Conferința BURSA - Dezvoltarea Romaniei 2018
BURSA 28.08.2017

Willy Homner
 
mărește imaginea
     * ADEVARUL
     * Proteste în mai multe orașe din țară
     Mai multe manifestații au avut loc, duminică seară, în orașe din țară și din străinătate, inițiatorii precizând că protestele vizează ultimele decizii ale Executivului, privind "Politizarea justiției", "Pilonul II de pensii" și "Supraacciza la carburanți". Aproximativ 2.500 de oameni au scandat în Piața Victoriei împotriva modificării legilor justiției. Protestatarilor li s-au alăturat și Gabriel Liiceanu și fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu. S-a scandat: "Pilonul 2 nu e pentru voi!".
     * Execuția bugetară: gaura la buget se adâncește
     Execuția bugetară pe primele șapte luni ale acestui an ilustrează un tablou dezolant. Veniturile cresc, însă cheltuielile cresc mai rapid. Se majorează sumele date pe salarii și pensii, în timp ce încasările din accize și TVA scad, în ciuda faptului că avem un motor al consumului turat la maximum. În sens pozitiv, se majorează numai încasările din contribuții sociale și impozit pe salarii și venit, dar asta numai datorită creșterilor salariale, ceea ce înseamnă că statul ia bani dintr-un buzunar și îi mută în celălalt. Pe de altă parte, investițiile sunt la pământ. Veniturile au crescut la puțin peste 141 miliarde lei, iar cheltuielile s-au majorat la peste 146 miliarde lei. Ceea ce ne lasă cu o gaură, adică un deficit bugetar, de 5,1 miliarde lei. De trei ori mai mare decât anul trecut, în aceeași perioadă.
     * Cum a omorât Dragnea opoziția din PSD dintr-o singură lovitură
     Liderul PSD, Liviu Dragnea, a făcut pace cu Sorin Grindeanu și astfel a omorât din fașă noi războaie ce se coceau în interiorul partidului. Victor Ponta și Cătălin Ivan sperau să facă echipă cu fostul premier și, în toamnă, să întețească atacurile la Liviu Dragnea. Împăcarea surprinzătoare dintre Liviu Dragnea și Sorin Grindeanu are efect de domino în PSD, în condițiile în care fostul premier era văzut drept singurul care-i mai putea face opoziție lui Dragnea în interiorul partidului.Potrivit unor surse politice, criticii lui Dragnea se pregăteau să strângă rândurile în toamnă pentru a lăsa actuala coaliție PSD fără majoritate în Parlament. Planul era gândit de Victor Ponta, care, deși a fost exclus din PSD, are de tranșat o dispută personală cu Liviu Dragnea.
     * Câți bani au scos din Rusia oligarhii ruși
     Biroul Național de Cercetări Economice din Statele Unite arată într-un raport publicat recent că 1% din ruși, cei mai bogați, au în proprietate în prezent 25% din bogăția țării, un fenomen legat de fuga capitalului, accelerată în ultimii ani. "Există tot atâta bogăție financiară rusească în străinătate - în Statele Unite, Elveția, Cipru și alte zone off-shore - câtă are toată populația din Rusia propriu-zisă", spune raportul. Bogăția depozitată astăzi în afara țării de rușii bogați este acum de trei ori mai mare decât rezervele oficiale valutare ale țării. Concentrarea de bogăție în mâinile procentului de ruși bogați este acum comparabilă cu nivelul din Statele Unite și mult deasupra celui din Franța, de exemplu.
     * Mihai Tudose anunță militarizarea Institutului Cantacuzino
     Premierul Mihai Tudose a anunțat duminică, pe Facebook, militarizarea Institutului "Cantacuzino", care va trece în subordinea Ministerului Apărării Naționale. "Institutul Cantacuzino are un rol strategic național și regional în asigurarea independenței României în domeniul producției de vaccinuri. Tocmai de aceea, revitalizarea și dezvoltarea activității institutului este un obiectiv asumat al Guvernului" comentează Mihai Tudose. Prim-ministrul României consideră că este nevoie și de o "mână forte" și de un plan bine pus la punct. "Institutul Cantacuzino trebuie să redevină funcțional, iar pentru a ne asigura că acest lucru se va întâmpla, am decis ca acesta să fie preluat de către Ministerul Apărării Naționale și transformat în unitate militară cu conducere militară" spune acesta.
     * Fiul lui Dinescu declanșează revoluția manelelor
     Andrei Dinescu, fiul scriitorului Mircea Dinescu, face parte din formația "Impex", care cântă "neomanele", adică manele reinventate, adaptate la stilurile noi de muzică. Tânărul este un veritabil apostol al muzicienilor romi din România. Weekendul trecut, lângă Timișoara, a avut loc "Câta Festival", un festival inedit de etno-folk-rock-manele, unde a fost invitată și trupa "Impex", în care cântă Andrei Dinescu, fiul scriitorului Mircea Dinescu. Formația, în care se află și chitaristul Thomas Hofer, fiul lui Hano Hofer de la Nightloosers, reinventează maneaua și muzica lăutărească, cântând manele în manieră psihedelic-rock.
