Apanova
BURSA 11.11.2017

Willy Homner
 
mărește imaginea
     REVISTA PRESEI 11.11.2017
     * ADEVARUL
     * Ministerul Finanțelor anunță a doua rectificare bugetară pozitivă
     Rectificarea bugetară care va fi finalizată în luna noiembrie, a doua din acest an, va fi una pozitivă și s-a realizat cu încadrarea în deficitul de 2,96% din PIB, anunță Ministerul Finanțelor. Bani în plus vor fi alocați ministerelor Muncii, Afacerilor Interne, Transporturilor, Sănătății, Justiției și Educației, scăzând la Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Finanțe, Ministerul Dezvoltării Regionale, Ministerul Culturii și Ministerul Mediului. Potrivit Ministerului Finanțelor, rezultatele economice de până în prezent argumentează posibilitatea realizării unei creșteri economice de 6,1% față de 5,6%, cât s-a estimat la elaborarea primei rectificări bugetare. Astfel, PIB nominal estimat s-a majorat de la 837,2 miliarde lei la 842,5 miliarde lei.
     * Secretarul de stat din Ministerul Transporturilor reținut pentru șantaj
     Tribunalul Brașov a respins, vineri, propunerea DNA de emitere a unui mandat de arestare preventivă pe numele secretarului de stat din Ministerul Transporturilor Ninel Cercel, reținut pentru șantaj într-un dosar instrumentat de DNA și deschis după incendiul produs în Gara Breaza la un tren care transporta azotat de amoniu. Magistrații au dispus pplasarea demnitarului sub control judiciar, cu interdicția de a părăsi țara. Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Ninel Cercel a fost reținut de procurorii DNA, sub acuzația de șantaj, în cazul trenului cu azotat de amoniu la care s-a produs un incendiu, în 1 noiembrie, în Gara Breaza.
     * Prelungirea Memorandumului între statul român și KazMunaiGaz, condiționată de achitarea datoriei istorice a companiei față de statul român
     O prelungire a Memorandumului încheiat în 2013 între statul român și KazMunaiGaz, proprietarul grupului Rompetrol, va fi discutată după îndeplinirea a două condiții - achitarea datoriei istorice a companiei față de statul român și după soluționarea cauzei de către justiție, spune Ministerul Energiei, în urma unei întâlniri cu o delegație a KazMunaiGaz. Conform unui comunicat de presă transmis vineri seară de Ministerul Energiei, premierul Mihai Tudose s-a întâlnit la Palatul Victoria cu o delegație a KazMunaiGaz, proprietarii grupului Rompetrol, și a companiei chineze CEFC, companie care va prelua pachetul majoritar al KMG International, discuțiile, la care au participat și miniștrii Energiei, Economiei și Finanțelor, au vizat Memorandumul semnat în 2013 între statul român și compania KMG.
     * Ultima umilință a ultimului rege al României
     "Nu sunt vremile sub cârma omului, ci bietul om sub cârma vremii". Cuvintele marelui cronicar Miron Costin, scrise în urmă cu 300 de ani, sunt cea mai elocventă prezentare a vieții și domniei regelui Mihai I al României. A fost un om sub vremuri. A avut neșansa să domnească într-una dintre cele mai grele perioade ale istoriei naționale și universale. Îi pot fi contestate multe dintre deciziile luate, multe dintre atitudinile adoptate în anii săi de domnie, dar indiferent ce ar fi făcut era "sub vremuri". Nu putea evita niciuna dintre nenorocirile care s-au abătut asupra țării după august 1944. Din nefericire, cuplul Margareta-Duda a reușit să ducă în derizoriu și ultimile clipe din viața regelui, forțând fără discernământ un scandal cu fostul principe Nicolae, căruia i-au interzis să-și vadă bunicul aflat pe moarte.
