * Cum a fost căptușită cu termopane celebra Mănăstire de la Curtea de Argeș
     La un pas de a fi inclusă pe lista obiectivelor UNESCO, unde figurează ca propunere încă din 1991, Mănăstirea Curtea de Argeș - necropolă regală și monument istoric de interes național, a fost "adaptată" de preoți secolului XXI, cu tâmplărie de termopan. Cu argumentul că praful rezultat în urma restaurării pieței din fața lăcașului afectează picturile din interior și că sunt sătui să țină slujbele în curent, mai marii Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului au luat măsuri. Cele mai recente, de care nimeni nu pare a-și amiti exact când au fost decise, sunt două uși mari de termopan montate la intrarea în sfântul lăcaș, în spatele celor originale. Ușile de termopan nu sunt singurele artificii "provizorii", ci doar cele mai noi, fiindcă toate ferestrele, cu și fără vitralii, sunt dublate, la interior, de termopane maro.
     * Culisele unei retrocedări dubioase
     Mitropolia Moldovei și Bucovinei a încasat aproape 300.000 de euro de la TVR Iași drept chirie pentru o clădire retrocedată prelaților de către statul român. După ce au plătit chirie timp de opt ani, reprezentanții Societății Române de Televiziune - notificați de preoți că trebuie să plece din clădire, și-au dat seama că Biserica a obținut într-un mod posibil ilegal imobilul și cer anchete. La mijlocul anilor 2000, pe când era încă mitropolit la Iași, actualul patriarh al României, Preafericitul Daniel, a coordonat un demers juridic laborios pentru a înavuți Mitropolia Moldovei și Bucovinei (MMB) cu un teren de 6.000 de metri pătrați și clădirile aferente, situat într-o zonă rezidențială din Iași, pe strada Lascăr Catargi.
     * Cum a fost implementat cu succes programul "Alungați medicii din țară" la Spitalul Colentina
     Doi dintre cei mai buni neurochirurgi români, reveniți din Franța pentru a pune pe picioare o secție de neurochirurgie performantă la Spitalul Colentina, au decis să demisioneze din cauza sabotajelor la care au fost supuși după ce au înființat secția. "Acești doi neurochirurgi au făcut prima operație pe creier cu pacientul treaz în timpul intervenției. E păcat să se destrame o astfel de echipă", spune secretarul de stat Cristian Grasu. Gabriela Firea a discutat luni cu cei doi medici neurochirurgi demisionari de la Spitalul Colentina, Ionuț Gobej și Dorin Bica, despre problemele pe care aceștia le reclamă. "Le-am adresat rugămintea de a reconsidera decizia de a demisiona și i-am asigurat de tot sprijinul meu", a spus Gabriela Firea. Edilul i-a propus doctorului Gobej să preia interimar postul de șef de secție Neurochirurgie.
     * Donald Trump i-a transmis premierului Japoniei că este pregătit să folosească arme nucleare împotriva Coreei de Nord
     Președintele american Donald Trump l-a asigurat, luni, pe premierul japonez Shinzo Abe de disponibilitatea Statelor Unite de a recurge la armele nucleare împotriva Coreei de Nord, dacă va fi necesar, potrivit unui comunicat al Casei Albe. Fostul șef al serviciilor de informații israeliene, Amos Yadlin, îndeamnă Washingtonul să atace preventiv Coreea de Nord dacă are capacitatea de a o face. Trump și Abe au avut o conversație telefonică, pe durata căreia cei doi lideri au condamnat "acțiunile destabilizatoare și provocatoare ale Phenianului".
     * Washington Post: Motivul pentru care Coreea de Nord urăște Statele Unite
     Mașina de propagandă a Coreei de Nord poate fi văzută, zi de zi, cum împarte "vitriol antiamerican" folosindu-se de termeni precum "imperialism", "agresor" sau "ostil", subliniază Washington Post. Familia lui Kim Jong-un a condus Coreea de Nord de peste șapte decenii, timp în care a alimentat ideea că Statele Unite ar încerca să elimine statul. De mici, nord-coreenii învață cum "lupii americani șireți" încearcă să le ucidă neamul. Grădinițele și centrele de copii sunt decorate cu animale înarmate cu grenade și mitraliere, iar în desenele animate de la televizor își fac apariția veverițe-soldat (reprezentându-i pe nord-coreeni) care îi înving pe lupii șireți (americani). Populația din Coreea de Nord trăiește într-o mentalitate de război, iar această propagandă antiamericană o alimentează.
     * Darius Vâlcov, în instanță: "Nu îmi mențin nicio declarație dată după 31 martie 2015. Am fost înșelat"
     Fostul primar al Slatinei Darius Vâlcov a declarat, luni, la ICCJ, că nu își menține nicio declarație dată după data de 31 martie 2015 - în care afirma că este posibil că bani de la firmele omului de afaceri Teodor Berna, dar nu mai mult de 300.000 de euro, să fi fost folosiți în campania electorală a PDL - întrucât, după ce a văzut că s-a extins urmărirea penală împotriva sa, și-a dat seama că a fost înșelat.