     * Armata viitorului, formată din roboți autonomi
     O periculoasă cursă pentru dezvoltarea roboților militari autonomi s-a lansat între țările importante care produc inteligență artificială. Unii dintre acești roboți sunt folosiți pentru misiuni de supraveghere a unui teritoriu, paza unei baze militare sau infrastructuri critice, dar alții vor putea fi trimiși în prima linie a frontului. Unități de roboți blindați Platform-M și Uran au fost desfășurate în Rusia în 2016 pentru a oferi protecție perimetrică autonomă în jurul unor rachete nucleare intercontinentale. Roboții armați santinelă SGRA1, dezvoltați de Samsung, care au fost instalați de-a lungul graniței dintre cele două Corei, au realizat economii semnificative de personal și îmbunătățirea fiabilității și calității gărzilor.
     * Noua senzație a internetului și pericolul din spatele ei
     Creată în Arabia Saudită, această nouă senzație pe internet se numește Sarahah și permite trimiterea de mesaje anonime. Amenință dominația americană pe rețelele sociale. Sarahah se clasa în iulie în topul celor mai descărcate aplicații mobile. O ascensiune fulgerătoare, dar în același timp fragilă, din cauza numeroaselor derive. A fost numită "tărâm pentru ațâțarea urii", deși nu asta și-a dorit creatorul ei. În noiembrie 2016, dezvoltatorul saudit Zain al Abidin Tawfiq și-a imaginat un site menit să revoluționeze lumea companiilor. Permitea superiorilor să știe ce gândesc despre ei angajații, fără ca acestora din urmă să le fie deconspirată identitatea.
     * BANCHERUL
     * Ce arata calculele: angajatii care au contribuit si la Pilonul II au pensii mai mari decat ceilalti
     Scuza ca fondurile de pensii private (Pilonul II) ar avea comisioane prea mari inovocata mai intai de ministrul Finantelor a fost copilareasca, iar argumentul premierului ca randamentul pensiei de stat este dublu comparativ cu cel al pensiei private, un sofism. Ambele lansate, evident, cu scopul de a transfera banii din pensiile private in fondul de pensii al statului, pentru a-i acoperi o parte din deficit. Premierul Tudose a spus ca pensia de stat a crescut cu 80% in ultimii noua ani, fata de doar 40% in cazul pensiei private, aducand ca argument cresterea cu 180% a salariului minim, fata de un avans de doar 100% a salariului mediu.
     * CAPITAL
     * Datoria României crește cu 100 de mil. lei pe zi. Creditele au achitat pensii și salarii
     ALARMĂ Datoria publică s-a majorat cu 15 miliarde în primele cinci luni ale anului. Banii nu au ajuns în infrastructură, ci în pensii și salarii. În acest ritm, nivelul de 40% din PIB ar putea fi depășit până în decembrie. Calculate ca procent din PIB, debitele guvernamentale au crescut cu circa un procent din produsul intern brut, respectiv de la 37,6% la 38,6% din PIB, în primele cinci luni ale anului. Evoluția vine după doi ani de scădere continuă a nivelului datoriei statului și ar putea avea mai multe cauze.
     * Peste 62.000 de investitori pe piața de capital, la finalul trimestrului II
     Numărul total al investitorilor pe piața de capital raportați de membrii Fondului de compensare al investitorilor era de 62.149, la finalul trimestrului II, reiese dintr-un într-un raport al Fondului. "În perioada martie - iunie 2017 numărul membrilor Fondului nu s-a modificat față de sfârșitul trimestrului trecut. De menționat că societățile SSIF Super Gold Invest și SAI Atlass Asset Management sunt în proces de retragere. Numărul total al investitorilor raportați de membrii Fondului la sfârșitul trimestrului II al anului 2017 era de 62.149, în scădere față de sfârșitul trimestrului anterior (minus 3,48%). În cazul investitorilor compensabili integral, numărul acestora a înregistrat o scădere de peste 5%", se arată în document.
     * O firmă norvegiană, «păstorită» de fiica lui Isărescu, mai face un pas spre lichidarea afacerii din România
     Investitorul imobiliar cu capital norvegian Romreal, de soarta căruia se ocupă și Lăcrămioara Isărescu - în calitate de membru al consiliului de administrație, a mai vândut trei bucăți de teren din cele 120 de hectare pe care compania le-a cumpărat în România înainte de criză cu zeci de milioane de euro. Compania se află în proces de restructurare. Ileana Lăcrămioara Isărescu, fiica guvernatorului BNR Mugur Isărescu, este membră în Consiliul de Administrație al Romreal de câțiva ani. Ea a lucrat în trecut în Viena și New York, iar acum ocupă funcția de Governmental Programs Executive pentru IBM în Europa de Sud-Est. Ea are un MBA făcut la Harvard și un master la ASE în București.
