Electrica Furnizare
CONFERINȚA "Fondurile Europene" - Ediția a IX-a
BURSA 12.09.2017

Willy Homner
 
mărește imaginea
     * ADEVARUL
     * Procent infim de școli autorizate
     În toată țara, elevii au intrat în noul an școlar ascultând slujbe religioase și discursuri politice pline de promisiuni. Cu toate acestea, realitatea cruntă confirmată chiar de ministrul Educației arată că școlile în regulă din punct de vedere legal sunt un lux în România. Potrivit ministrului Învățământului, Liviu Pop, dintre cele 32.000 de unități școlare din țară doar 2.261 au autorizație de funcționare pentru securitate la incendiu. Întrebat ce-i sfătuiește pe părinții care se tem să-și ducă copiii în școli nesigure, răspunsul ministrului Pop a fost: "Să nu îi mai ducă la școala respectivă. În nicio școală neautorizată nu ar trebui să lăsăm copiii astăzi".
     * Brâul Maicii Domnului, salvarea școlii românești
     Un primar din Constanța a făcut un pas înainte față de slujbele religioase clasice la început de an școlar și a adus în localitate o relicvă ortodoxă pentru rezultate bune la învățătură. În acest timp, ministrul Educației, Liviu Pop, nu știe de ce "copiii" se scrie cu trei "i", iar un alt parlamentar PSD a postat un mesaj agramat. Elevii din comuna constănțeană Cumpăna au fost îndemnați la deschiderea noului an școlar să meargă la biserică împreună cu părinții pentru a se închina la Brâul Maicii Domnului. Recomandarea a venit din partea primăriței Mariana Gâju, care a anunțat cu o seară înainte, pe contul de Facebook, că a reușit să aducă în localitate obiectul de cult celebru în lumea ortodoxă, depus în mod obișnuit la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia.
     * Carul înaintea boilor - strategia pentru decongestionarea traficului în Capitală
     Traficul de coșmar din București ne situează pe prima poziție a unui top european al celor mai aglomerate metropole. Concret, șoferii bucureșteni petrec, în medie, cu 50% mai mult timp în trafic decât în condiții normale de circulație. La orele de vârf, situația este și mai gravă, dimineața pierzând cu 90% mai mult timp în trafic, iar seara cu 98% mai mult. În timp ce multe metropole au găsit soluții pentru a reduce ambuteiajele formate mai ales în orele de vârf, din păcate, pentru șoferii din Capitală, edilii nu au găsit încă o rezolvare pentru această problemă. Asta în timp ce Londra, de exemplu, a găsit o soluție de decongestionare a traficului: autoritățile au decis să le perceapă bani celor care vor să circule cu mașinile personale în zone predispuse la congestionare, în special în centrul orașului.
     * Daum, "decapitat" de 11 septembrie
     De 11 septembrie, a căzut capul lui Christoph Daum ca selecționer al naționalei României. Prezentat cu surle și trâmbițe la 7 iulie 2016, neamțul a lăsat în urma sa doar vorbe goale. A fost nevoie ca tricolorii să-și compromită total șansele de calificare la Mondialul din 2018 pentru ca Federația Română de Fotbal să se convingă că a mizat pe un "cal mort", atunci când l-a adus pe Daum și a crezut în promisiunile sale. Comisia Tehnică FRF s-a reunit, luni, și, la capătul unei ședințe de mai multe ore, președintele ei, Mihai Stoichiță, a anunțat concluzia. Comisia Tehnică a propus întreruperea raportului de muncă între FRF și Christoph Daum și s-au făcut recomandări pentru numele viitorului selecționer.
     * Șeful Comisiei SIE și un baron local, favoriți să-i ia locul lui Țuțuianu
     Conducerea PSD se reunește marți pentru a stabili cine-i va urma în funcție lui Adrian Țuțuianu. Surse politice au declarat pentru "Adevărul" că cele mai mari șanse pentru a ajunge ministru le are Mihai Weber, președintele Comisei de control SIE. În ciuda faptului că nu este un parlamentar notoriu, Weber este președintele Comisie de control SIE și vicepreședintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaților, ambele funcții cu greutate. Weber este prima variantă pe lista lui Liviu Dragnea, potrivit surselor "Adevărul". Însă și premierul Mihai Tudose, care până acum a executat cu sfințenie ordinele de la partid, are un favorit pentru Ministerul Apărării: deputatul Gabriel Vlase, vicepreședintele Camerei Deputaților. Șanse mari pentru a-l înlocui pe Adrian Țuțuianu le are și Ion Mocioalcă, președintele PSD Caraș-Severin, unul dintre cei mai importanți lideri ai partidului din teritoriu.