     * Iulian Fota: Industria de apărare a României a fost distrusă de "nemernici de-ai noștri"
     Industria de apărare a României a fost distrusă de lăcomie și iresponsabilitate, iar țara noastră trebuie să-și consolideze capabilitățile militare în contextul actual internațional, a apreciat Directorul Colegiului Național de Informații Iulian Fota în cadrul unei emisiuni Adevărul Live realizate de jurnalistul Cristian Unteanu. Fostul consilier prezidențial Iulian Fota a declarat la Adevărul Live că traversăm "o situație tensionată cu caracteristici de Război Rece" și că un eventual conflict militar cu Rusia ar începe pe teritoriile României și Poloniei. Întrebat care ar fi soluțiile în acest caz, invitatul Adevărul Live a subliniat asupra necesității sporirii capabilităților militare proprii, strângerii și îmbunătățirii colaborării cu aliații, creșterii solidarității regionale și consolidării interne.
     * Remus Borza nu mai face parte din ALDE
     Patru noi deputați au depus, luni, jurământul în plenul Camerei, înlocuindu-i pe social-democrații Constantin Trușcă, Iulian Iacomi, Leonardo Badea și Adelina Coste. În același timp, a fost făcut anunțul că deputatul Remus Borza nu mai face parte din grupul ALDE. Cei patru noi deputați sunt Dumitru Gherman (Bihor), care o va înlocui pe Adelina Coste, decedată luna trecută; Sorinel Marian Vrăjitoru (Călărași), care îl va înlocui pe Iulian Iacomi; Claudia Gilia (Dâmbovița), care îl va înlocui pe Leonardo Badea; și Alina Teiuș (Mehedinți), care îl va înlocui pe Constantin Trușcă. Tot luni, liderul grupului ALDE din Camera Deputaților, Varujan Vosganian, a anunțat că Remus Borza nu mai este membru al grupului.
     * BANCHERUL
     * Ce comisioane trebuie sa plătească magazinele pentru POS-urile băncilor cu care acceptă plățile cu cardul
     Magazinele cu vânzări anuale de minim 10.000 de euro, adică in jur de 830 de euro (4.000 de lei) lunar sau 127 de lei pe zi, ceea ce înseamnă ca toate magazinele active, sunt obligate printr-o lege adoptată la finalul anului trecut (Legea nr.209/2016) să-si instaleze POS-uri pentru acceptarea plaților cu carduri. Aceeași lege obligă toți comercianții să elibereze deținătorilor de carduri, la cererea acestora, in momentul efectuării plății cu cardul la POS, si o sumă de bani cash, in limita a 200 de lei, la fel ca la ATM-uri. Magazinele vor fi obligate să achite băncii doua tipuri de comisioane: 1) un comision de administrare lunară a POS-ului, intre 35 si 65 de lei, in funcție de fiecare bancă, precum si de valoarea plăților. 2) Comisionul de procesare a plaților, care variază intre 0,6% si 2% din valoarea fiecărei cumpărături.
     * COTIDIANUL
     * Proștii controlează aproape tot - Cornel Nistorescu
     Politica a adus ultimele armate de proști care au cucerit România. Sunt solidari și aliați între ei, gomoși și au sprijin politic sau din servicii, au și diplomă de la universități comunale sau din Transnistria. Proștii dau pe afară de incompetență și trufie. Nu putem scăpa de ei decît cu o puternică, poate chiar violentă revoluție care să țintească mecanismele incompetenților. Cum putem scăpa de permanenta decădere a societății, generată mai ales de exercițiul proștilor din mai toate centrele de decizie? Puterea proștilor a venit cu noua clasă politică. Fiecare partid, indiferent de orientare, și-a strîns șleahta de mediocri și, la fiecare împărțeală, i-a propulsat în poziții cu greutate la semnătură. Și prostul din politică este viclean. Nu promovează decît unul mai prost decît el. Dacă ar susține un altul mai deștept și mai priceput, s-ar trezi zburat într-o clipă. Asta înseamnă că politica ni i-a adus pe cap și tot ea ar trebui să ni-i ia de pe umeri.
