BURSA 12.07.2018

V.D.
 
mărește imaginea
     
     *  ADEVARUL
     *  BBC: Cât din energia Germaniei provine de fapt din Rusia
     Summitul NATO de miercuri de la Bruxelles a debutat cu tensiuni după ce președintele SUA, Donald Trump, a acuzat Germania că "este prizonera" Rusiei, motivând că Berlinul depinde energetic de Moscova.
     Potrivit BBC e adevărat că Germania se bazează pe Rusia în privința importului de gaze naturalem Totuși, gazele reprezintă mai puțin de 20% din mixul de surse de energie al Berlinului. "Germania este prizoniera Rusiei, pentru că ea își trage 60 - 70% din energia sa de la Rusia", a declarat Trump. "Ei plătesc miliarde de dolari Rusiei, iar noi trebuie să-i apărărm contra Rusiei (...). Asta nu e normal", a subliniat președintele SUA. Cancelarul Angela Merkel i-a replicat lui Trump spunându-i că a trăit într-o parte a Germaniei controlate de Rusia și a subliniat că acum țara sa este una independentă. "Eu am trăit într-o parte a Germaniei controlată de Uniunea Sovietică și sunt foarte fericită că suntem uniți în libertate în Republica Federală Germania și putem spune, astfel, că nu putem determina propriile politici și lua propriile decizii, iar acesta este un lucru bun", a declarat Merkel, fără să facă referire la Trump.
     *  Dragnea, la Antena 3: Iohannis e implicat direct în condamnarea mea. El a semnat decretul de revocare a șefei DNA de teama suspendării
     Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat miercuri seară, la Antena 3, că suspendarea președintelui Klaus Iohannis e sută la sută sigură și că doar o minune ar face să se schimbe lucrurile. De asemenea, l-a acuzat pe șeful statului că este direct implicat în decizia de condamnare a sa.
     Principalele declarații: Suspendarea în momentul de față e 100% sigură. Poate doar dacă se apare o minune se schimbă acest lucru. Cred că ăsta a fost motivul principal (suspendarea-n.r.) pentru care a semnat decretul de revocare. Cât a stat, 31 de zile, din câte înțelesesem nu avea nicio rezervă în a disprețui Constituția, ci doar teama suspendării. În ceea ce privește revocarea în sine este un prim pas. Este unul mic. Doar schimbarea doamnei Kovesi nu rezolvă problema, toți acești ani de abuzuri îngrozitoare. Acțiunea trebuie să continue. Nu trebuie să avem vreo ezitare de susținere a Legilor Justiției, Codurile penale să fie promulgate, publicate și intrate în vigoare. Doar faptul că a semnat decretul de revocare nu înseamnă că acesta era singurul motiv de suspendare. Președintele care ar tebui să fie al tuturor românilor blochează în mod constant activitatea Parlamentului prin contestare și retrimitere a unor legi importante și necesare, care trebuiau să intre în vigoare. Participă la proteste împotriva Guvernului, incită lumea să iasă la proteste, trimite consilieri prezidențiali să amenințe, să inducă teamă unui judecător de la CCR și e un șir lung de încălcări ale Constituției
     *  BANCHERUL
     *  Unii clienti ai BRD au probleme cu accesarea contului de pe telefoanele mobile
     Mai multi clienti ai BRD s-au plans la Reclamatiibanci.ro ca nu-si mai pot accesa conturile de pe telefoanele mobile, prin intermediul site-ului mybrdnet.ro, intrucat nu le mai apare fereastra unde trebuie sa introduca parola.
     Fereastra cu numere dispuse aleatoriu din care trebuie aleasa parola pentru accesul in sistemul de internet banking al BRD este o solutie de securitate unicat pe piata bancara, restul bancilor utilizand SMS-uri, parole alfanumerice sau e-token, o aplicatie care furnizeaza o parola unica.
     "După perioada de mentenanță nu mai pot accesa contul de my brd. Nu mai pot scrie parola deoarece nu îmi mai afișează căsuța cu numere. Va rog ca în cel mai scurt timp să-mi rezolvați problema deoarece am nevoie de acces la aplicație. Aștept răspuns pe email sau pe sms pe numărul de contact", ne-a scris un client al BRD, in urma cu doua zile, in 9 iulie.