     * Nouă finanțare de un milion de euro pentru Catedrala Mântuirii de la Primăria Capitalei
     Consiliului General al Municipiului București a aprobat luni proiectul de rectificare a bugetului PMB, un milion de euro fiind direcționat spre Catedrala Mântuirii Neamului, rebotezată de către Primărie "Catedrală a Întregirii Neamului". Anul trecut, Consiliul Capitalei a decis acordarea unui sprijin financiar de 15 milioane de lei Patriarhiei Române, pentru continuarea lucrărilor la Catedrala Mântuirii Neamului. Cel mai grandios proiect al Bisericii Ortodoxe Române va fi inaugurat în 2018, în anul centenarului Marii Uniri. Data terminării construcției a fost schimbată până acum de două ori. Tot la rectificarea de luni, s-au acordat bani pentru domeniile prioritare, cum ar fi fonduri destinate copiilor cu dizabilități, bani pentru spitale, RADET, RATB, parcaje etc.
     * Drama românilor care muncesc ca sclavii în fermele din Italia
     Pentru zeci de mii de români, visul unei vieți mai bune a devenit o momeală ce i-a făcut vulnerabili în fața traficanților de persoane. Plecați în căutarea unei vieți mai bune, multora dintre ei li s-au "vândut" promisiuni și speranțe false. Afirmațiile aparțin unui procuror din cadrul DIICOT care a investigat modul în care sute de români au fost amăgiți cu salarii de 1.000 de euro/lună pentru a munci în fermele agricole din jurul orașului Verona (Italia). În realitate, salariile erau mai mici, munceau întreaga zi, nu aveau voie să părăsească ferma, condițiile de cazare erau improprii și trebuiau să plătească și o taxă lunară de 150 de euro intermediarilor români care i-au adus la muncă. Românii munceau 10-12 ore zilnic, câte 7 zile, fiind plătiți cu suma de 4,3 euro/oră, deși înțelegerea era pentru 8 ore de muncă, pentru un salariu de 6-7 euro/oră și duminica, zi lberă.
     * BANCHERUL
     * BNR împiedică dezvoltarea economiei, neoferind un sistem de transferuri bancare modern si rapid
     Banca Națională a României (BNR) si băncile comerciale împiedică dezvoltarea economiei, neoferind populației si firmelor un sistem de plăți interbancare modern si suficient de rapid, cum există de mai mulți ani in Polonia, Turcia sau Marea Britanie. In toate cele trei tari, băncile centrale si sistemele bancare au dezvoltat sisteme de plăți interbancare instant, ceea ce înseamnă că un transfer de bani efectuat de către clientul unei bănci ajunge imediat la destinație, adică in contul altei bănci, nu in termen de câteva ore sau chiar a doua zi, cum se întâmplă in România. Oamenii, dar mai ales firmele, își doresc ca banii trimiși din conturile lor să ajungă cât mai repede la cel care-i așteaptă, persoane fizice sau parteneri de afaceri, astfel încât aceștia să se poată folosi imediat acei bani, fie pentru nevoi personale, fie pentru derularea afacerii.
     * COTIDIANUL
     * Avertisment grav al Chinei pentru Statele Unite
     Președintele Donald Trump a început să pregătească un pachet de măsuri diplomatice și militare împotriva Coreei de Nord, printre care atacuri cibernetice și operațiuni secrete, imediat după testul nuclear efectuat de Phenian duminică, 3 septembrie. Potrivit NBC News, consilierii președintelui i-au propus inclusiv lovituri preventive împotriva Coreei de Nord, subliniind însă că asemenea acțiuni ar avea repercusiuni grave. "China a transmis oficialilor administrației că, dacă SUA vor lovi primele Coreea de Nord, atunci, Beijingul va susține Phenianul", scrie NBC, citând un înalt oficial militar american.
     * De ce a rămas Guvernul fără bani. Dezmățul pomenilor PSD în 11 legi
     De la începutul anului și până în prezent, Guvernul PSD-ALDE a emis 11 acte normative care au dus la creșterea veniturilor unor categorii de populație și care au pus presiune pe finanțele țării. Urmare a acestor decizii, cheltuielile bugetului general consolidat ca pondere în PIB au înregistrat o creștere cu 0,4 puncte procentuale de la 14,7% din PIB în semestrul I 2016 la 15,1% din PIB în semestrul I 2017. Cele 11 acte normative au contribuit decisiv la această creștere iar efectele se pot vedea în măsurile din ultimul timp: creșterea supraaccizei la carburanți, creșterea contribuțiilor pentru cei care lucrează part-time, amânarea unor facilități fiscale pentru medici, agricultori, dar și problemele apărute în Armată cu plata salariilor etc.
     * Răspunsul lui Sorin Oancea către Felix: Dan Voiculescu, dacă ai cea mai mică dovadă, fă-o publică!