     * Șerban Nicolae, atac la multinaționale: România e victima unui jaf al gulerelor albe
     Senatorul PSD Șerban Nicolae a declarat, vineri, că România este "victima unui jaf al gulerelor albe", mesajul fiind adresat multinaționalelor care nu țin cont de "legislația românească sau de acțiunea guvernamentală". "Nimeni nu protestează pentru faptul că aceste companii acționează pe piața românească de ani de zile și, cu toate astea, beneficiile așteptate de la investitorii străini nu apar. Poate lucrurile vor începe să se schimbe. Sau poate cei care protestează vor înțelege că, de fapt, România este victima unui jaf al gulerelor albe, dar foarte albe, și care nu ține de legislația românească sau de acțiunea guvernamentală", a declarat senatorul PSD. Șerban Nicolae a mai punctat faptul că singurul lucru imputat acestora e că raportează profit zero sau pierderi, nu că nu ar plăti contribuțiile angajaților.
     * Conspirația mortală a proștilor și norul radioactiv deasupra Europei
     Specialiștii de la Institutul francez de radioprotecție și siguranță nucleară afirmă că între finele lunii septembrie și începutul lunii octombrie, deasupra Europei a fost detectat un nor radioactiv conținând rutenium-106, știre confirmată și reconfirmată de mai multe rețele europene de supraveghere a radioactivității în atmosferă. Reacția oficială a Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN) aflată în subordinea guvernului, la știrea care a revenit de câteva ore în atenția presei internaționale, este stupefianta: mărturisește absolut senin că de-abia acum a inițiat demersurile necesare și "a luat cunoștință prin intermediul serviciilor specializate ale Agenției pentru energie atomică de la Viena de posibilitatea prezenței unor radionuclizi artificiali (ruteniu), deasupra teritoriului României".
     * Universitatea Harvard: Țineți post de câteva ori pe an dacă vreți să trăiți mai mult
     Știința vine acum să clarifice mecanismele postului, prin vocea unei echipe a Universității Harvard. În fiecare celulă, spun ei, există niște structuri care transforma hrana în energie și se numesc mitocondrii. Obișnuite să lucreze la fel, mitocondriile s-au rigidizat, adică au îmbătrânit, iar subiecții au murit mai repede. În schimb, atunci când au fost alternate perioade cu hrana puțină și cele cu porții normale, structurile care produc energie au lucrat pentru adaptare și au rămas flexibile. Este prima dată când o cercetare de laborator confirmă ceea ce credincioșii, dar și oamenii de știință au constat, de-a lungul secolelor, prin observație directă: că alternarea perioadelor de hrănire normală cu cele de restricții alimentare îmbunătățește starea de sănătate și poate prelungi viața.
     * Speranțe pentru Schumacher: familia anticipează o recuperare medicală miraculoasă
     Familia pilotului F1 Michael Schumacher speră într-o recuperare medicală miraculoasă după ce au apărut semne care indică posibilitatea reluării activităților celebrale. Tratamentul medical dedicat lui Michael Schumacher costă peste 100.000 euro pe săptămână și legendarul pilot F1 este supravegheat în permanență de nu mai puțin de 15 medici și asistente. Cotidianul britanic thesun.co.uk care citează surse apropiate familiei susține că starea lui Michael Schumacher este mai bună și că fostul pilot "transmite semnale din lumea lui îndepărtată".
     * PSD București, la loc de cinste printre angajatorii rău-platnici de la care Guvernul PSD trebuie să recupereze datorii
     Organizația PSD București avea, la finele lunii septembrie, restanțe la bugetele pentru asigurări, sociale, șomaj și sănătate în valoare totală de 109.000 de lei, arată datele Fiscului. Filiala PSD apare cu restanțe de 78.879 lei la bugetul asigurărilor sociale de stat, de 27.441 lei la bugetul asigurarilor de sanatate si de 2.439 lei la somaj, potrivit datelor ANAF. Asta, în contextul în care PSD și coaliția de guvernare au justificat mutarea contribuțiilor de la firme la angajat prin faptul că angajatorii nu plătesc contribuțiile sociale. Guvernul a anunțat că neplata contribuțiilor datorate de angajați va fi incriminată penal, urmând a fi pedepsită cu închisoarea.