     * Noii membri CSM din partea societății civile
     Victor Alistar și Romeu Chelariu au fost validați luni, de plenul Senatului, ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) din partea societății civile. Victor Alistar, propus pentru funcția de membru al CSM de Transparency International România a primit 78 de voturi "pentru" și 43 "împotrivă" . Romeu Chelariu, care a fost propus și susținut pentru CSM de Fundația "Camera de Arbitraj și Mediere", a obținut 85 de voturi "pentru" și 36 "împotrivă". Conform legii, pot fi membri din partea societății civile în CSM specialiști în drept, cu o vechime de cel puțin 7 ani în activitatea juridică, se bucură de înaltă reputație profesională și morală și nu sunt membri ai vreunui partid politic. CSM este format din 19 persoane, dintre care trei sunt membri de drept: ministrul Justiției, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție și procurorul general.
     * Păzea! Vine Garda Civilă
     Mai multi parlamentari PSD au depus o propunere legislativă privind înființarea unei Gărzi Civile și realizarea serviciului militar pe bază de voluntariat. Potrivit proiectului, Garda Civilă se înființează și funcționează la nivel local în subordinea primarului și este coordonată la nivel județean de prefect. Garda Civilă va interveni în caz de situații de urgență precum inundații, incendii, alunecări de teren, cutremure și ori de câte ori situația o impune, conform propunerii. Acesta este compusă din voluntari ce desfășoară stagiul de pregătire militară și civilă. O dată la 5 ani, se efectuează un stagiu de pregătire de 2 zile - o zi de instruire militară și o zi de pregătire teoretică civilă.
     * CURIERUL NATIONAL
     * Europa este divizată în fața crizei migrației
     Corespondenții de presă acreditați la Bruxelles anunță că, miercuri, justiția europeană va lua o decizie privind cotele de migranți solicitanți de azil în țările membre ale UE, chiar dacă unele dintre state nu au acceptat niciodată ideea cotelor obligatorii. Curtea Europeană de Justiție urmează să tranșeze litigiul declanșat de Ungaria și Slovacia, care contesta legalitatea planului lansat de Uniunea Europeană în septembrie 2015 ce viza susținerea Greciei și a Italiei debordate de un aflux de migranți forțați să-și părăsească țara din cauza războaielor și a mizeriei.
     * A crescut povara fiscală ce apasă agenții economici
     În Monitorul Oficial nr. 648 din 7 august 2017 a fost publicată O.U.G. nr. 60/2017 care aduce importante modificări în domeniul legislației muncii, între care și la Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată. Angajatorii cu peste 50 de salariați care nu angajează persoane cu handicap vor plăti dublu la bugetul de stat din septembrie 2017. În scopul stimulării angajării persoanelor cu handicap, în condițiile prevăzute mai sus, se introduce o nouă prevedere care privește doar autoritățile și instituțiile publice și persoanele juridice publice. Această măsură nu exclude posibilitatea persoanelor cu handicap de a participa la toate celelalte concursuri de angajare organizate de către instituția publică.
     * Clienții Provident, verificați la ANAF
     Clienții Provident vor avea acces mai rapid la credite, fără dovadă de venit, doar prin verificarea în baza de date a ANAF. Compania a început colaborarea cu Agenția Națională de Administrare Fiscală pentru îmbunătățirea și accelerarea proceselor de acordare a creditelor. Această colaborare este parte integrată din politica de creditare responsabilă a companiei și vine în sprijinul clienților pentru a le facilita accesul la produsele și serviciile noastre. Colaborarea cu ANAF va reduce considerabil timpul de așteptare între momentul solicitării creditului și momentul acordării sumei solicitate. Astfel, clienții care vor dori să contracteze un credit din portofoliul nostru de produse vor putea alege verificarea în baza de date a ANAF în locul adeverinței de venit.
     * Angela Merkel dorește încetarea negocierilor de aderare a Turciei la Uniunea Europeană
     Angela Merkel a fost extrem de dură la adresa Turciei în cadrul confruntării electorale televizate de duminică seară cu contracandidatul său, social-democratul Martin Schulz. Ea a spus clar că Turcia nu va adera niciodată la Uniunea Europeană în condițiile în care subiectele tensionate se tot multiplică între Europa și Ankara. "Nu văd posibilă adeziunea și nu am crezut niciodată că acest lucru poate surveni", a declarat dna Merkel, adăugând că "acum, problema este cine din Turcia sau din UE va închide primul porțile". Dna Merkel a informat că va purta discuții cu colegii săi (europeni - n.n.) pentru a vedea dacă se poate ajunge la o poziție comună privind încetarea negocierilor de aderare a Turciei".
     * EVENIMENTUL ZILEI
     * Dan Andronic: "Florian Coldea este la capătul firului scandalului legat de raportul Inspecției Judiciare asupra DNA
     Jurnalistul Dan Andronic a publicat pe pagina sa de Facebook un mesaj în care susține faptul că "Florian Coldea este la capătul firului scandalului legat de raportul Inspecției Judiciare asupra DNA". Reamintim că urmare controlului dispus la DNA de ministrul Tudorel Toader, membrii echipei de control au dezvăluit o serie de presiuni făcute asupra lor în toată această perioadă și au demascat-o pe Elena Rădescu, șefa inspectorilor și fost procuror DNA. Afirmațiile jurnalistului Dan Andronic au fost completate aseară la B1 TV de către fostul procuror Alexandru Lele: "Elena Rădescu care a încercat să arunce în aer ancheta Inspecției Judiciare la DNA este cunoscută în sistemul judiciar că a lucrat cu serviciile secrete și cu Florian Coldea, fost prim adjunct al SRI".