     Sorin Oancea, directorul B1 TV, îi răspunde lui Dan Voiculescu la afirmațiile făcute în scrisoarea către Laura Codruța Kovesi. Dacă aș fi "ajutat" DNA să-ți facă "dosare fictive", așa cum susții, ai fi fost și acum în pușcărie. Am părăsit grupul Intact acum 7 ani, tocmai pentru că nu eram de acord cu drumul pe care l-ai impus. Acum văd că am făcut bine. Mulți apropiați, colaboratori și parteneri ai tăi sunt fie decedați, fie condamnați. Nu o să-i enumăr, din respect pentru ei. Chiar și fiica ta, Camelia, s-a pricopsit cu o condamnare penală, iar iubitul ei, noul șef al trustului Intact și cel care m-a înlocuit, este în pușcărie pentru șantaj prin presă. Din păcate, este evident faptul că, nici după trei ani petrecuți în închisoare, nu ai înțeles pentru ce ai fost condamnat.
     * CURENTUL
     * Incultul Liviu Pop, umilit din toate direcțiile, nu are rușine și nu demisionează
     Ministrul Educației a apărut la deschiderea anului școlar cu o foaie pe care își scrisese discursul. Textul acestuia fost surprins de camerele de filmare ale televiziunilor de știri, iar pe foi se vede clar cum sintagma "copiii dumneavoastră" conține doi "i" în loc de trei așa cum e corect. Antena 3 l-a sunat pe ministrul Educației și l-a rugat să explice care este rolul celui de-al treilea "i". Dialogul cu Pop este incredibil: Prezentatoarea: "Să înțeleagă toți telespectatorii, o să vă rugăm să ne explicați dvs. acea regulă gramaticală: când se scrie cuvântul copii cu doi i și când se scrie cu trei i?" Pop: "Păi lucrul acesta e simplu când îi spui cuiva: punem cu trei i ca și roșiii trandafiri sau trandafirii roșii". Prezentatoarea: "Bun și-al treilea i ce este? Pop: "În ce sens, ce este?" Prezentatoarea: "Din punct de vedere gramatical". Pop (pauză lungă): Aloooo?
     * CURIERUL NATIONAL
     * Tensiuni pe piața taximetriei
     Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.) a transmis un comunicat în care solicită autorităților române să demareze o anchetă pentru a stabili modul în care au intrat pe piața din România firme de transport precum Uber, Bla Bla Car etc. Firma UBER este anchetată acum în Statele Unite ale Americii, pentru a se stabili felul în care s-a făcut lobby pentru a intra pe piața americană. În SUA s-au descoperit deja sume fabuloase plătite pentru această companie, dar activitatea de lobby este interzisă în România și se numește trafic de influență.
     * Studiu eJobs: Românii vor salarii cu 1.000 de lei mai mari
     Așteptările salariale ale angajaților români au crescut în ultimul an, în contextul evoluției economice favorabile care a dus la creșterea consumului și, implicit, a nivelului de trai. Astfel, dacă anul trecut un român ar fi acceptat să se angajeze pe un salariu mediu de 2.550 de lei, acum așteptările pornesc de la minimum 2.844 de lei, relevă un studiu realizat de eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online din România. Mai mult, participanții la studiu consideră că ar merita salarii cu 40% mai mari decât cele pe care le obțin pentru joburile curente. În medie, diferența dintre salariul curent și cel considerat just la nivelul pieței este mai mare de 1.000 de lei.
     * Criză de bani fără precedent la stat: Guvernul forțează Romgaz să îi plătească dividendele înainte de termen
     Consiliul de Administrație al Romgaz a anunțat că va convoca în perioada următoare o ședință a Adunării Generale Ordinare a Acționarilor (AGA) în care se va discuta o solicitare venită din partea Ministerului Energiei de a aproba distribuirea sumei de 750 milioane de lei, sub formă de dividende, informează HotNews. Potrivit sursei citate, statului i-ar reveni 525 milioane de lei din această sumă, în timp ce restul ar urma să ajungă la acționarii minoritari. Este vorba de un dividend special. Anul acesta a distribuit deja 925 milioane de lei dintr-un profit de 1 miliard de lei obținut în 2016.
     * Un uriaș "Marș pentru Europa" la Londra
     Cu două zile înainte ca Parlamentul britanic să supună votului proiectul de lege prin care se abrogă legislația europeană, londonezii, dar și cetățeni veniți din alte localități britanice, au ieșit sâmbătă, cu miile, în stradă pentru a cere rămânerea în Uniunea Europeană. Organizatorii protestului au estimat că între 10.000 și 15.000 de oameni s-au alăturat marșului încă de la începutul acestuia, iar numărul lor ar fi crescut până la 50.000. Manifestanții, costumați în albastru și galben, au fluturat steaguri ale Uniunii Europene și au purtat pancarte cu mesaje precum "Exit from Brexit". Ei au mărșăluit pe străzile capitalei britanice, pentru ca în final să se oprească în fața Parlamentului.