     Am luat legatura cu purtatorul de cuvant al BRD, pentru a sesiza aceasta problema, in vederea rezolvarii problemei clientului, insa situatia nu a fost cunoscuta de specialistii bancii. Acesta a precizat ca serviciul de internet si mobile banking nu are probleme de functionare, iar problema sesizata de client ar putea fi cauzata de telefonul mobil pe care acesta il utilizeaza.
     Numai ca ieri alti clienti ai BRD ne-au trimis mesaje in care se plangeau ca nu mai pot introduce parolele pentru a accesa mybrd net de pe telefoanele mobile: "Nu pot accesa contul deoarece nu-mi afiseaza casuta cu numere", "Incerc sa intru in cont dar nu.mi da voie sa bag parola".
     *  COTIDIANUL
     *  Va fi pus Traian Băsescu sub urmărire penală?
     Săptămâna trecută, magistrații Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casației și Justiție (PÎCCJ) au primit ultimul set de documente (dosarul nr. 550/P/2018) referitoare la o afacere care a prejudiciat statul român cu circa 100 milioane euro.
     Personajele principale ale acestui dosar stufos sunt fostul președinte al României Traian Băsescu și omul de afaceri Cătălin Năstase, acesta din urmă fiind și autorul plângerilor penale în urma cărora s-a întocmit lucrarea. Din actele depuse de Năstase reiese că fostul primar al Capitalei Traian Băsescu, împreună cu un grup de subordonați și complici, ar fi retrocedat ilegal o suprafață uriașă de teren în nordul Bucureștiului, situată chiar pe magistralele de apă potabilă. Astfel, pe lângă prejudiciul adus statului și unor persoane private, fostul primar ar fi pus în pericol sănătatea și viața bucureștenilor.
     Pe scurt, cu circa un an în urmă (12 iunie 2017), instanța Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția Penală, decidea că, "în baza art. 335 Cod procedură penală, va constata legalitatea și temeinicia Ordonanței nr. 22/II-2/2017 din 06 martie 2017 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București, prin care s-a dispus infirmarea parțială a Ordonanței nr. 149/P/2016 din 18 noiembrie 2016 cu privire la dispunerea soluței de clasare a cauzei privind plângerea formulată de Năstase Cătălin împotriva lui Traian Băsescu sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 297 alin. 1 Cod penal raportat la art. 309 Cod penal și infracțiunea prevăzută de art. 367 Cod penal și redeschiderea urmăririi penale în cauză" - încheierea nr. 337, dosar nr. 7946/3/2017.
     Pentru că Traian Băsescu a fost înalt demnitar, cauza a fost declinată către magistrații PÎCCJ, care urma să efectueze cercetările în noul dosar format nr. 550/P/2018. Lucrurile sunt mai complicate, senatorul PMP Traian Băsescu neputând fi pus sub urmărire penală fără avizul actualului președinte al țării, Klaus Iohannis. Mai multe amănunte puteți găsi în documentele atașate.
     *  CURIERUL NATIONAL
     *  Prima declarație a președintelui Iohannis după revocarea lui Kovesi
     Prezent miercuri, 11 iulie, la Bruxelles, președintele Klaus Iohannis a declarat că nu a avut niciodată ca opțiune să nu respecte decizia Curții Constituționale, dar acest lucru nu înseamnă că și-a schimbat părerea despre activitatea DNA și a lui Kovesi, care "au făcut o treabă foarte bună", potrivit Hotnews.
     ,,Cred că vă amintiți și-mi face plăcere să o spun cu voce tare: eu respect statul de drept, Constituția. Și nu o spun de slogan. Calea românească trebuie să fie calea democrației consolidate. Eu îmi doresc pentru țara mea o întărire a statului de drept. E evident că primul om în stat respectă statul de drept, deciziile CCR. Niciun moment nu a fost pentru mine o opțiune să nu respect statul de drept, să nu respect Constituția. Vreau să fie foarte clar: dacă cineva se bucură că lupta anticorupție încetinește, nici vorbă. Trebuie să meargă înainte. DNA e un corp de profesioniști foarte bine pregătiți. DNA va merge mai departe", a declarat Klaus Iohannis.