     * COTIDIANUL
     * Orchestra națională anti-PSD - Cornel Nistorescu
     Din ziua în care Tudorel Toader a ieșit la TV cu propunerile sale de modificări ale legilor Justiției, s-a declanșat o campanie furibundă. Orbi, surzi și bezmetici să fim, tot nu putem să nu sesizăm că ne aflăm în fața unei hore. Cică propunerile ministrului ar fi un atac la statul de drept (enormitatea aceasta aparținînd oamenilor președintelui Iohannis, dacă nu chiar președintelui). Comunicatul Președinției a dat tonul, arătîndu-ne care este poziția șefului de orchestră. În același timp, din respectiva comunicare ne putem da seama cît de mult ține Klaus Iohannis la rolul său în numirea șefilor DNA, Parchet, numirea președintelui ÎCCJ, a șefilor SRI, SIE, SPP și STS. Dacă propunerile ministrului Toader ar fi declanșat o discuție, un dialog, o dezbatere, atunci am fi fost obligați să subliniem comportamentul democratic al președintelui.
     * "Circ ieftin" de câteva sute de milioane de dolari
     Rudel Obreja a comentat în termeni duri, pe pagina sa de Facebook, meciul dintre pugilistul Floyd Mayweather și irlandezul Conor McGregor, campion la artele marțiale mixte. "Întâlnirea (și nu "meciul") dintre Mayweather și McGregor pe un ring de box in văzul întregii Planete mi-a reconfirmat convingerea asupra nivelului de inteligență la nivel planetar. Pearl Harbour, Războiul din Golf, din Iran, Nicaragua, Revolutiile din Estul Europei, cele Arabe, 9/11 și încă (prea) multe manipulări petrecute de-a lungul vremurilor (Dumnezeu știe ce ne mai așteaptă...) demonstrează că omenirea merge in direcția bună... Păpușarii consumismului mondial și ai Noii Ordini Mondiale n-au a se îngrijora, "Are balta pește"...
     * Criza imigranților. Merkel, afirmație controversată
     Cu o lună înaintea alegerilor, cancelarul german Angela Merkel, a declarat că nu regretă deloc decizia politicilor flexibile în materie de imigrație. Merkel a negat, într-un interviu, că a făcut vreo eroare. "Aș lua în același fel deciziile din anul 2015. A fost o situație extraordinară și am luat deciziile în funcție de ceea ce am considerat că era corect din punct de vedere politic și umanitar. Situații extraordinare se întâmplă din când în când în istoria unei națiuni, iar șeful Guvernului trebuie să acționeze, ceea ce eu am făcut", a explicat Merkel. Formațiunea Angelei Merkel, Uniunea Creștin-Democrată (CDU, centru-dreapta), se clasează pe primul loc în intențiile de vot, cu 38%, iar Partidul Social-Democrat (SPD, centru-stânga), este cotat la 23%, potrivit unui sondaj efectuat de Institutul Emnid.
     * CURIERUL NATIONAL
     * Liviu Dragnea, despre Klaus Iohannis: A avut o reacție greșită și exagerată referitor la modificările legilor justiției
     Preșdintele PSD, Liviu Dragnea, susține că mulți politicieni, printre care și președintele Klaus Iohannis au avut reacții exagerate, chiar greșite, cu privire la modificările propuse la legile justiției, informează Știripesurse.ro. "Să încercăm să înțelegem ce a produs cea mai mare supărare și reacția președintelui: numirea procurorilor șefi, care în aceste propuneri, nu sunt proiecte de legi... Se propune acolo ca procurorii șefi să fie numiți de CSM. CSM e instituția care veghează la independența justiției. Am văzut și alți actori politici și nepolitici care asta afirmau că prin asta se subminează independența justiției și statul de drept. L-am auzit și pe domnul Lazăr. Și dumnealui, și șefii parchetelor sunt numiți politic. Se joacă cu chestia asta, cu numiri politice", a spus el.
     * "România îi rezistă lui Macron în problema muncii detașate"
     Publicația franceză "Challenges" a publicat, sub titlul de mai sus, o scurtă relatare a declarațiilor făcute de Emmanuel Macron și gazda sa, președintele român Klaus Iohannis. Este subliniat în mod special faptul că "președintele român a estimat că directiva europeană privind munca detașată trebuie ameliorată, fără însă să-și exprime clar acordul cu șeful statului francez asupra necesității ca acest lucru să aibă loc până în luna ianuarie și în termenii exprimați de președintele francez". Emmanuel Macron, remarcă de asemenea "Challenges" citând Reuters, și-a exprimat convingerea - la conferința de presă comună cu Klaus Iohannis - că un acord privind munca detașată va fi totuși realizat înainte de sfârșitul acestui an.