     * Ministrul Comunicațiilor cere demisia conducerii Poștei Române
     Ministrul Comunicațiilor, Lucian Șova, a cerut demisia membrilor Consiliului de Administrație și a directorului general interimar al Poștei Române, Andrei Stănescu, invocând managementul defectuos din ultimul an. Ministrul a trimis și Corpul de control la Poștă. Corpul de Control va verifica, între altele, modul de îndeplinire a măsurilor dispuse de Consiliul Concurenței cu ocazia aplicării sancțiunii contravenționale care a condus la acumularea datoriilor către bugetul de stat.
     * EVENIMENTUL ZILEI
     * Lovitură DURĂ la adresa lui Florian Coldea
     Fostul colonel SRI Daniel Dragomir, arestat în în dosarul Black Cube, a făcut o serie de dezvăluiri incredibile legate de "acoperiții" din politică "făceau cărare"' la biroul fostului adjunct din SRI, Florian Coldea. "Toată lumea vorbește astăzi despre Sistem. Cu S mare. Eu am fost un membru al sistemului, sistemul este format din sutele, mii de oameni: bărbați și femei, care fac parte din diferite instituții ale statului român, în special insituțiile de forță, și care zi de zi desfășoară activitatea pentru interesul statului român. Statul paralel este altceva decât sistemul, statul paralel este o clică, o mafie. O gașcă de băieți și fete de la vârful sistemului care au decis să utilizeze instituțiile și sistemul în scop personal. Ori lucrurile astea au început să se vadă în 2009", a declarat Dragomir în emisiunea lui Victor Ciutacu.
     * Raport DEVASTATOR! Ce SCRIE Inspecția Judiciară despre ABUZURILE DNA
     Mihai Gâdea a prezentat, luni seară, în premieră, un raport al Inspecției Judiciare despre oamenii lui Codruței Kövesi din DNA. Documentul dezvăluie s-au făcut abuzuri și s-a încălcat Constituția în cazul anchetei pe OUG 13/2017. Raportul datează de pe 5 septembrie 2017. Augustin Lazăr - procurorul general al României și Laura Codruța Kövesi - procuror șef al DNA, au lansat acuzații determinate la adresa membrilor Guvernului României care au elaborat Ordonanța 13/2017, raliindu-se protestelor antiguvernamentale din Piața Victoriei. (...) Declarațiile celor doi au incitat la ură împotriva Guvernului și au amplificat protestele de stradă, manifestanții preluând acuzațiile formulate de aceștia", se arată în documentul citat de Antena 3.
     * România, pe primul loc în UE la diferențele dintre regiunile bogate și cele sărace
     România se situează pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește inegalitățile dintre regiuni, motiv pentru care Universitatea 'Babeș-Bolyai' organizează zilele acestea la Cluj o conferință în cadrul căreia zeci de specialiști din diverse țări ale lumii vor discuta soluțiile și politicile practicate la nivel mondial pentru nivelarea acestor discrepanțe.
     * JURNALUL NATIONAL
     * Directorul ANM despre ciclonul uriaș care vine spre noi: "Vom avea furtuni, descărcări electrice"
     Florinela Georgescu, directorul executiv al Administrației Naționale de Meteorologie, a vorbit la Sinteza Zilei despre ciclonul uriaș care se îndreaptă spre România. Specialistul susține că acest ciclon se va opri înainte de a ajunge la noi în țară. "Ciclonul de deasupra Italiei se îndreaptă spre România, dar nu ajunge. Vom rămâne la extrema cu precipitații abundente. Am avut două zile cu temperaturi de vară. Vom avea furtuni, descărcări electrice. Ce e mai important este faptul că vor fi intensificări ale vântului peste tot în țară. Va avea 40-50 km la oră. Posibil să mai fie și pe parcursul nopții. A fost o avertizare Cod Galben in Banat si în Dobrogea. Noi vom avea două zile cu vreme ceva mai instabilă, după care vom reveni la zile frumoase", a declarat Florinela
     * Paza la metrou, asigurată de o companie cu zero angajați
     Metrorex SA continuă să plătească milioane de lei unei firme în faliment pentru paza metroului. Banii sunt oferiți prin prelungirea unui contract din 2015 care a încetat însă în iunie 2017. Pentru că nu mai avea capacitatea de asigura paza la standardele inițiale impuse prin contract, firma a "beneficiat" și de reducerea substanțială a numărului de ore pe care Nitro Guard Security SRL trebuie să le presteze, creându-se astfel breșe de securitate în funcționarea metroului. Din motive neștiute, licitația pentru încheierea unui nou acord cadru este tergiversată. Între timp, situația a ajuns și în atenția MAI, care a dispus efectuarea unui control asupra serviciilor de pază și securitate de la metrou.
