Conferința BURSA - Dezvoltarea Romaniei 2018
BURSA 30.07.2018

M.D.
 
mărește imaginea
     Adevărul
     *  De ce a refuzat ministrul Tudorel Toader primii patru candidați pentru șefia DNA
     Adevărul informează că: "Cei patru candidați la șefia DNA îndeplineau cerințele legale postului, din moment ce au fost primiți la interviu, susțin specialiștii consultați de "Adevărul", care precizează că ministrul Justiției Tudorel Toader ar fi trebuit să propună "o procedură de selecție onestă".
     Conform publicației Adevărul: "Se prelungește suspansul în privința șefiei DNA. O nouă procedură de selecție va fi organizată în luna august deoarece cei patru candidați - trei procurori de DNA și unul din Parchetul General - au reușit să-l convingă pe ministrul Tudorel Toader că merită cel mai important fotoliu din DNA. Motivul invocat de ministrul Toader pentru a trânti candidaturile a fost acela că procurorii Florentina Mirică, Marius Iacob, Elena Grecu (toți din cadrul Direcției Naționale Anticorupție) și Cristian Lazăr, de la Parchetul Curții Supreme, nu au îndeplinit cerințele necesare postului de șef al DNA. Specialiștii acuză însă lipsa de transparență în procedura de selecție. Mai exact, ministrul Justiției ar fi trebuir să precizeze din capul locului ce calități trebuie să aibă viitorul șef de la anticorupție. "Este o ratare pentru ministrul Justiției, pentru că nu a fost în stare să propună o procedură de selecție onestă. Cred că soluția este în continuare o procedură transparentă, la care să se înscrie și mai mulți candidați. Însă, în acest moment, ministrul trebuie să explice ce calități trebuie să aibă viitorul șef al DNA, ce anume caută. Este elementar să explici de ce oamenii aștia nu au fost buni. Totuși, situația actuală nu este o dramă. Este evident că ministrul este cel care alege, legea îi dă acest drept, însă nu este o alegere complet arbitrară. El trebuie să fie în stare să spună de ce a decis să nu-i aleagă pe acești candidați. «Pentru că pot» nu este o explicație. El trebuie, are obligația de a oferi credibilitate acestui proces", a explicat, pentru "Adevărul", expertul anticorupție Laura Ștefan. Potrivit specialistului, Comisia Europeană a solicitat în mod expres proceduri transparente de selecție a șefilor de parchete. "Sigur, rapoartele MCV încă din anul 2012 cer introducerea unei proceduri transparente de selecție pentru procurorii șefi, însă până în acest moment, nimeni din clasa politică nu a vrut să se lege la cap cu acest fapt", a mai spus Laura Ștefan".
     
     Bancherul
     *  Care este cea mai buna banca pentru incasarea alocatiei copilului?
     Un cititor al publicației Bancherul a întrebat: "Aș dori să știu banca cu cea mai bună dobândă pentru alocație copii și să nu perceapă comisioane de ținere, scoatere..etc."
     Publicația a dat următorul răspuns: "Pentru a-i oferi un răspuns util, am analizat ofertele tuturor băncilor românești și am comparat costurile unui cont curent clasic sau a unui cont de economii destinat special copiilor, la băncile care oferă acest cont.
     De asemenea, am prezentat care este dobânda platită de bancă la contul pentru copii sau daca nu are un astfel de cont, la depozitul standard la termen de un an, în lei.
     Trebuie precizat că încasarea alocației copilului se poate face în orice tip de cont bancar, deschis de părintele sau tutorele copilului, însă unele bănci, în general cele mari, au produse speciale destinate economiilor pentru copii, denumite conturi de economii pentru copii sau planuri de economii pentru copii.
     Avantajul conturilor de economii este acela că banca plătește pentru banii din acesta o dobândă mai mare decât pentru un simplu cont curent, la care dobânda este foarte mică sau chiar 0.
     Dezavantajul este că dobânda la un cont de economii este mai mică decât la un depozit clasic.
     Asta pentru că dintr-un cont de economii se pot retrage oricând bani, fără să pierzi dobânda calculată, de regulă, zilnic, pe când dacă retragi banii dintr-un depozit, de regulă pierzi toată dobânda aferentă perioadei de constituire, de o lună și până la un an sau chiar mai mult.
     În concluzie, pentru a economisi alocația copilului, aveți la îndemână două opțiuni:
     1. deschiderea unui cont de economii pentru copii
     2. deschiderea unui cont curent obșnuit și mutarea banilor din cont într-un depozit
     Pentru a răspunde la prima parte a întrebării, referitoare la dobânda cea mai bună, după cum am precizat, dobânzile la depozitele la termen sunt mai ridicate decât cele pentru conturile de economii pentru copii.
     Astfel, cele mai mari dobânzi la depozitele la termen de 1 an le gasim la Libra Bank și la Credit Agricole, de 2,5% pe an, locul trei fiind ocupat de Idea Bank, cu 2,3% pe an.
     La conturile pentru copii, cea mai mare dobândă o are Banca Transilvania (BT), cu 2,2% la Kidcont, urmată de BCR, cu 1,3% la Planul pentru copii, OTP Bank, cu 1,15% la Contul Junior, CEC Bank, cu 1% la depozitul pentru copii și Piraeus Bank, tot 1% la Planul de viitor.
     Pentru a răspunde la a doua parte a întrebării, referitoare la costurile de administrare a contului și de retragere a banilor din contul copilului, este util să ne uitam la tabelul din fotografie, unde am însumat un numar de 15 comisioane aferente unui cont cu card atașat și seviciile de accesare online a acestuia.
     Conform clasamentului, cel mai ieftin cont bancar il găsim la Alior Bank, suma celor 15 comisioane fiind de 13 lei, urmată de CEC Bank, cu 18,5 lei și Patria Bank, cu 26,5 lei.
     Cele mai scumpe banci sunt BRD, cu 69,7 lei, Unicredit, cu 63,3 lei și Idea Bank, cu 60,5 lei.
     Dacă utilizați doar contul și un card de debit de pe care să scoateți bani, fără online banking, atunci cel mai ieftin este la CEC Bank.
     În concluzie, trebuie să rețineți că cea mai bună dobândă pentru un cont de economii pentru copii o găsiți la Banca Transilvania, iar CEC Bank are cel mai ieftin cont cu card atașat."
     