     * Primăria București: scumpirea gigacaloriei nu îi va afecta pe consumatorii casnici
     Consiliul General al Municipiului București (CGMB) va dezbate, în ședința din 30 august, un proiect de hotărâre privind avizarea de principiu a majorării cu peste 30% a tarifelor de transport și distribuție a energiei termice practicat de RADET. Primăria susține că bucureștenii nu vor plăti mai mult pentru apa caldă și căldură - creșterea de preț va fi suportată de PMB sau prin scăderea cotei de TVA la 5%, conform modificării legii serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006. Actualizarea prețului la gigacalorie este imperios necesară, fiind impusă de mai mulți factori, printre care modificarea prețurilor de cumpărare la materiile prime și materiale, aplicarea prețurilor diferențiate pe categorii de consumatori la gazele naturale, majorări ale prețurilor la electricitate, apă sau combustibili.
     * Surprize, surprize... din partea Finanțelor
     Programul informatic în baza căruia s-au calculat obligațiile de plată este conceput greșit! Serioase neclarități și controverse cu privire la "ziua în care se sfârșește perioada de prescripție". Șoc pentru o categorie de contribuabili. Este vorba despre contribuabilii prevăzuți la art. 296^21 din Codul fiscal valabil în anul 2012 (prevederi care s-au aplicat din 1 iulie 2012), obligați la plata contribuțiilor la sistemul public de pensii și la cel de asigurări sociale de sănătate.
     * EVENIMENTUL ZILEI
     * Lia Olguța Vasilescu SPULBERĂ speranțele salariale ale ROMÂNILOR
     Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a anunțat la Antena 3 că nu este luat în calcul un al 13-lea salariu sau a 13-a pensie. Lia Olguța Vasilescu spune că se va merge pe legea salarizării care nu include cele două fonduri suplimentare. Aceasta a declarat pentru Antena 3 că "Este exclus sa acordam al 13-lea salariu, pentru ca avem deja o lege a salarizarii in vigoare care are ca si termen de implementare definitiva anul 2022 si pana atunci nu se pune problema sa fie al 13-lea salariu, desi cresterile sunt foarte mari. In ceea ce priveste a 13-a pensie, a fost ceruta in spatiul public de cateva organizatii de pensionari, preferam insa ca banii pe care ii avem sa ii impartim pe 12 luni pentru toata lumea, nu sa incepem cu astfel de discutii, gen a 13-a pensie."
     * Cât câștigă Andreea Esca din afaceri?
     Andreea Esca a reprezentat mereu o enigmă când a venit vorba de salariul pe care îl încasează de la Pro TV. Dacă din acest punct de vedere, misterul pare greu de elucidat, în ceea ce privește afacerile vedetei de televiziune, situația este alta. Recent, jurnaliștii de la Kanal D au aflat câteva cifre legate de veniturile generate de afacerile Andreei Esca. Mai exact, ar fi vorba de un profit de 300.000 de lei anual, suma generată de firma înființată în anul 1998 și care se ocupă cu activități de producție cinematografică, video și programe de televiziune. Deși câștigurile companiei au fost modeste în primii ani de activitate, acestea au crescut substanțial, ajungând în 2016 la 334.105 lei, potrivit datelor de la Registrul Comerțului.
     * Iohannis a fost CRITICAT DUR în presa străină, după vizita lui Macron
     Celebra publicație Deutsche Welle a criticat în termeni aspri prestația președintelui Klaus Iohannis în timpul vizitei la București a șefului statului francez, Emannuel Macron. Iohannis s-a supus pur și simplu cerințelor președintelui Franței în ceea ce privește modificarea Directivei referitoare la statutul muncitorilor și nu a apărat drepturile românilor care lucrează în străinătate, potrivit DW.Potrivit articolului din Deutsche Welle, semnat de jurnalistul Horațiu Pepine, președintele Iohannis a evitat să vorbească deschis cu Emmanuel Macron despre muncitorii români care lucrează în Europa. Astfel, președintele Franței a obținut ce a vrut de la omologul român, în timp ce Iohannis nu a apărat drepturile propriilor cetățeni care lucrează în strănătate.
     * JURNALUL NATIONAL
     * După 8 luni de guvernare, PSD își face ANALIZELE
     Evaluarea a opt luni de guvernare și proiectul de buget se află pe agenda discuțiilor reuniunii Comitetului Executiv Național al PSD, care va avea loc la sfârșitul săptămânii viitoare, la Constanța, a declarat duminică liderul social-democraților, Liviu Dragnea, adăugând că temele vor fi discutate și în ședința grupurilor parlamentare și cu miniștrii cabinetului Tudose. Potrivit acestuia, din cauza faptului că guvernul a fost instalat târziu nu s-au putut lua ''niște măsuri'' până la 31 decembrie. Dragnea a susținut că s-au pierdut 7 miliarde de lei pentru că bugetul a fost aprobat târziu, arătând că ''cel puțin două luni și ceva de zile unele măsuri'' nu au putut fi implementate.