     * Prețul tungstenului, cea mai rapidă creștere de pe piața materiilor prime
     Prețul unuia dintre cele mai importante metale pentru economia occidentală crește mai rapid decât orice altă materie primă. Conform Bloomberg, cotația tungstenului, cunoscut și sub denumire de wolfram, a crescut cu peste 50% în ultimele două luni ca urmare a îngrijorărilor cu privire la reducerea producției în China, de unde provine 80% din acest metal. Autoritățile de la Beijing au început să închidă minele poluante și să impună respectarea cotelor de producție. "Chinezii au început să controleze producția de tungsten și s-au folosit de politica de mediu pentru a elimina producția care depășește cota", a declarat Mark Seddon, senior manager la Argus Consulting (Metals).
     * NATIONAL
     * Bază militară americană la Buftea - Corbeanca!
     In timpul vizitei lui Klaus Iohannis la Casa Albă, intre președintele american si cel român s-a bătut palma pentru mult mai multe înțelegeri de cooperare strategica in domeniul securității decât doar contractele de înarmare. Iar "deal"-ul prevedea si construcția, in viitorul apropiat, a doua noi baze militare pe teritoriul tării. Care, chiar dacă vor funcționa sub stindardul NATO, vor aparține într-o proporție covârșitoare US Army. Deja experții militari s-au apucat de ceva vreme de lucru, prima propunere pentru a găzdui o nouă bază militară americană fiind zona Buftea - Corbeanca. Acolo unde va fi "vârful de lance" al "lanțului" de centre operaționale pentru conectarea comandamentului NATO pentru forța de reacție rapidă cu forțele naționale si structurile de comanda naționale.
     * Industria pharma susține "PRO Ponta"!
     In ultima vreme, industria pharma pare sa-si fi aliniat astrele pentru platforma politică înființată de Victor Ponta Iar după cum reiese din informațiile intrate in posesia National, au si început plățile pentru "agenții de influentă" ai "PRO-Ponta" din diverse domenii. Iar in centrul operațiunilor financiare apare atât numele fostului ministru al Sănătății, Nicolae Bănicioiu, cat si al altor personaje influente din anturajul acestuia...Acum este greu de apreciat de ce ar paria "nababii" Sănătății pe o "mana moarta" politica, așa cum pare in acest moment "platforma" lui Victor Ponta. Dar, probabil, ițele întregii combinații sunt unele transpartinice, astfel că se merge la mai multe capete.
     * Primul cyborg din lume vine la București
     Neil Harbisson, primul cyborg recunoscut si atestat de autorități prin emiterea unui document care-i confirma aceasta identitate, va fi prezent la expoziția Internet & Mobile World, din București, din 4-5 octombrie 2017, de la Romexpo. Artist contemporan si cyborg activist, Neil Harbisson s-a născut in Marea Britanie cu acromatopsie, o afecțiune care constă in incapacitatea de a distinge culorile. Neil si-a petrecut copilăria si adolescenta in Catalonia, Spania, doar in alb si negru, până când un cibernetician i-a implantat o antenă in craniu, cu ajutorul căreia percepe culorile prin sinestezie. Mai exact, fiecărei culori ii sunt asociate unde sonore in funcție nu doar de culoare, dar si de saturație, intensitate etc.
     * PUTEREA
     * Favoritul PSD pentru Ministerul Justiției îl REFUZĂ pe Dragnea
     Deși este dat de mai toată lumea drept favorit în interiorul PSD pentru a ocupa funcția de ministrul al Apărării ca urmare a demisiei lui Țuțuianu, deputatul PSD Mihai Weber nu își dorește acest lucru. "În ultimele zile s-a vehiculat, în mass-media, că aș figura pe lista PSD ca propunere pentru funcția de ministru al Apărării. Evident că o astfel de propunere m-ar onora, însă, pentru a pune capăt acestor speculații, țin să precizez că, în acest moment, nu consider că ar fi oportun să ocup o astfel de funcție. Motivele țin de implicarea mea în mai multe proiecte politice, atât în organizația PSD Gorj, cât și în Parlamentul României, proiecte care necesită întreaga mea implicare", a afirmat Mihai Weber pentru Agerpres.