     * Vă plac migranții? Primiți-i în casele voastre, pe banii voștri
     Editorialul marelui scriitor, filosof Marcello Veneziani, o să vă capteze toată atenția deoarece mesajul său este unul fără menajamente transmis celor care cer toleranță față de imigranți, invitându-i să-i ia acasă, să-i adopte pe banii lor. "Voi, cei care considerați că a migra e un drept și că e o datorie să primiți migranții, voi care îl elogiați pe Papă, stânga politică, ONG-urile și pe toți care deschid ușile la perete și dau ajutoare migranților, aveți o singură posibilitate pentru a demonstra cu adevărat cea ce presupuneți a priori: sensibilitatea voastră morală și creștină și superioritatea etică față de cei care cer oprirea debarcărilor, frânarea fluxurilor migratorii, care denunță neajunsurile, costurile și violențele care însoțesc tot acest fenomen, Adoptați fiecare din voi un migrant, luați-l în sarcina voastră: adoptați-l în casa sau casele voastre.
     * DECLIN. Numărul aparatelor de PĂCĂNELE s-a redus DRAMATIC
     Numărul firmelor care dețin și operează păcănele s-a redus la mai puțin de jumătate în șapte ani, de la 800 la aproximativ 270 în prezent, principalele cauze fiind legate de creșterea taxelor și diminuarea pieței de desfacere, susține directorul executiv al Asociației Organizatorilor și Producătorilor Jocurilor de Noroc din România, Dan Văjăianu. "Dacă în anii 2010-2012 erau undeva la 800 de organizatori de slot-uri, acum din păcate am rămas doar vreo 200-270. S-a redus la mai puțin de jumătate din cauza legislației. Au crescut taxele foarte mult, astfel încât consumatorul s-a diminuat. Producătorii nu mai au cui să se adreseze, iar piața de desfacere este mult mai mică", a declarat, Dan Văjăianu, citat de Agerpres.
     * JURNALUL NATIONAL
     * Low cost-ul bate tot ce mișcă în aer și pe uscat
     Concurața pe care o fac, în ultimii ani, companiile aeriene low cost celorlalte tipuri de transporturi, pare de neoprit. Blue Air, Wizz Air și Ryanair au înregistrat creșteri constante, de peste 10% pe an, fiecare, iar Vola.ro, care vinde bilete de avion, a raportat o creștere de 51% în 2016, față de 2015, și se pregătește de un nou record, anul acesta. La succesul acestor companii a avut o contribuție semnificativă și colaborarea cu agențiile de turism din România, care nu au mai obținut discounturi de la Tarom și celelalte companii mari. Și cursele interne au crescut vânzările low cost. Aeroportul Henri Coandă, pe care se înregistrează cel mai mare trafic aerian din țară, a avut în primele șase luni ale acestui an 6 milioane de pasageri - cu 20% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut.
     * CSM a primit mai multe note și memorii pe tema controlului efectuat de Inspecția Judiciară la DNA
     Consiliul Superior al Magistraturii a primit mai multe note și memorii pe tema controlului efectuat de Inspecția Judiciară la DNA, a declarat luni, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al instituției, judecătorul Ștefan Lucaciuc. Conform acestuia, o notă a fost trimisă de inspectorul Elena Rădescu, o alta de către ea și două colege din echipa de control care îi susțin punctul de vedere, iar o a treia de ceilalți membri ai echipei care a efectuat verificările la DNA. "Toate aceste note privesc aspecte legate de modul în care a fost efectuată respectiva acțiune de control", a precizat Ștefan Lucaciuc. La CSM a fost înregistrat, în cursul săptămânii trecute, un memoriu transmis de DNA, care se referă la aceeași acțiune de control. Există, de asemenea, și un punct de vedere al inspectorului șef al IJ pe marginea procesului verbal ce conține concluziile preliminare ale verificărilor efectuate.
     * Guvernul nu are bani pentru proiectele din programul Start-Up Nation
     Guvernul nu are bani în acest moment pentru proiectele declarate câștigătoare în programul Start-Up Nation, pentru că nu a existat o rectificare bugetară în luna august, a declarat, luni, Florin Jianu, președintele Consiliului Național pentru Întreprinderile Private Mici și Mijlocii (CNIPMMR), într-o conferință de presă. Potrivit oficialului CNIPMMR, dacă această rectificare, care de obicei se făcea în august, nu a avut loc, înseamnă că nu există în acest moment bani pentru plata proiectelor.