     * Piața neagră a țigaretelor a crescut la 16% în luna iulie
     Piața neagră a țigaretelor a crescut în luna iulie, la 16%, cu 0,9 p.p. mai mult decât în mai 2017, arată datele Novel Research. Conform unui comunicat al companiei, este vorba de prima majorare înregistrată din septembrie 2016, iar cea mai substanțială creștere a pieței negre se înregistrează în partea de vest a țării (plus 6,3 p.p. comparativ cu mai, până la 24,5%). Potrivit Gildei Lazăr, director Corporate Affairs & Communications JTI Romania, Moldova și Bulgaria, câinii rămân cel mai eficient mijloc de combatere a contrabandei, în condițiile în care aparatele scanner nu funcționează, iar numărul agenților vamali e insuficient. La rândul său, Alexandra Olaru, director Corporate Affairs, Philip Morris Romania, consideră că piața neagră a tutunului distorsionează mediul de business și are implicații serioase la nivel social și economic.
     * "Famiglia" discretă a BNR. Fondul în care un director câștigă 750 de salarii minime
     Există în România o instituție financiară publică în care un simplu director câștigă lunar echivalentul a 750 de salarii minime pe economie. Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB) este condus de un Consiliu de Supraveghere în care Banca Națională a României (BNR) are cinci reprezentanți, iar Ministerul Finanțelor Publice (MFP) alți doi. De asemenea, există un directorat alcătuit din trei membri. Protejați de lege, șefii FGDB își țin la secret veniturile care provin din cotizațiile obligatorii ale tuturor băncilor din România. Sunt însă și persoane obligate să-și declare averile, prin prisma altor funcții publice pe care le dețin. Așa am aflat că Vasile Bleotu, un fost deputat PSD din Drăgășaniul guvernatorului Mugur Isărescu, raporta în 2014 venituri de pe urma FGDB în valoare de 636.036 lei.
     * NATIONAL
     * Mică remaniere de toamnă in Deltă
     După ce a făcut frumos in fata nației, îmbrăcat in ie si aclamat de amazoanele pesediste, Liviu Dragnea s-a retras discret in Delta, însoțit de Ciolacu si Tănase si Tăriceanu. Conform unor ziceri din PSD, Liviu Dragnea, Marcel Ciolacu, Mihai Tudose si Calin Popescu Tăriceanu ar fi avut sâmbătă, înainte de deplasarea pesediștilor la Sinaia, o întâlnire ferita de urechi străine. Motiv pentru care nici nu a avut loc la malul aglomerat al mării, ci pe canalele discrete ale Deltei. Deși sursele nu au detaliat subiectele abordate, coincidența face ca pe piață să se vehiculeze, in paralel, un zvon legat de iminența unei mici remanieri de toamnă - programate se pare pentru jumătatea lunii septembrie.
     * Floyd Mayweather, mai tare ca Rocky Marciano
     Boxerul american Floyd Mayweather a câștigat prin KO tehnic, in repriza a 10-a, învingându-l pe luptătorul irlandez de UFC Conor McGregor pe T-Arena din Las Vegas. Astfel, Mayweather a depășit recordul marelui Rocky Marciano, acela de 49 de meciuri câștigate, unul după celălalt. Floyd a părăsit ringul luând cu el "Centura Banilor". Box n-a prea fost, dar circul a încântat pe toata lumea. Meciul secolului a început ca o glumă, si a ajuns evenimentul sportiv cel mai mediatizat in 2017.
     * PUTEREA
     * DRAGNEA contraatacă: "Suntem foarte aproape să avem POLIȚIE POLITICĂ în România!"
     "România este foarte aproape - încă nu e -, este foarte aproape de a ne trezi într-un timp rezonabil cu o poliție politică. Asta este o noțiune foarte grea. Nu suntem în situația în care să avem poliție politică, dar suntem foarte aproape de a avea așa ceva. Am mari speranțe în Eduard Hellvig, directorul SRI, îl știu, are o concepție destul de modernă, sper să reziste la orice tentație, pentru că tentațiile sunt foarte mari. Prin ceea ce a făcut până acum se pare că lucrurile sunt în regulă ca și abordare", a declarat Dragnea, la Antena 3, potrivit News.ro. Potrivit liderului PSD, în România există foarte multă manipulare și influență asupra unor instituții care ar trebui să fie total independente.
     * MACRON, prăbușire fără precedent în sondaje
     Popularitatea președintelui Franței, Emmanuel Macron, a scăzut în august cu 14 procente, la 40%, arată un sondaj IFOP pentru ziarul Journal du Dimanche, citat de AFP. Evoluția negativă continuă, după ce procentajul celor satisfăcuți de prestația șefului statului a scăzut cu 10% și în iulie, informează Agerpres. Premierul Edouard Philippe este și el mai puțin apreciat; proporția francezilor care îl apreciază pozitiv a scăzut de la 56% în iulie la 47% în prezent. De la primul barometru IFOP, publicat în urmă cu trei luni, imediat după alegeri, Macron a pierdut 22% în sondaje, menționează AFP.