     * EVENIMENTUL ZILEI
     * Prețurile au continuat să crească în octombrie; rata anuală a inflației a urcat la 2,6%
     Prețurile de consum au continuat să crească în luna octombrie a acestui an, rata anuală a inflației urcând la 2,6%, de la 1,8% în septembrie, pe fondul scumpirii mărfurilor alimentare cu 3,52% și a celor nealimentare cu 3,26%, potrivit datelor Institutului Național de Statistică publicate joi. Față de luna octombrie 2016, prețul serviciilor a scăzut cu 0,33%. 'Rata medie a prețurilor de consum în ultimele 12 luni (noiembrie 2016 - octombrie 2017) față de precedentele 12 luni (noiembrie 2015 - octombrie 2016), calculată pe baza IPC, este 0,7%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 0,6%', precizează INS. Față de luna septembrie a acestui an, prețurile au urcat cu 1,28%, în octombrie, în condițiile în care mărfurile alimentare au fost mai scumpe cu 2,30%, cele nealimentare cu 1,74% iar serviciile cu 0,16%. BNR a revizuit în creștere la 2,7% prognoza de inflație pentru finalul acestui an, de la 1,9% anterior.
     * Vizită DIPLOMATICĂ pentru VIITORUL României. Maior se deplasează în Washington și Oregon
     Ambasada României în Statele Unite a anunțat prezența ambasadorului George Maior în statele Oregon și Washington. Conform comunicatului, scopul acestor vizite diplomatice este acela de a atrage investiții care să ajute economia românească. "Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Cristian Maior, efectuează în perioada 7-10 noiembrie 2017, o vizită în statele Oregon și Washington, cuprinzând întâlniri la nivel economic dedicate atragerii de investiții americane în România, la nivelul administrației locale, a mediului academic și universitar, dar și cu reprezentanți ai comunității româno-americane. În contextul vizitei, ambasadorul George Cristian Maior a avut o întrevedere cu specialiști în domeniul IT de origine română din cadrul companiei Intel, la unul dintre sediile producătorului american de componente IT din Portland, Oregon.
     * PERICOL la Postăvaru. Un URS a pătruns în CABANĂ
     Urșii continuă să reprezinte un pericol major pentru turiștii care se avântă în munții din România. Ultimul caz accentuează pericolul existent. Inspectoratul Județean de Jandarmi Brașov a anunțat, prin cpt. Ciprian Aldea, că un urs a intrat în cabana Postăvarul în cursul serii de vineri. Asta după ce animalul încercase de alte două ori să pătrundă în cabană. Potrivit sursei citate ursul a reușit să ia din cabană o pungă de zahăr și o cutie de bomboane, fiind alungat de cabanier și de jandarmul care stă permanent la cabană.
     * Criză de ouă pe piața din Suceava!
     Criza europeană de ouă se face resimțită și la Suceava, unde ouăle sunt de negăsit atât în marile magazine, cât și în piețe. Ouăle au ajuns un lux pe piața alimentară din Suceava! Acestea sunt de negăsit atât în marile magazine, cât și în piețe, iar prețurile au luat-o razna. În Suceava, prețul minim la ouă a ajuns pleacă de la 70 de bani și ajunge până la 1.5 lei bucata. Duțu Haralampie, directorul Direcției Agricole Suceava, a explicat că în Suceava sunt înregistrate doar două ferme mici cu găini ouătoare, care înseamnă foarte puțin pe piață, potrivit monitorulsv.ro. Criza ouălor durează de aproximativ o lună, perioadă în care lanțurile comerciale importante nu au avut zile întregi ouă la vânzare.
     * FMI AVERTIZEAZĂ România, după modificarea Codului Fiscal!