     * După două strategii ratate, a treia este incompletă și incoerentă
     Lansată în dezbatere publică în luna noiembrie a anului trecut, Strategia Energetică a României pentru perioada 2016-2030 va fi actualizată încă din faza de proiect pentru că ea nu este axată pe dezvoltarea sistemului, ci mai degrabă pe conservarea și restrângerea domeniului de activitate. În plus, proiectul strategiei nu stabilește o listă cu investițiile prioritare în sector. Ministrul Energiei, Toma Petcu, a decis înființarea unui grup de lucru care se va ocupa de actualizarea strategiei, aceasta urmând să fie finalizată până la jumătatea lunii octombrie. Din grupul de lucru fac parte reprezentanți ai ANRE, ai ANRM, ai Hidroelectrica, ai Nuclearelectrica, ai celor două complexuri energetice, Oltenia și Hunedoara, ai Transelectrica, precum și ai Academiei Române.
     * NATIONAL
     * Ghiță, "spart" de americani. Panică in sistem!
     Klaus Iohannis, președintele României i-a cerut noii "eminente cenușii" a Administrației Trump, Mike Pompeo, in timpul vizitei oficiale efectuate la Washington, sprijinul CIA pentru "extragerea" lui Sebastian Ghiță din Serbia. Iar operațiunea comună stabilită atunci si care a fost denumita "Orașul Alb" prevedea ca, înainte ca omul care deja zguduise sistemul romanesc de siguranța să ajungă pe măna anchetatorilor din tară, "stoarcerea" informativă a acestuia să fie efectuată exclusiv de către oameni ai republicanilor din Departamentul de Justiție al SUA. Iar după cum reiese din informațiile de ultimă ora intrate in posesia National, cei doi agenți americani de informații care s-au aflat in ultimele două luni si jumătate la Belgrad nu doar că l-au "spart" informativ pe Sebastian Ghiță, dar rezultatele par a fi peste orice așteptări.
     * Soros, nou atac asupra CSM!
     In timp ce actuala coaliție guvernamentală doarme in post, situație in care se complace si Opoziția tradițională, marile partide nefiind pregătite să facă alte propuneri, neavând variante de rezerva la îndemână, magistrații percepuți drept "globaliști" ar fi intens meditați de către nenumăratele organizații sorosiste care funcționează pe domeniul Justiției la noi in tară. Adică "antrenați" încă de pe acum pentru a câștiga concursurile pe care aceștia speră că vor fi organizate daca planul de "destructurare" al Inspecției Judiciare va reuși in urma nenumăratelor lovituri primite atât din exterior, dar, mai nou, si din interior...
     * Românii cu bani in paradisurile fiscale, cu chiloții in vine
     "Economiile" ținute in paradisurile fiscale e o manevra care nu mai tine, ANAF s-a "împrietenit" cu majoritatea tarilor binevoitoare si va ști orice mișcare financiară pe care o faci. Lista jurisdicțiilor cu care Romănia colaborează pentru schimbul automat de informații fiscale a fost actualizata si publicată, ca act normativ, in Monitorul Oficial. Astfel, numeroase așa zise paradisuri fiscale, vor furniza informații anuale cu privire la numele si rezidenta fiscala a titularilor conturilor deschise pe teritoriul lor. Aceste date vor cuprinde soldul contului la sfârșitul anului, valoarea ultimei tranzacții si cuantumul brut total plătit sau creditat titularului de cont in cursul anului.
     * Penibilul de la Educație
     Liviu Pop, ministrul care decorează acum Ministerul Educației pe post de bomboană pusă pe coliva sistemului, nu se mulțumește cu legarea numelui sau de cel mai imbecil si inutil manual de pe mapamond (manualul de sport), ci si demite inspectori școlari din greșeala. După ce a finalizat teoria mersului biped (mai tare, ce-i drept, decât teoriile referitoare la apa caldă si la arderea chibritului pe jumătate) si i-a învățat pe copii cum se pune, in mod științific, piciorul stâng in fata piciorului drept si viceversa, capabilul si neobositul Liviu Pop s-a apucat sa revoce 13 inspectori școlari generali. Fatidica cifra 13 si-a făcut obișnuita magie si ca urmare in ordinul de demitere a figurat inspectorul școlar general din Ialomița in locul celui din Arad.
     * PUTEREA
     * Premierul TUDOSE s-a întâlnit cu ex-ul Grindeanu
     Premierul Mihai Tudose l-a chemat luni la Palatul Victoria pe fostul prim-ministru Sorin Grindeanu. Primul i-a cerut lămuriri despre anumite întâlniri pe care acesta din urmă le-a avut pe teme de politică externă. "Eu l-am rugat să vină, i-am solicitat să-mi dea niște lămuriri despre niște întâlniri pe care le-a avut pe politică externă, întâlnirile tete-a-tete, știți, nu se înscriu nicăieri", a declarat Mihai Tudose întrebat despre prezența lui Sorin Grindeanu la sediul Executivului.