     * ROMANIA LIBERA
     * Reîncep lucrările la centura de est a Bucureștiului
     Compania de drumuri a primit 12 oferte pentru terminarea șantierului. Printre firmele doritoare se află și Delta ACM, care se află, în schimb, în întârziere pe un alt tronson al Centurii Bucureștiului. Lucrările de lărgire la patru benzi a Șoselei de Centură, sectorul cuprins între DN2 și A2, ar putea începe în primăvara viitoare, iar termenul pentru finalizare este de 15 luni, așa că în vara lui 2019 ar trebui să fie gata, a declarat pentru "România liberă" directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Ștefan Ioniță.
     * Dacian Cioloș în Vama Veche
     Ultima zi a Festivalului Internațional de Arte Vizuale "Vama Sub Lumini de Oscar", desfășurat în Vama Veche, a adus numeroase surprize pentru participanți. Una dintre acestea a fost prezența fostului premier Dacian Cioloș la vernisajul expoziției de fotografie "Un an. Un om. O provocare", în care este personaj principal. Imaginile prezentate cu acest prilej au fost realizate de Steluța Popescu, fosta fotografă a guvernului Cioloș, care a susținut și un seminar cu tema "Fotografia oficială", în care a prezentat mai multe imagini realizate în perioada în care a ocupat această funcție. "Vama sub lumini de Oscar" este cel mai mare festival de arte vizuale din România și adună an de an sute de pasionați, atât din țară cât și din străinătate.
     * ZIARUL FINANCIAR
     * Unde sunt banii din creșterea economică?
     Ceva nu se leagă: economia României crește cu 5,9% pe an, de 4 ori mai mult decât Europa, industria are cel mai bun trimestru din ultimul deceniu, numărul de salariați este la un maxim de un deceniu - 4,8 milioane de angajați (în criză au scăzut la 4,1), creșterea salariului minim a adus mai multe locuri de muncă - 500.000 - decât a desființat, dar Guvernul caută să facă rost de bani pentru a acoperi bugetul. Deși economia merge din plin, și nu numai pe bază de consum ci și pe industrie, tensiunile cresc și ele, în special la nivelul companiilor românești: numărul de zile pentru încasarea facturilor a crescut la 105, față de 60 de zile în 2008, firmele mici și mijlocii au capital de lucru negativ, deci pot intra în insolvență oricând, iar toată lumea se bazeză pe furnizori și mai puțin pe bănci în a-și continua activitatea, ceea ce înseamnă că dacă cineva nu-și plătește factura, un lanț întreg cade.
     * O cameră de hotel de cinci stele, evaluată între 120.000 și 150.000 de euro
     Tot mai mulți investitori străini au început să se uite la activele de pe piața hotelieră locală, complexul hotelier Radisson Blu fiind deja la vânzare (acționarii au anunțat pe bursa Nasdaq din SUA că au semnat un acord pentru vânzarea hotelului). O cameră de hotel de cinci stele are o valoare cu­prinsă între 120.000 și 150.000 de euro, potrivit datelor din piață, numărul de camere fiind un element ce se ia în considerare când se face evaluarea unui activ hotelier, potrivit consultanților din piață. Indicatorul de bază însă în stabilirea valorii de piață rămâne profitul operațional (EBITDA). Complexul hotelier Radisson Blu de pe Calea Victoriei a primit o ofertă neangajantă de la un fond de investiții. Prețul se ridică la 177,5 milioane de euro, ceea indică faptul că prețul pentru o cameră de lux se ridică la 140.000 de euro, luând în considerare cele 718 de camere.
     * Semnalele de revenire abundă în economia mondială, însă liderii financiari ai lumii sunt prudenți: îi sperie protecționismul și îmbătrânirea populației
     August a fost pentru fabricile din zona euro cea mai bună lună din ultimii șase ani, în pofida aprecierii euro. În Franța, "omul bolnav al Europei", optimismul din industrie este la cel mai ridicat nivel de după criză. Companiile își vor majora investițiile cu 7% anul acesta. Din Germania, firmele exportă mai mult ca oricând. Încrederea predomină nu doar în zona euro, ci mai peste tot în lumea dezvoltată. A rămas însă loc și pentru prudență, așa reiese din atmosfera reuniunii de la Jackson Hole, SUA, a șefilor celor mai importante bănci centrale și instituții financiare din lume. Mulți analiști sperau ca la Jackson Hole Draghi și președinta Fed Janet Yellen să dea indicii despre viitorul politicilor monetare ale celor mai puternice bănci centrale ale lumii. Speranțele nu le-au fost împlinite. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Trimite părerea ta.
Nume (maxim 50 caractere)
E-mail (optional)
Titlu (maxim 50 caractere)
Mesaj
 
REGULAMENTUL MESAJELOR
Acord
Prin trimiterea opiniei ne confirmați că ați citit regulamentul de mai sus și că vă asumați prevederile sale !
Internaţional
     Principalii indici ai burselor asiatice au închis ședința de tranzacționare de astăzi în apreciere.  click să citești tot articolul
Bănci-Asigurări
     * Dolarul a coborât cu 0,29 bani în fața monedei naționale.