     * ROMANIA LIBERA
     * Pensia lui Teodor Meleșcanu de la MAE a crescut de patru ori într-un an
     O lectură a declarațiilor de avere depuse de fostul șef al Serviciului de Informații Externe Teodor Meleșcanu, actual senator și ministru de Externe, scoate la iveală un fapt remarcabil. În 2015, pensia sa a crescut de aproape patru ori. Motivul l-a reprezentat intrarea în vigoare a legii pensiilor speciale. Pensia lui Meleșcanu a oscilat în funcție de modul în care diversele guverne s-au raportat la aceste pensii speciale. Așa se explică faptul că, în declarația de avere publicată în anul 2015, Meleșcanu a consemnat că a primit de la MAE o pensie anuală de 25 de mii de lei. Un an mai târziu, pensia i-a crescut viguros, ajungând la peste 93 de mii de lei. Declarația de avere reflectă veniturile pe anul fiscal anterior.
     * PSD, UDMR și trei liberali și-au dat mâna ca să dilueze Legea achizițiilor
     PSD și UDMR propun o serie de modificări în legislația privind achizițiile publice, având și sprijinul a trei parlamentari PNL. Unii dintre semnatari sunt direct interesați, deoarece derulează afaceri cu statul. Schimbarea legislației în domeniu a ajuns pe agenda Parlamentului, după ce 44 de parlamentari, majoritatea PSD și UDMR, au depus un proiect de lege prin care sunt schimbate două acte normative. Este vorba de Legea privind achizițiile publice (98/2016) și de Legea privind achizițiile sectoriale, care privesc utilitatea publică (99/2016). Potrivit propunerii, prin excepție de la prevederile legale în vigoare, autoritatea contractantă are dreptul de a achiziționa direct produse sau servicii în cazul în care valoarea estimată a achiziției, fără TVA, este mai mică decât 132.519 de lei, respectiv lucrări, în cazul în care valoarea estimată a achiziției este mai mică de 441.730 de lei.
     * ZIARUL FINANCIAR
     * Topul celor mai mari companii antreprenoriale românești în 2016
     Dedeman Bacău, retailerul de bricolaj controlat de frații Adrian și Dragoș Pavăl, este pentru al patrulea an conse­cutiv cel mai mare business antreprenorial cu capital privat românesc după ce cifra de afaceri a avansat cu 20%, la 5,2 mld. lei. De altfel, Dedeman este singura companie din top cinci care și-a păstrat poziția, în timp ce RCS&RDS (Zoltan Teszari), Altex (Dan Ostahie) și Fildas Trading (Anca Vlad) au urcat în clasament față de 2015. Schimbările vin după ce Augustin Oancea, acționar al grupului de firme Tinamar Ind (pe poziția a doua în 2015), a decis să-și împartă afacerea pe linii de business diferite. În 2015, unsprezece companii antreprenoriale aveau afaceri de peste un miliard de lei, iar anul trecut mai erau doar nouă firme care au trecut peste acest prag.
     * BCE va ține jos dobânzile și va continua să cumpere obligațiuni mai mult timp decât a prevăzut și se va lua la trântă cu euro puternic
     In plină furie electorală germană contra dobânzilor mici ale Băncii Centrale Europene, unul dintre cei mai populari membri ai boardului BCE a anunțat că politica acomodativă va dura mai mult timp decât s-a prevăzut. De asemenea, francezul Benout Coeure a asigurat că banca centrală a zonei euro este pregătită să se ia la trântă cu un euro puternic, care poate distruge inflația într-o economie slabă. Un personaj căruia piețele financiare îi acordă o atenție deosebită, Benout Coeure a avut acum pentru acestea un rol de service post-vânzare după ședința de politică monetară a BCE se săptămâna trecută, scrie Les Echos. Mesajul transmis de francez, printr-un discurs în care a făcut referire la cursul de schimb de nu mai puțin de 48 de ori, a fost liniștitor pentru piețe.