     * ROMANIA LIBERA
     * Lege modificată în defavoarea statului român: Cumpărăm arme din SUA, dar am renunțat la investiții americane de 4 miliarde de dolari
     Contractele de armament prin care România cumpără de la Statele Unite ale Americii sistemele de rachete "Patriot" și HIMARS, în valoare de 5,15 miliarde dolari, nu beneficiază de offset. Adică, americanii nu mai sunt obligați de lege să investească în economia românească și în crearea locurilor de muncă minimum 80% din valoarea contractelor. Motivul? Guvernul Cioloș a modificat legea offset în defavoarea statului român, astfel încât contractele încheiate la nivel de guverne să nu mai beneficieze de măsuri compensatorii. Inițiatorii acestei modificări legislative au fost Costin Borc și Mihnea Motoc. În plus, nici Guvernul Tudose, controlat din umbră de liderul PSD, Liviu -Dragnea, nu dă dovadă de transparență și nici nu respectă Legea achizițiilor publice în ceea ce privește cumpărarea celor două sisteme de rachete de la americani.
     * Doina Pană, ministrul Apelor și Pădurilor, confirmă că un pădurar câștigă legal doar o mie de lei pe lună
     Ministrul Apelor și Pădurilor, Doina Pană, a confirmat, luni seară, la Digi 24, că un pădurar din România câștigă, legal, din salariul de angajat la stat, doar o mie de lei pe lună. Întrebată dacă este adevărat că un pădurar câștigă legal o mie de lei pe lună, Doina Pană a spus "Da". Ea a evitat însă să comenteze acuzațiile că unii pădurari ar fi implicați în tăierile ilegale și în furturile din păduri, susținând în schimb că mulți pădurari sunt spitalizați după ce au fost bătuți de hoții de lemne.
     * ZIARUL FINANCIAR
     * Românii nu sunt interesați să lucreze ca îngrijitori de vite pentru 2.500 de lei pe lună
     Cel mai mare crescător de vaci de carne din România, compania olandeză Dutch Trading Inter­national, a adus 18 nepalezi pentru a lucra în fermele de vaci, în condițiile în care nu a găsit români dispuși să facă munca de îngrijitori de animale pentru un salariu de 2.500 de lei net pe lună, cât încasează nepalezii. "E dificil să găsești muncitori în România. Acum aducem oameni din Nepal, pentru că muncitorilor buni din România nu le place să lucreze în ferme. Noi avem 18 angajați din Nepal pe care îi plătim la nivelul sa­lariilor medii din piață, respectiv 2.500 lei net, adică 3.500 lei brut. Sunt mulți nepalezi în România, în jur de 5.000 de persoane", a spus Gert Bronkhorst, admi­nistrator și acționar al Dutch Trading Inter­national, un business de 11 milioane de euro în 2016, cu sediul în Mizil (județul Prahova).
     * Ungaria o fi oaia neagră a Uniunii Europene pe scena politică, dar pe cea financiară este iubită. Investitorii o împrumută gratuit
     Cu critici din partea Comisiei Europene și a principalilor lideri occidentali și cu o supraveghere sporită din partea BCE, din punct de vedere politic Ungaria a ajuns oaia neagră a Uniunii Europene. Însă această economie est-europeană se împrumută aproape gratuit, uneori chiar gratuit, de pe piețele financiare, iar investițiile cresc. Ungaria stabilește recorduri după recorduri pe piața obligațiunilor guvernamentale. Prima dată a fost în martie, când yieldul obligațiunilor guvernamentale maghiare cu scadența la 3 luni s-au dus sub zero. A fost ceva temporar. Însă în ultimele săptămâni a devenit ceva normal ca guvernul să vândă instrumente de datorie cu randamente zero sau mai mici, scrie Portfolio.hu. De pe această piață, Ungaria reușește să se împrumute mai ieftin chiar decât Polonia, o economie mai mare și cu ratinguri mai bune.
     * Inversare de roluri: Europa pare acum stabilă, în timp ce SUA devin volatile
     Timp de un deceniu, americanii au privit cu neliniște dincolo de Atlantic, temându-se că șirul de crize din zona euro ar putea ruina economia mondială. Acum, rolurile s-au schimbat brusc: Europa și-a revenit și privește cu mai multă încredere către viitor, dar cu îngrijorare spre vest, peste Atlantic, în condițiile în care mulți presupun că cea mai mare amenințare la adresa redresării europene ar putea veni din America, scrie Ferdinando Giugliano, editorialist la Bloomberg. Pericolul pe termen scurt aflat în fața Europei este deja vizibil pe piețele financiare. Investitorii își pierd încrederea în capacitatea președintelui american de a-și respecta promisiunea legată de reducerile de taxe. Dolarul este în cădere liberă, împingând deja recent moneda euro dincolo de 1,20 pentru prima dată de la începutul anului 2015, înainte de a-și recupera din pierderi. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Trimite părerea ta.