     * Francul s-a depreciat la 4,1141 lei.  click să citești tot articolul
Bănci-Asigurări
     Indicele ROBOR la 3 luni a crescut astăzi la 3,10% de la 3,09%, valoarea înregistrată în sedința precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).  click să citești tot articolul
Internaţional
     Indicii bursieri europeni au deschis ședinta de tranzacționare de astăzi în apreciere.  click să citești tot articolul
Piaţa de Capital
     Indicii de pe Bursa de Valori București (BVB) au deschis în depreciere ședința de tranzacționare de astăzi.  click să citești tot articolul
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
19.09.2018
BVB
     * Toți indicii bursieri au închis în creștere
     * Tranzacții cu aproape 3% din MedLife, efectuate pe piața "deal"
     
     Lichiditatea înregistrată în ședința de tranzacționare de ieri la...  click să citești tot articolul
19.09.2018
BURSELE DIN LUME
     Piețele europene au urmat un curs mixt ieri, după ce administrația americană a decis să impună taxe vamale de 10% pe importuri chinezești de 200 de miliarde de dolari.  click să citești tot articolul
18.09.2018
BVB
     * Rulaj de 42 milioane de lei, în apropierea mediei acestui an
     
     Cinci dintre cei nouă indici ai Bursei de Valori București (BVB) au încheiat prima ședință de tranzacționare a săptămânii ușor în...  click să citești tot articolul
18.09.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au avut un curs mixt ieri după-amiază, pe fondul revenirii temerilor legate de escaladarea războiului comercial dintre cele mai mari economii ale lumii: SUA și China.  click să citești tot articolul
17.09.2018
BVB
     * Toți indicii bursieri, în scădere
     
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a înregistrat, în ultima ședință de tranzacționare a săptămânii, un rulaj în creștere de 61,09 milioane...  click să citești tot articolul
14.09.2018
BVB
     * Toți indicii bursieri, în scădere
     
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a înregistrat, în ședința de ieri, un rulaj în creștere de 43,41 milioane de lei, aproape dublu față de...  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 19 septembrie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sârbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.8832
2.3788
3.0701
4.1141
0.1830
0.6237
0.2216
4.6524
5.2395
1.4389
3.5396
0.2372
0.4873
1.0836
0.0593
0.4477
0.6305
3.9764
0.2698
0.9558
0.5802
0.0546
0.3545
0.2120
2.6285
0.0393
0.1415
1.0826
0.6262
0.1225
153.8126
5.5773
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
14.09.2018
MREPORT BY TRANSPARENCY INTERNATIONAL
     Globalization has also brought with it an unpleasant effect: cross-border corruption. According to the intermediate report Exporting Corruption for the year 2018, a document drawn up by the organization Transparency International, there is a practice among powerful foreign companies of bribing the public servants of another country when they want to enter the local market.  click here to read the entire article
07.09.2018
DEPUTY VIRGIL POPESCU, VICEPRESIDENT OF THE COMMISSION FOR INDUSTRIES AND SERVICES
     The offshore law will once again reach the Commission, in one or two weeks, according to Mr. Virgil Popescu, the vice-president of the Commission for Industries and Services, the Chamber of Deputies.  click here to read the entire article
05.09.2018
MRS. FIREA'S VERBAL BOMBS
     * "There have been attempts for the prefect to be made a scapegoat"
     * "The support from the government wasn't much to talk about, so if it were withdrawn, there wouldn't be much of a difference"
     Bucharest's General Mayor was heard on Tuesday as a witness by the prosecutors of the General Prosecutor's Office in the case concerning the events which happened on August 10th in Victoriei Square. Before going into the Prosecutors' Department building, Gabriela Firea said she stood by her statements made immediately after the meeting of the National Executive Committee of the PSD and said: "I always speak based on facts, not just in this particular case, but in other areas as well, including politics. I will be answering to the questions of the prosecutor who contacted me and told me I was supposed to be heard in the case which is now being investigated concerning the intervention of the gendarmes on August 10th".  click here to read the entire article
31.08.2018
     The particularly hot weather and the conditions of extreme draught in Europe have brought to light terrible warnings from the past.
     Associated Press recently wrote that in the riverbed of the Elba in the Czech Republic have resurfaced the giant stones known as "the hunger stones", which have indicated over time, the coming of hard times.
     "When you see me, weep", is written on one of these stones, which seems to be considered the best hydrological benchmark in Europe. The inscription is in German and dates back to 1616.
     A detailed analysis of the stone inscriptions was published by the Czech researchers in the "Climate of the Past" magazine in 2013 (author's note: "Droughts in the Czech Lands, 1090-2012 AD", April 2013).  click here to read the entire article
29.08.2018
     * Claudiu Cazacu, XTB România: "United States companies have posted results that even exceeded the analysts' expectations, which were already for 2-figure profit increases"
     * Liviu Moldovan, financial analyst: "Currently, investors have a «blind» faith in the stock markets, in general, and in that of the US, in particular"
     For the first time in the history of the American markets, Nasdaq has surpassed the psychological level of 8,000 points.