     * Miting de amploare în Barcelona, pentru independența Cataloniei
     Sute de mii de persoane au participat ieri la un miting în Barcelona pentru a-și arăta susținerea pentru independența Cataloniei și pentru dreptul de a vota într-un referendum contestat ce a fost interzis de Spania, informează presa internațională. Mitingul a avut loc de Ziua Națională a Cataloniei. Conform unor sondaje efectuate de CEO, agenția pentru sondaje a guvernului catalan, 41% dintre catalani susțin independența, în vreme ce 49% ar prefera ca regiunea să aparțină în continuare Spaniei. Procurorii spanioli au anunțat joi că vor înainta acuzații penale asupra membrilor Parlamentului regional catalan care au votat pentru desfășurarea unui referendum de independență, care este considerat ilegal la Madrid. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
20.10.2017
BVB
     Ședința din penultima zi de tranzacționare a săptămânii a înregistrat o lichiditate de 32,82 milioane de lei, mai mare decât cea înregistrată miercuri, de 31 milioane de lei, dar sub media zilnică...  detalii
20.10.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile companiilor listate la bursele din Europa au scăzut ieri, din cauza escaladării tensiunilor politice din Spania.  detalii
19.10.2017
BVB
     * Acțiunile "Aerostar" - avans de aproape 15%, după semnarea memorandumului cu "Raytheon International Defence System" privind înzestrarea armatei cu sisteme Patriot
       Piața Bursei de Valori București (BVB) a înregistrat, în ședința de tranzacționare de ieri, o lichiditate de 31 milioane de lei (6,75 milioane euro), sub media zilnică a acestui an (48,13 milioane...  detalii
19.10.2017
BURSELE DIN LUME
     Bursele europene s-au înscris pe un curs pozitiv ieri, investitorii fiind atenți la rezultatele financiare anunțate de companii.  detalii
18.10.2017
BVB
     * Creșteri pe linie pentru toți indicii bursei
     * Acțiunile "Impact Developer & Contractor" înregistrează un salt de 3,04%
       După evoluția mixtă de luni a indicilor Bursei de Valori București (BVB), ședința de tranzacționare de ieri a fost marcată de creșterea generală a pieței, în contextul unui rulaj de aproape 24...  detalii
18.10.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile tranzacționate la bursele din Europa au scăzut ieri, în majoritate, în special cele din sectorul auto, din cauza slăbirii cererii din domeniu.  detalii
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 20 octombrie 2017
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRL
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
3,0552
2,3507
3,1140
3,9646
0,1788
0,6176
0,2207
4,5975
5,1203
1,4922
3,4365
0,2242
0,4883
1,0831
0,0676
0,4769
1,0615
3,8945
0,2846
1,2299
0,5882
0,0599
0,3443
0,2062
2,7187
0,0386
0,1467
1,0603
0,6125
0,1174
160,3963
5,4940
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
19.10.2017
AFTER FINDING THAT THE STRATEGY OF RAIFFEISEN BANK WAS DISHONEST
     * Daniel Zamfir: "It has been proven that Raiffeisen has cheated people. There is nothing left to debate"
     * Bogdan Pandelică: "The order for the cessation of the unfair practice of Raiffeisen Bank has been issued, I will sign it in a few days"
       All the banks that have granted CHF loans will be audited by the National Consumer Protection Authority (ANPC), its chairman Bogdan Pandelică, announced yesterday in the Economic Commission of the Senate.  details
18.10.2017
OVIDIU DEMETRESCU, ARBA:
     * The management of the company accepted two applications that were sent in late, for the elections of October 26th, claiming they were submitted "within reasonable delays"
     * "I think that we are embarrassing ourselves, by the mere fact that we were able to interpret the law in such a way", said Ovidiu Demetrescu
     * "Demetrescu: "ASF and BVB should react, in the case of Electrica, if they had a management with a free spirit"
       The directors of "Electrica" (EL) violated the law when accepting the applications backed by the government for the elections of the new management, recorded eight minutes after the deadline from the convening notice, claiming they were submitted "within a reasonable delay", says Ovidiu Demetrescu, the president of the Romanian Association for Good Management (Asociația Română de Bună Administrare - ARBA).  details
16.10.2017
EXCLUSIVE
     * "The US and Saudi Arabia - the main sponsors of terrorism in the world"
     * (Interview with His Excellency, Mr. Hamid Moayyer, ambassador of the Republic of Iran in Romania)
       Donald Trump, the United States president, must decide by October 15th whether or not he will certify if Iran has followed the terms of the nuclear agreement signed in 2015 by Iran and six major western powers.  details
12.10.2017
EARTHLY LAWS, IGNORED ON THE BSE PLANET
     The Bucharest Stock Exchange (BVB), the operator of the Romanian capital market, still stands by the nonsensical claim made by its former CEO Ludwik Sobolewski, that his contract expired on August 21st, but not his mandate.  details
12.10.2017
AT THE INVESTIGATIVE COMMISSION OF THE ACTIVITY OF THE ANRE
     * Sources: PSD has four names for the head of the ANRE
     * Rumored names: Florentin Pandele, mayor of Voluntari, Iulian Iancu, president of the Industries Commission, former prime-minister Sorin Grindeanu and deputy Eugen Nicolicea
       Niculae Havrileț, the president of the National Authority for Regulation in the Energy Sector (ANRE), together with other members of the Regulatory Committee of the ANRE, will arrive before the Commission for the Investigation of the activity of the ANRE.  details
11.10.2017
RADU CRĂCIUN, APAPR, ABOUT THE INVESTMENT OF PRIVATE PENSION FUNDS IN DIGI, A COMPANY WHICH HAS CRIMINAL ISSUES:
     Mandatory private pension funds which have invested in Digi Communications, the parent company of RCS&RDS, which was indicted on money laundering and offering bribes, have taken this operating risk into account, by offering a lower price in the IPO, Radu Crăciun, member on the Board of Directors of the Romanian Association of Privately Managed Pensions (APAPR).  details
09.10.2017
     President of BURSA Press Group, Florian Goldstein (MAKE), participated, as speaker, on September 26th, at a debate regarding the future of the European Union, in Brussels, at the invitation of Group of the European People's Party.