Nume (maxim 50 caractere)
E-mail (optional)
Titlu (maxim 50 caractere)
Mesaj
 
REGULAMENTUL MESAJELOR
Acord
Prin trimiterea opiniei ne confirmați că ați citit regulamentul de mai sus și că vă asumați prevederile sale !
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
27.04.2018
BVB
     * Volum de 41 milioane lei
     
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a înregistrat, în ședința de tranzacționare de ieri, un volum de 41,03 milioane de lei , valoare situată sub...  click să citești tot articolul
27.04.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au fluctuat ieri, investitorii fiind atenți la rezultatele anunțate de companii.  click să citești tot articolul
26.04.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa s-au înscris pe un curs negativ ieri, investitorii fiind mai interesați de titlurile de stat americane - datorită randamentelor - decât de acțiuni.  click să citești tot articolul
26.04.2018
BVB
     Rulajul înregistrat în ședința de ieri a Bursei de Valori București (BVB) a fost de 61,08 milioane de lei (13,14 milioane de euro), circa o treime din valoarea tranzacționată fiind realizată cu...  click să citești tot articolul
25.04.2018
BVB
     * Dragoș Mesaroș, Goldring: "Dacă BET reușește să construiască un suport în zona nivelului de 9.000 de puncte, există șanse importante ca indicele să continue să urce"
     
     Piața...  click să citești tot articolul
25.04.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au fluctuat ieri, investitorii din regiune fiind atenți la rezultatele financiare anunțate de companii.  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 26 aprilie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.8896
2.3770
2.9725
3.8808
0.1827
0.6240
0.2157
4.6490
5.3189
1.4851
3.4922
0.2305
0.4799
1.1002
0.0609
0.4445
0.9390
3.8160
0.3088
1.0952
0.6034
0.0571
0.3537
0.2027
2.6979
0.0394
0.1455
1.0389
0.6264
0.1209
162.4008
5.5073
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
25.04.2018
DEPUTY PRIME-MINISTER VIOREL ȘTEFAN:
     * Bogdan Chirițoiu: "The European Commission will force the future buyer of Sidex Galați to increase the output of steel"
     ArcelorMittal may only sell the Galați metallurgic plant with the explicit agreement of the Romanian state, and the European Commission will ensure that the output of the plant will increase after the transaction, deputy prime-minister Viorel Ștefan said yesterday, in a conference on the issue of major industrial energy consumers.  click here to read the entire article
20.04.2018
     * "Iliescu on trial for all the bloodshed!" was one of the powerful slogans of the University Square, as well as "Iliescu - KGB, go back to the USSR!".
     We, who had organized the marathon protest of the century, knew who Ion Iliescu was, as the rest of the Romanian people took a long time to catch on, even Brucan was wrong in his estimate that the much maligned "stupid people" would take two decades to "awake".  click here to read the entire article
16.04.2018
     * - The Syrian gas attack did not exist, the American missiles were brought down, then where are the dead coming from?!
     * - It is enough to tell Syrians that they are attacked and killing each other?