     In the August 27 session, the Standard & Poor's 500 (S&P 500) index also reached an all time high, ending the trading session at almost 2,897 points.  click here to read the entire article
27.08.2018
     The capital market was marked, last week, by a number of controversial statements tied to the listing of Digi Communications, starting from the statements made recently by Darius Vâlcov, state advisor on the team of the prime-minister, who wrote on his Facebook page that he has asked the Financial Oversight Authority (ASF) if it was true that the book value of the Digi shares was 1 leu and 8 bani, and pointed out that at the time of the IPO, the shares of Digi were listed at 40 lei and are currently priced at 28 lei (30% down) and keep going down.  click here to read the entire article
23.08.2018
     Angela Merkel inaugurated the highway in December 2005, less than a month after she became chancellor of Germany.
     The highway was built on the territory of the former East Germany, connects Lubeck and the Polish border, after the junction with A11, and goes through the electoral precinct of chancellor Merkel.  click here to read the entire article
20.08.2018
THE NATIONAL MINERAL RESOURCES AGENCY, IN A NOTIFICATION TO THE PRIME-MINISTER:
     The Romanian government has lost over 8 billion lei, between 2006-2018, following the failure to update the royalties paid by the oil and gas companies, says Gigi Dragomir, the president of the National Mineral Resources Agency (ANRM), in a report sent to the prime-minister.  click here to read the entire article
15.08.2018
      * (Interview with Radu Grațian Ghețea, President - CEO of CEC Bank)
     In banking there are many risks and that is why banks need to be flexible and have as diverse an exposure as possible, which take the market circumstances at the time into account, says Radu Grațian Ghețea, President and CEO of CEC Bank. He told us, in an interview: "We have to adapt to what is happening in the market and we need to do things in such a way that the economic activity and that of the bank both function properly. If we're going with the idea that we want to eliminate every risk, then we'll just stop doing anything. For instance, we have been and we are a bank which heavily funds agriculture, which also means animal husbandry. A few years ago, our exposure to the aviculture sector was rather significant, and when the avian flu came we had to cover some non-performing loans on that segment. Now that the avian flu is done, we are facing the swine flu. What should we do, stop lending?"
     Reporter: Lately, there have been opinions from some experts who are saying that there is a wave of non-performing loans of the ones taken out by the First Home Program. What is your comment on these statements?  click here to read the entire article
08.08.2018
     * (Interview with Laszlo Diosi, OTP Bank CEO)
     Reporter: How would you describe the banking market, at the present time?
     Laszlo Diosi: Even though there are plenty of challenges, there are also many opportunities for the Romanian banking system. The lessons of the financial-economic crisis have resulted in a better regulated framework, stable, transparent and predictable. The guiding line of the policies developed by the authorities that are qualified, but in particular by those with a regulatory and oversight role has been characterized by a balance between profitability and systemic safety.
     But there is no shortage of challenges. We are talking here about challenges which concern the digitalization of the banking system and the national and international legislation. The entire system needs to align with complex and sometimes confused regulations.
     Recorded by Emilia Olescu  click here to read the entire article
31.07.2018
     * (Interview with Dan Paul, the president of the Association of Brokers)
     The management of the Bucharest Stock Exchange (BVB) needs to find out from brokers whether Romania truly needs a derivatives market, says Dan Paul, the president of the Association of Brokers, who was kind enough to grant BURSA an interview.  click here to read the entire article
27.07.2018
THE DĂNCILĂ GOVERNMENT AFTER SIX MONTHS
     Now we know why prime-minister Dăncilă was in a hurry to announce the activity report for the first six months at the helm of the Romanian government: the nice tale of the hike of pensions and salaries wasn't supposed to be overshadowed by the evolution of budget expenses, whose increase has led the deficit of the consolidated general budget to 1.61% of the GDP, from 0.88% after the first five months of the year.  click here to read the entire article
23.07.2018
BECAUSE AN AGREEMENT ON THE PRICE COULDN'T BE REACHED,
     The public offer started by Vimetco and Conef for a stake of at most 53.77% of the shares of Alro Slatina (Alro) has been unsuccessful, as the issuer announced that due to the unfavorable market conditions, the shareholders, company and underwriters couldn't agree on a price for the volume of 383.79 million shares put up for sale.  click here to read the entire article
23.07.2018
ECONOMIC ANALYST AURELIAN DOCHIA PREDICTS:
     * According to Eurostat, Romania has the biggest governmental deficit in the EU
     The hike of some taxes, in the near future, is unavoidable, according to economic analyst Aurelian Dochia.
     His statement comes as, in the first quarter, the government's deficit has seen an increase over the last quarter of 2017, according to data by the European Statistics Office (Eurostat).  click here to read the entire article
13.07.2018
Russia World Cup
     The final tournament of the World Football Cup will end with a gala representation, the duel between Croatia and France. France, the with the most expensive players in the tournament, has met the expectations, Croatia is the biggest surprise the of the competition.  click here to read the entire article
.