     FMI atrage atenția că toate măsurile fiscale ar trebui să aibă un studiu de impact minuțios, scopul fiind ceal al reducerii deficitelor bugetare. Declarația a fost făcută de Alejandro Hajdenberg, reprezentantul FMI pentru România și Bulgaria. "Politica fiscală trebuie să aibă ca scop reducerea graduală a deficitului bugetar. Este nevoie de măsuri de consolidare pentru a reduce deficitul până la ținta pe termen mediu de 1,5% din PIB. La fel de important, politica fiscală trebuie să se bazeze pe măsuri de mare calitate. Considerăm că este foarte important ca toate măsurile să fie subiectul unui studiu minuțios de impact și să evite volatilitatea inutilă pentru gospodării și firme", a declarat Hajdenberg.
     * JURNALUL NATIONAL
     * Românii, loviți de scumpirile în lanț
     Cartofii, ouăle și fructele proaspete sunt mărfurile alimentare care s-au scumpit cel mai mult în luna octombrie față de luna precedentă, în timp ce, în categoria mărfuri nealimentare, cele mai severe creșteri de prețuri au fost consemnate în cazul energiei electrice și termice și al combustibililor, reiese din datele Institutului Național de Statistică (INS), publicate vineri. Astfel, prețul legumelor și al conservelor de legume, pe segmentul "Alte legume și conserve de legume" a crescut cu 7,66%, în timp ce ouăle s-au scumpit cu 6,63%, fructele proaspete cu 6,19% și cartofii cu 5,41%. Scumpiri au fost consemnate și în cazul untului (+4,80%), fructelor și conservelor de fructe (+2,54%) și produselor lactate (+1,07%) și brânză de oaie (telemea), de 1,05%.
     * Un nor radioactiv a ajuns deasupra Europei. Rusia neagă un accident nuclear
     Un nor de poluare radioactivă a fost identificat în ultimele săptămâni deasupra Europei și ar putea indica faptul că a avut loc un accident la o instalație nucleară din Rusia sau Kazahstan în ultima săptămână din luna septembrie, a transmis joi institutul francez de siguranță nucleară IRSN, potrivit Reuters. IRSN a exclus varianta unui accident la un reactor nuclear, spunând că cel mai probabil a fost vorba de un accident la o instalație de tratare a combustibilului nuclear sau la un centru de medicină radioactivă. Institutul a subliniat că nu a existat niciun impact asupra sănătății oamenilor sau asupra mediului în Europa.
     * Liviu Dragnea, chemat vineri la DNA. De ce nu s-a dus
     Președintele PSD, Liviu Dragnea, a fost chemat de procurori la DNA, potrivit unor surse. Liderul PSD ar fi fost citat pentru vineri, însă a anunțat că nu poate merge pentru că nu ar fi în țară și le-a cerut procurorilor să amâne această întâlnire, conform acelorași surse. Alte informații, venite tot pe surse, arată însă că șeful Camerei Deputaților ar fi fost citat pentru luni la DNA. La rândul său, Direcția Națională Anticorupție nu a confirmat, vineri, informația pe surse potrivit căreia șeful PSD, Liviu Dragnea, ar fi fost citat pentru astăzi de procurori. Ar fi două dosare în care Dragnea ar putea fi chemat de procurori să dea explicații. Este vorba de dosarul Tel Drum, unde șeful PSD nu are nicio calitate, dar poate fi chemat și în dosarul Belina, unde a mai fost citat și fostul vicepremier Sevil Shaideh.