     The subject of the debate can be synthesized in four questions:
     1. Would it be recommendable for the EU Non-Eurozone States to adopt Euro currency?(...)
     -------------
     Question nr.1 answers given by my fellow citizens are divided, and this summer polemic between the Euro MP Theodor Stolojan and Daniel Daianu (member of the Romanian National Bank Board of Directors) in the financial newspaper BURSA has shaped up the idea we could adopt Euro anytime (given the condition of maintaining the macroeconomic balances), an idea opposed to the one claiming Euro adoption should wait till the convergence criteria would be fulfilled.  details
09.10.2017
UNICREDIT WARNS THAT THE ROMANIAN GOVERNMENT IS REPEATING MANY OF THE MISTAKES THAT HAVE LED TO THE RECESSION OF 2009-2010
     * Vasilescu: "There are many crystal ball readers, even in the banking system"
     * UniCredit estimates that the leu will continue to weaken against the Euro to 4.6-4.7, in the first quarter of 2018, and that the policy rate will increase to 2.5%
       UniCredit Bank analysts are issuing a warning that the Romanian government is repeating many of the mistakes that have led to the recession of 2009-2010. The quoted experts are mentioning both the fiscal policy that is risky for the economy, as well as the fact that the leu will significantly weaken in 2018, and the deficit may increase to 3.7%. Among other things, the UniCredit report issued on Friday predicts an EUR/RON exchange rate of 4.7 and a policy rate of 2.5%, for the beginning of next year.  details
05.10.2017
AFTER BEING FORCED TO MOVE THE BRD NĂSTASE ȚIRIAC TROPHY TOURNAMENT TO BUDAPEST
     * Ilie Năstase: "If I was Țiriac, I would sue Mugur Isărescu"
       PNL senator Daniel Zamfir, president of the Budget Commission in the Senate, a vocal critic of the banking system, of the NBR and of its governor is adamant about bringing up the activity of the NBR from all angles.  details
03.10.2017
     * The BSE may be taken off the watchlist
     * FTSE only noted improvements when it comes to stock lending, while the liquidity requirement has not yet been met
     * Poland, upgraded to the emerging market status
     * Mongolia and Nigeria, removed from the watchlists
       The Bucharest Stock Exchange (BSE) remains a frontier market, for at least a year, after, on Friday night, FTSE Russell did not give promote it.  details
02.10.2017
     * Iulian Iancu: "We shouldn't stand out by being silent in Brussels and be forced to give natural gas to the neighboring countries, by taking it away from our industrial consumers"
     * Emil Calotă: "If we do not take action, the natural gas stored by the Romanian producers will remain unused, because there will be far cheaper imported gas available"
       The National Authority for the Regulation of the Energy Market (ANRE) has asked for the reconsideration of gas storage policies in Romania to be made a priority, Emil Calotă, the vice-president of the ANRE recently said, in the debates in the Industry Commission of the Romania Parliament about the Draft Law concerning the approval of the Government Emergency Ordinance no.64/2016 for the amendment and completion of the Law of Electricity and of natural gas no. 123/ 2012.  details
29.09.2017
LUCIAN ANGHEL:
     We can't expect Romania to be upgraded to the emerging market status right now, BSE president Lucian Anghel said yesterday, as FTSE Russell will publish today its annual classification report.  details
28.09.2017
     Central European Media (CME), the owner of Pro TV, is currently in negotiations to sell the four TV stations it still holds in Central and Eastern Europe, according to Echo 24, which quotes several concerned sources.  details
27.09.2017
     The Romanian Commercial Bank (BCR) is saying for the first time, that the sale of the Cemacon was made at a price of 1 Euro, and the lender stressed that this was done to save the company.  details
26.09.2017
THE CONFERENCE "THE FUTURE OF THE ROMANIAN CAPITAL MARKET" - THE 6TH EDITION/MIRCEA URSACHE, ASF:
     * Cappon, Prodan and Sobolewski yesterday had their interviews for the position of CEO of the BSE
     Ludwik Sobolewski is no longer the CEO of the Bucharest Stock Exchange (BVB), Mircea Ursache, the vice-president of the Financial Oversight Authority (ASF) said yesterday. He added that the ASF has conducted an analysis concerning corporate governance at the BSE.  details
.