     *  JURNALUL NATIONAL
     *  Kovesi, mutată la mișto de CSM la DIICOT Sibiu. Taica Lazăr a readus-o imediat în Parchetul General
     Secția de Procurori a CSM a decis, ieri, ca Laura Codruța Kovesi să își continue activitatea ca procuror cu funcție de execuție în cadrul Biroului Teritorial Sibiu al DIICOT, structură de la care aceasta provine, încă dinaintea preluării, în 2006, a primului mandat de procuror general al României. Câteva ore mai târziu, Augustin Lazăr, procuror general, a emis un ordin prin care a delegat-o pe Kovesi ca procuror la Serviciul de îndrumare și control din cadrul Parchetului General. Practic, de fiecare dată când Laura Kovesi a epuizat, la termen sau prin revocare, vreun mandate la vârful Parchetelor, DIICOT Sibiu a reprezentat pentru aceasta doar trambulina pentru propulsarea într-o nouă funcție importantă în sistemul judiciar. Ce urmează? Lazăr caută o funcție cu adevărat importantă pentru fosta șefă a DNA, în ciuda faptului că aceasta a fost revocată tocmai ca urmare a activităților întreprinse în funcțiile importante deținute.
     Ziua de ieri reprezintă o etapă intermediară pentru cariera profesională a Laurei Codruța Kovesi, după ce, la începutul acestei săptămâni, a fost revocată din funcția de procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție. Atât Secția de Procurori din cadrul CSM, cât și Secția de Procurori în Materie Disciplinară a aceluiași for au luat în discuție două lucrări care o privesc în mod direct pe fosta șefă a DNA. Prima entitate a hotărât, pentru scurtă vreme, viitorul loc de muncă al Laurei Kovesi, ședință la care a participat inclusiv ministrul Justiției, Tudorel Toader, omul care a făcut posibilă demiterea acesteia de la vârful parchetului anticorupție. Astfel, Secția de Procurori a hotărât ca Laura Codruța Kovesi să-și continue activitatea ca procuror, începând cu data emiterii decretului de revocare din funcția de conducere de la DNA, respectiv din 9 iulie, la DIICOT - Biroul Teritorial Sibiu.
     *  NATIONAL
     *  Iohannis isi pune piciorul in ghips!
     Preocupat sa dreaga busuiocul dupa ce-si descoperise "latura mesianica" prin opunerea ostentativa a mutarii Ambasadei Romaniei din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, Klaus Iohannis va continua sa "inghita" tot ce i se va cere, fara sa-i mai pese macar de pierderea like-urilor feisbuciste cu care altadata se mandrea atata. Insa dupa ce urecheala neoficiala si-a luat inca dinainte de a decola spre Bruxelles, la Summit-ul NATO unde Donald Trump este decis sa puna Germania cu botul pe labe, "neamtul" a inceput sa constientizeze pana si el, in ciuda "autismului" politic de care a dat dovada pana acum, ca degeaba da atatea dovezi de docilitate. Si ca nici macar revocarea Laurei Coduta Kovesi, ejectarea de zilele viitoare a lui Daniel Horodniceanu din fruntea DIICOT si abandonarea "liniei Pahontu" s-ar putea sa nu-l mai ajute chiar atat de mult in indeplinirea visului de a prinde un al doilea mandat.
     Si ca daca presedintelui american Donald Trump i se va face informarea completa cu privire la pozitia lui Iohannis, una orientata fatis impotriva alinierii Romaniei pe axa Washington - Tel Aviv, atunci totul va fi in zadar. Si singura lui sansa de a scapa din aceasta pozitie umila si situatie ingrata deopotriva este sa-si puna piciorul in ghips si sa fuga de urgenta in concediu medical la Sibiu, barem pana ce se vor mai linisti apele. Insa cum Iohannis stie foarte bine, de cateva zile, ca proiectul lui se afla pur si simplu la mana lui Dragnea, cu siguranta ca seful statului va continua sa incerce sa dea noi semnale de impaciuire, cel mai important fiind, fara indoiala, reevaluarea proiectului guvernamental de mutare a Ambasadei Romaniei in Israel. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Trimite părerea ta.
Nume (maxim 50 caractere)
E-mail (optional)
Titlu (maxim 50 caractere)
Mesaj
 
REGULAMENTUL MESAJELOR
Acord
Prin trimiterea opiniei ne confirmați că ați citit regulamentul de mai sus și că vă asumați prevederile sale !