     * Rețeaua lui Soros, introdusă direct în clădirea Guvernului României
     Mai multe ONG-uri, finanțate direct sau indirect de controversatul miliar­dar George Soros, au fost selectate, în primăvara anului trecut, de către însuși prim-ministrul României de la acea dată, tehnocratul Dacian Cioloș, pentru a lucra în subordinea Cancelariei Primului-Ministru. Este vorba despre înfiin­țarea așa-numitului Comitet "Coaliția anti-sărăcie", o inițiativă a Guvernului României, care, conform statutului, urma să se întrunească lunar chiar în sediul Palatului Victoria. Pe lista membrilor acestui comitet se regăsesc mai multe asociații și fundații care au legături cu rețeaua de ONG-uri patronate de Soros. Printre ele se află și cea mai cunoscută entitate aflată în legătură directă cu Soros, din România, Fundația pentru o Societate Deschisă. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Trimite părerea ta.
Nume (maxim 50 caractere)
E-mail (optional)
Titlu (maxim 50 caractere)
Mesaj
 
REGULAMENTUL MESAJELOR
Acord
Prin trimiterea opiniei ne confirmați că ați citit regulamentul de mai sus și că vă asumați prevederile sale !
Actualitate - vezi toate știrile mai jos.
Internaţional, 12:47
     Insurgenții au acceptat să predea o enclavă situată la nord-est de Damasc și să se retragă în zone ale opoziției siriene situate lângă frontiera cu Turcia, a anunțat astăzi televiziunea de stat siriană, proclamând o nouă victorie a regimului lui Bashar al-Assad, informează Reuters.  click să citești tot articolul
Politică, 12:24
TUDOREL TOADER:
     Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a spus ieri, la Congresul Avocaților 2018 că așteapă momentul în care va reveni în avocatură, informează juridic.ro.  click să citești tot articolul
Miscellanea, 12:07
ZIUA FORȚELOR TERESTRE:
     Ziua Forțelor Terestre este marcată și în acest an, în București, prin tradiționala retragere cu torțe în această seară, pe traseul Palatul Cercului Militar Național - sediul Statului Major al Forțelor Terestre, în timp ce în Parcul Carol I și la mall Afi Cotroceni vor fi prezentate tehnica militară, armamentul și echipamentele militarilor, informează News.ro.  click să citești tot articolul
Internaţional, 11:47
     Președintele iranian Hassan Rouhani a declarat astăzi că agenția atomică a Iranului este gata să reacționeze "previzibil și neașteptat" dacă SUA se retrage din acordul nuclear internațional, așa cum a amenințat Donald Trump că va face luna viitoarem informează Reuters.  click să citești tot articolul
Internaţional, 11:24
     Jumătate dintre țările care făceau parte din Uniunea Națiunilor Sud-Americane (UNASUR), bloc înființat un deceniu în urmă pentru a contracara puterea americană în regiune, au decis să-și suspende participarea la această organizație, a anunțat ieri un oficial brazilian pentru Reuters.  click să citești tot articolul
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
19.04.2018
BVB
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a înregistrat, în ședința de tranzacționare de la mijlocul săptămânii, un volum de numai 24,19 milioane de lei (5,2 milioane de euro), în scădere...  click să citești tot articolul
18.04.2018
BVB
     * Acțiunile Transgaz au crescut cu peste 2%
     
     Volumul consemnat în ședința de tranzacționare de ieri, a Bursei de Valori București (BVB) a fost de 91,16 milioane de lei (19,61 milioane de...  click să citești tot articolul
18.04.2018
BURSELE DIN LUME / PIEȚELE URCĂ
     Bursele din Europa au urmat un curs pozitiv ieri, investitorii îndreptându-și atenția spre rezultatele financiare anunțate de companii.  click să citești tot articolul
17.04.2018
BVB
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a înregistrat, în prima ședință de tranzacționare a săptămânii, un volum de numai 21,7 milioane de lei (4,67 milioane de euro), inferior celui...  click să citești tot articolul
17.04.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au scăzut ieri, în majoritate, din cauza situației din Siria.  click să citești tot articolul
16.04.2018
BVB
     * Dragoș Mesaroș, Goldring: "Deprecierea cotațiilor pieței reprezintă o corecție normală după creșterea din ultima perioadă"
     
     Ședință de tranzacționare de la finalul săptămânii a fost...  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 20 aprilie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.9142
2.3830
2.9902
3.8902
0.1840
0.6258
0.2143
4.6606
5.3294
1.5010
3.5188
0.2294
0.4848
1.1168
0.0617
0.4492
0.9390
3.7886
0.3153
1.1195
0.6021
0.0574
0.3539
0.2054
2.7346
0.0394
0.1448
1.0315
0.6288
0.1209
163.2421
5.4986
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
20.04.2018
     * "Iliescu on trial for all the bloodshed!" was one of the powerful slogans of the University Square, as well as "Iliescu - KGB, go back to the USSR!".