     Friday, Syria was attacked by war attacks, in which a warship of the United Nations which operate in the Red Sea (according to the American officials), American B-1 bombers, four British Royal Tornado GR4 aircraft (which fired Storm Shadow missiles) and French Rafale jets.  click here to read the entire article
12.04.2018
     New Delhi, March 4th, 2017 - I am in the garden of the Royal Plaza hotel, sitting next to the table of a group of Indians, probably Hindus, two women in colorful saris and two men, all of them in their fifties. They are checking me out, I catch them doing it a few times. A Romanian manea, with heavy Indian influences starts playing from the speakers, I am surprised, I start laughing.  click here to read the entire article
02.04.2018
FOR THE FIRST TIME AFTER THE LOSS OF 2.6 BILLION LEI OF 2014
     The Romanian Commercial Bank (BCR) has proposed to shareholders the distribution of dividends of 228.12 million lei, out of the profit of 570 million lei, for last year, this being the first year with such an item on the agenda of the General Shareholder Meeting, after the huge loss of 2014, of 2.6 billion lei, caused by the high provisions and the sale of non-performing loans.  click here to read the entire article
30.03.2018
     The website of the National Bank of Romania still includes the statement that its monetary policy strategy is the direct targeting of inflation.  click here to read the entire article
28.03.2018
     No investor has expressed interest in the privatization of the "Sanevit 2003" disposable syringes factory of Arad, as part of the last procedure initiated by the Ministry of the Economy, which took over the company in 2012 to save ut from bankruptcy, but since then, several attempts at privatization have failed, and since 2013 the plant hasn't manufactured anything, according to News.ro.  click here to read the entire article
27.03.2018
ALEXANDRU BOTEZ, ELECTRICA SHAREHOLDER:
     * The Ministry of Energy has requested the election of a new Board of Directors, even though the current management was elected in October, for a four-year term
     * The company's directors are entitled to compensation in the event of their unjustified dismissal
     * Challenges in court concerning the prior elections would remain groundless
       The proposal of the Ministry of Energy that the shareholders of Electrica (EL) decide, in the General Shareholder Meeting of April 27th, the election of the members of the Board of Directors, through the cumulative vote method, for a term of four years, even though the current directors were elected in October 2017, also for four years, has caused discontent among some shareholders.  click here to read the entire article
22.03.2018
     "The markets are turning into the markets' greatest enemy", wrote an analyst of Goldman Sachs in a note addressed to its customers, according to an article by Bloomberg, and the jump in the VIX volatility index last month "is a symptom of the financial fragility".  click here to read the entire article
19.03.2018
AS SHAREHOLDER,
     * The president of the Association of Brokers has taken the matter to the County Court of Cluj, to address the capital reduction of 2014 and the subsequent decisions of the company
     * Liviu Stoleru, CEO of Cemacon, told us on Thursday, that "no notification has been received from the company concerning such a topic"
     * The case was recorded on Friday, with the County Court of Cluj
     * BCR sold to BOF for 2 Euros the non-performing loans of 16.5 million Euros of "Cemacon" and "Ambient"
       * UPDATE 15.45 "Cemacon" confirms the lawsuit brought by Dan Paul
     "Cemacon" today sent the Bucharest Stock Exchange, a report whereby it confirms the existence of the lawsuit brought by Dan Paul, the president of the Association of Brokers. However, the officials of the company wrote that they have no details about the case.
     -------
     Dan Paul, the president of the Association of Brokers, has sued "Cemacon" (CEON), acting as shareholder, seeking the annulment of the shareholders' decision of March 24th, 2014, concerning the reduction of the share capital and of the subsequent acts, according to a notification seen by "BURSA".  click here to read the entire article
15.03.2018
THE NATIONAL BANK OF ROMANIA ISN'T COMMENTING, EVEN THOUGH BOTH COMMERCIAL BANKS ARE LISTED ON THE STOCK EXCHANGE
     The National Bank of Romania (BNR) has blocked the acquisition of Banca Românească by OTP Bank România, according to information which appeared yesterday in the Romanian press, as well as on some foreign websites. Thus, the NBR hasn't issued an opinion on the transaction, even though the time by which it should have done so expired since back in autumn last year.  click here to read the entire article
14.03.2018
RAINER SEELE, OMV:
     * OMV has a budget of 10 billion Euros for takeovers, until 2025 and it is targeting the markets in the Middle East and Asia Pacific
     * Manfred Leitner: "It is unknown how the BRUA pipeline will be implemented, but I don't think that all the gas volumes of the Black Sea that get exported will only go to the West"
       OMV wants to reduce its dependence on the European market, between 2020-2025, and will focus on acquisitions in the Middle East and Asia Pacific, according to CEO Rainer Seele.  click here to read the entire article
07.03.2018
ACCORDING TO AN EUROPEAN COMMISSION DOCUMENT, SEEN BY BLOOMBERG
     The European Union (EU) intends to apply tariffs for imports of 2.8 billion Euros (3.5 billion dollars) in the US, from T-shirts and bourbon, to motorbikes, if American president Donald Trump continues its plan to impose 25% tariffs for foreign steel acquisitions, according to Bloomberg.  click here to read the entire article
06.03.2018
     * The EU, which is preparing retaliatory tariffs of its own against the US, is carrying out talks with the countries that will be affected by the taxes proposed by the Americans: Japan, Canada, Brazil and Turkey
     * German economy minister: "President Trump wants to play a game that no one can win"
       One of the top advisors to US president Donald Trump has recently announced that the US will not make any exception from the application of tariffs set on imported steel and aluminum, even if the EU is preparing reprisals, according to ft.com.  click here to read the entire article
05.03.2018
LAST WEEK, ROMANIA HAD THE BIGGEST IMPORTS OF NATURAL GAS IN THE LAST FIVE YEARS
     * In Europe, the cold weather has led to a significant rise in the price of natural gas
       Last week, Romania imported about one third of the daily natural gas consumption to get it through the cold winter period, these being the biggest daily imports of natural gas in the last five years, according to some sources from the energy sector, quoted by Agerpres.  click here to read the entire article
.