Calendarul BURSA 2018
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
20.07.2018
BVB
     * Circa 64% din rulaj, dat de transferurile cu acțiunile Romgaz
     
     Toți indicii Bursei de Valori București (BVB) au înregistrat scăderi, în penultima ședință de tranzacționare a săptămânii,...  click să citești tot articolul
20.07.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au scăzut ieri, din cauza evoluțiilor sectorului minier, afectat de declinul cotațiilor metalelor.
     Titlurile grupului minier global "Anglo American" Plc s-au depreciat...  click să citești tot articolul
19.07.2018
BVB
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a încheiat ședința de tranzacționare de la mijlocul săptămânii în teritoriul negativ, majoritatea cotațiilor terminând ziua în scădere, pe fondul...  click să citești tot articolul
19.07.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au urmat un curs pozitiv, ieri, în baza rezultatelor financiare anunțate de companii.
     Titlurile producătorului suedez de echipamente de rețea "Ericsson" AB s-au...  click să citești tot articolul
18.07.2018
BET-FI, SINGURUL INDICE ÎN SCĂDERE
     Opt din cei nouă indici ai Bursei de Valori București (BVB) au cunoscut aprecieri moderate, în ședința de tranzacționare de ieri, pe fondul unui volum de numai 26,2 milioane de lei, sub valoarea...  click să citești tot articolul
18.07.2018
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile tranzacționate la bursele din Europa au avut o evoluție mixtă ieri, investitorii fiind atenți la rezultatele anunțate de corporațiile listate.  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 20 iulie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.9463
2.3807
3.0169
4.0019
0.1800
0.6248
0.2232
4.6562
5.2019
1.4298
3.5534
0.2409
0.4865
1.0765
0.0630
0.4491
0.8319
3.9954
0.2967
1.0432
0.5894
0.0580
0.3522
0.2098
2.7025
0.0395
0.1511
1.0877
0.6297
0.1195
157.3290
5.5975
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
13.07.2018
Russia World Cup
     The final tournament of the World Football Cup will end with a gala representation, the duel between Croatia and France. France, the with the most expensive players in the tournament, has met the expectations, Croatia is the biggest surprise the of the competition.  click here to read the entire article
09.07.2018
FOOTBALL AND MONEY
     Cristiano Ronaldo (33 years old) had several hits over the last few days, even though in the final tournament of the World Championship he failed to exceed expectations, as Portugal was eliminated in the round of eight.  click here to read the entire article
05.07.2018
     The world is intensely preparing for a water crisis, the most important resource for human life. The signs, on a continental and global level, that there is a water problem are increasingly clear.  click here to read the entire article
02.07.2018
     The Bursa Construcțiilor magazine, published by the BURSA press group, has taken the first step in the third decade of existence and has awarded, in this year's Gala, no fewer than 20 awards of excellence, to some of the most important associations in the sector, as well as to companies that have stood out through their activity.  click here to read the entire article
27.06.2018
A VOTE FOR AN UNFORGETTABLE SUMMER
     In the plenum joint meeting of the Chamber of Deputies and the Senate, which will be held today starting at 14:00, will be debated and put up for vote the vote of no-confidence against the government submitted by 152 members of the opposition.
     The document which incriminates the failures of the Dăncilă government has been read in the Parliament on Monday, June 25th.  click here to read the entire article
25.06.2018
     Even without the court ruling rendered in first instance by the High Court of Cassation and Justice in the lawsuit of the fictitious hiring at the Child Protection Department of Teleorman the focus on getting all the institutional levers under the - informal, but all the more important - authority of Liviu Dragnea. But, after his conviction on June 21, this trend will speed up. But only through this kind of concentration of power can the president of the Chamber of Deputies hope to change not only the balance of power - which is already favorable to him, even though nothing is final in politics -, but the legislation based on which he has been sentenced, so that he gets exonerated of any legal responsibility. Or, when the powers of the state are concentrated in the hands of one man, democracy, even though it may be only a façade, moves aside to be replaced by autocracy. And in Romania, the temptation of autocracy, hidden under the veil of illiberalism, is more powerful than it has ever been, after the fall of communism. Could this be just an accident owed to the meteoric apparition of Liviu Dragnea?  click here to read the entire article
19.06.2018
     The Romanian Constitution:
     Art. 80 - The role of the president
     (1) The Romanian president represents the Romanian government and is the guarantor of national independence, unity and territorial integrity.