     We, who had organized the marathon protest of the century, knew who Ion Iliescu was, as the rest of the Romanian people took a long time to catch on, even Brucan was wrong in his estimate that the much maligned "stupid people" would take two decades to "awake".  click here to read the entire article
16.04.2018
     * - The Syrian gas attack did not exist, the American missiles were brought down, then where are the dead coming from?!
     * - It is enough to tell Syrians that they are attacked and killing each other?
     Friday, Syria was attacked by war attacks, in which a warship of the United Nations which operate in the Red Sea (according to the American officials), American B-1 bombers, four British Royal Tornado GR4 aircraft (which fired Storm Shadow missiles) and French Rafale jets.  click here to read the entire article
12.04.2018
     New Delhi, March 4th, 2017 - I am in the garden of the Royal Plaza hotel, sitting next to the table of a group of Indians, probably Hindus, two women in colorful saris and two men, all of them in their fifties. They are checking me out, I catch them doing it a few times. A Romanian manea, with heavy Indian influences starts playing from the speakers, I am surprised, I start laughing.  click here to read the entire article
02.04.2018
FOR THE FIRST TIME AFTER THE LOSS OF 2.6 BILLION LEI OF 2014
     The Romanian Commercial Bank (BCR) has proposed to shareholders the distribution of dividends of 228.12 million lei, out of the profit of 570 million lei, for last year, this being the first year with such an item on the agenda of the General Shareholder Meeting, after the huge loss of 2014, of 2.6 billion lei, caused by the high provisions and the sale of non-performing loans.  click here to read the entire article
30.03.2018
     The website of the National Bank of Romania still includes the statement that its monetary policy strategy is the direct targeting of inflation.  click here to read the entire article
28.03.2018
     No investor has expressed interest in the privatization of the "Sanevit 2003" disposable syringes factory of Arad, as part of the last procedure initiated by the Ministry of the Economy, which took over the company in 2012 to save ut from bankruptcy, but since then, several attempts at privatization have failed, and since 2013 the plant hasn't manufactured anything, according to News.ro.  click here to read the entire article
27.03.2018
ALEXANDRU BOTEZ, ELECTRICA SHAREHOLDER:
     * The Ministry of Energy has requested the election of a new Board of Directors, even though the current management was elected in October, for a four-year term
     * The company's directors are entitled to compensation in the event of their unjustified dismissal
     * Challenges in court concerning the prior elections would remain groundless
       The proposal of the Ministry of Energy that the shareholders of Electrica (EL) decide, in the General Shareholder Meeting of April 27th, the election of the members of the Board of Directors, through the cumulative vote method, for a term of four years, even though the current directors were elected in October 2017, also for four years, has caused discontent among some shareholders.  click here to read the entire article
22.03.2018
     "The markets are turning into the markets' greatest enemy", wrote an analyst of Goldman Sachs in a note addressed to its customers, according to an article by Bloomberg, and the jump in the VIX volatility index last month "is a symptom of the financial fragility".  click here to read the entire article
19.03.2018
AS SHAREHOLDER,
     * The president of the Association of Brokers has taken the matter to the County Court of Cluj, to address the capital reduction of 2014 and the subsequent decisions of the company
     * Liviu Stoleru, CEO of Cemacon, told us on Thursday, that "no notification has been received from the company concerning such a topic"
     * The case was recorded on Friday, with the County Court of Cluj
     * BCR sold to BOF for 2 Euros the non-performing loans of 16.5 million Euros of "Cemacon" and "Ambient"
       * UPDATE 15.45 "Cemacon" confirms the lawsuit brought by Dan Paul
     "Cemacon" today sent the Bucharest Stock Exchange, a report whereby it confirms the existence of the lawsuit brought by Dan Paul, the president of the Association of Brokers. However, the officials of the company wrote that they have no details about the case.
     -------
     Dan Paul, the president of the Association of Brokers, has sued "Cemacon" (CEON), acting as shareholder, seeking the annulment of the shareholders' decision of March 24th, 2014, concerning the reduction of the share capital and of the subsequent acts, according to a notification seen by "BURSA".  click here to read the entire article
15.03.2018
THE NATIONAL BANK OF ROMANIA ISN'T COMMENTING, EVEN THOUGH BOTH COMMERCIAL BANKS ARE LISTED ON THE STOCK EXCHANGE
     The National Bank of Romania (BNR) has blocked the acquisition of Banca Românească by OTP Bank România, according to information which appeared yesterday in the Romanian press, as well as on some foreign websites. Thus, the NBR hasn't issued an opinion on the transaction, even though the time by which it should have done so expired since back in autumn last year.  click here to read the entire article
14.03.2018
RAINER SEELE, OMV:
     * OMV has a budget of 10 billion Euros for takeovers, until 2025 and it is targeting the markets in the Middle East and Asia Pacific
     * Manfred Leitner: "It is unknown how the BRUA pipeline will be implemented, but I don't think that all the gas volumes of the Black Sea that get exported will only go to the West"
       OMV wants to reduce its dependence on the European market, between 2020-2025, and will focus on acquisitions in the Middle East and Asia Pacific, according to CEO Rainer Seele.  click here to read the entire article
07.03.2018
ACCORDING TO AN EUROPEAN COMMISSION DOCUMENT, SEEN BY BLOOMBERG
     The European Union (EU) intends to apply tariffs for imports of 2.8 billion Euros (3.5 billion dollars) in the US, from T-shirts and bourbon, to motorbikes, if American president Donald Trump continues its plan to impose 25% tariffs for foreign steel acquisitions, according to Bloomberg.  click here to read the entire article
06.03.2018
     * The EU, which is preparing retaliatory tariffs of its own against the US, is carrying out talks with the countries that will be affected by the taxes proposed by the Americans: Japan, Canada, Brazil and Turkey
     * German economy minister: "President Trump wants to play a game that no one can win"
       One of the top advisors to US president Donald Trump has recently announced that the US will not make any exception from the application of tariffs set on imported steel and aluminum, even if the EU is preparing reprisals, according to ft.com.  click here to read the entire article
05.03.2018
LAST WEEK, ROMANIA HAD THE BIGGEST IMPORTS OF NATURAL GAS IN THE LAST FIVE YEARS
     * In Europe, the cold weather has led to a significant rise in the price of natural gas
       Last week, Romania imported about one third of the daily natural gas consumption to get it through the cold winter period, these being the biggest daily imports of natural gas in the last five years, according to some sources from the energy sector, quoted by Agerpres.  click here to read the entire article
02.03.2018
A POSSIBLE CONTRACT FOR THE SPARE PARTS NEEDED BY PATRIOT MISSILES
     * Aurel Cazacu: "The American partners are trying to cooperate, even if they do not have the obligation to offset, and Aerostar is the best plant in Romania"
     * A rise of over 40% for the Aerostar shares over the last year
       Shares of "Aerostar" Bacău (ARS) yesterday rose 6.5%, to 5.24 lei/share, taking the company's valuation to an all time high - 797.93 million lei, after American company Raytheon announced that it has requested a quote from ARS, to get more information about the parts that might be manufactured in Bacău for the Patriot radar, which is part of the Patriot missile system.  click here to read the entire article
.