     (2) The Romanian president must watch for the compliance with the Constitution and the good functioning of the public authorities. For that purpose, the president serves as a mediating entity between the powers of the state, as well as between the state and society.  click here to read the entire article
12.06.2018
     The reunion scheduled today between Donald Trump and Kim Jong-un is taking place in Singapore due to the relative neutrality and the security this city-state provides. Singapore is one of the few countries that still hosts a North-Korean embassy, and many of the deals of the Kim regime were conducted here, according to the foreign press.  click here to read the entire article
05.06.2018
     "It is a good thing that the public doesn't understand the functioning of our banking and monetary system, because otherwise I think there would be a revolution in the streets by dawn".
     HENRY FORD, founder of the American automotive industry

     Fed up with subsidizing the commercial banks with their own money, the Swiss, mobilized through the "Sovereign Money" initiative, have proposed the organization of a Referendum which will be held on Sunday, June 10th 2018 - is a historical referendum, revolutionary for the banking industry, of international resonance -, by which the initiators want to amend the Constitution, which would impose to the commercial banks to grant loans only within the limits of the bank's money, forbidding them to issue scrip money and ensuring the monopoly of the Confederation (of the Swiss state) on issuance of money free of debt.  click here to read the entire article
23.05.2018
     The "pension apocalypse is coming"! The more or less qualified keep talking in the written press, TV and on the radio. The uncertainty is being preserved - deliberately by some, by the government members out of pure stupidity!  click here to read the entire article
16.05.2018
GABRIELA MIHAELA VOICILĂ, THE BUSINESS ENVIRONMENT MINISTER:
     Where there are many entrepreneurs there is creation, where there are many women entrepreneurs there is divine creation, says Gabriela Mihaela Voicilă, state secretary in the Ministry for the Business Environment, Trade and Entrepreneurship (MMACA). In her opinion, entrepreneurship means joy, a better situation, but less time for the family: "Taken together, entrepreneurship means achievements (...) Every one of us needs validation, for having built, having created something".  click here to read the entire article
14.05.2018
IN THE LAWSUITS AGAINST THE BANKS
     * Piperea: "In the Andriciuc case, the EU Court of Justice has not limited its argumentation to the CHF, but expanded it to cover any currency for which the debtors weren't hedged"
     The courts in the country have begun ruling in favor of borrowers and freezing the value of the European currency at the exchange rate valid on the date the loans were originated, in the lawsuits brought against the banks.  click here to read the entire article
09.05.2018
IN THE ROMANIAN BANANA REPUBLIC...
     The urge "Mircea, act like you're working!", back in the days of the so-called revolution of December 1989, was brought back recently by a new "director".
     We are talking of course, about the meeting between NBR governor Mugur Isărescu, and a government "delegation" led by chamber of deputies chairman Liviu Dragnea, together with PM Viorica Dăncilă.
     Sources from within the PSD, quoted by ziare.com, have claimed that, "in the meeting with the NBR governor, Liviu Dragnea seemed to be looking for a way out, and he seems confused, as he didn't expect his decisions to lead to such effects in the economy".  click here to read the entire article
08.05.2018
     Liviu Dragnea's insistence in moving the Romanian embassy from Tel Aviv, to Jerusalem, feeds an older, widespread confusion. Much older. Politically, Jerusalem has been divided from the first presence of the Judeans on the lands of the Palestinians, since back in the days of Abraham and Abimelec. "The indivisible Jerusalem" wanted by Benjamin Netanyahu is a spiritual creation.
     Definitely, pilgrims and locals claim that Jerusalem has a geography, meaning that the city would be compatible with the cardinal points and that is why Palestinians, Israelis and people overall, including those of the UN, EU and the US, speak about Eastern Jerusalem and Western Jerusalem, without anybody being surprised that that is happening at the center of the world, where the god of the Judeans began his creation, starting from the very rock from which later Archangel Gabriel raised Mohammed to visit Heaven, the same place of origin where one of the seven angels "and showed me the Holy City, Jerusalem, coming down out of heaven from God." (Apocalypse, 21: 10), where God is one of the same.  click here to read the entire article
03.05.2018
     Financial fair play is a concept that comes from the world of soccer. The notion is simple, don't spend more than you earn in a month, or in a year, regardless of what shareholder, mogul or investor enters the business.  click here to read the entire article
.