     Cotidianul
     *  Oprațiunea "Casa lui Iohannis" cutremură ANAF
     Conform publicației Cotidianul, Eugen Teodorovici, întrebat de demersurile referitoare la casa familiei președintelui Klaus Iohannis, a declarat la Antena 3: "Am dispus o verificare pe care am întreprins-o la nivelul ministerului și la nivelul ANAF-ului pentru a vedea, în trecut, cum s-au petrecut lucrurile și de ce, nu știu, dacă au fost și alte variante, de ce nu s-au urmat pentru a pune în aplicare legea. Și a doua acțiune pe care am întreprins-o a fost că am cerut Ministerului Justiției să verifice acea activitate a notarului de la Sibiu".
     El a mai spus că cele două măsuri ar fi putut fi dispuse de mai mulți ani. "Uitați-vă că sunt deja două acțiuni care puteau fi, de mulți ani de zile, parcurse și anume acea scrisoare către Cartea Funciară, acea solicitare către Ministerul de Justiție pentru a verifica modul în care acel notar a acționat în 2016", a adăugat Teodorovici. Acesta a mai precizat că ar fi indicat ca notarul de la Sibiu să facă demersurile ca statul român să redevină proprietarul imobilului.
     "Cred c-ar fi cea mai bună variantă (...) dacă un notar, cel de la Sibiu, ar pune, ar face demersurile pentru a face înscrisurile în Cartea Funciară, statul devine proprietar, ca să închidem, adică și pe această cale, și închidem această discuție", a mai precizat ministrul de Finanțe.
     Cotidianul mai informează că Eugen Teodorovici a mai precizat, de asemenea, că aminisția fiscală nu i s-ar aplica președintelui Klaus Iohannis.
     Curierul Național
     *  Nu avem șef la DNA
     Curierul Național informează că: "Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat vineri, 27 iulie, că reia procedura de selecție a procurorilor pentru șefia DNA. Niciunul dintre cei patru candidați la șefia DNA nu a întrunit condițiile necesare. Pentru șefia DNA s-au înscris: Elena Grecu, fost procuror șef la Constanța, Marius Iacob, procuror-șef adjunct al DNA, Cristian Lazăr, procuror de la Parchetul General și Florentina Mirică, șefa Serviciului combatere a corupției în justiție, potrivit B1 TV".
     "Ministerul Justiției a organizat, în perioada 09 - 27.07.2018, procedura de selecție a procurorilor în vederea efectuării propunerii de numire în funcția vacantă de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție.
     Selecția s-a desfășurat în condițiile prevăzute de art. 54 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în conformitate cu Standardele de organizare și desfășurare a selecției procurorilor în vederea efectuării propunerilor de numire în funcțiile de conducere prevăzute de art. 54, alin. (1) din Legea nr.
     303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Standardele de evaluare a interviului susținut în cadrul selecției procurorilor în vederea efectuării propunerilor de numire în funcțiile de conducere prevăzute de art. 54 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
     În cadrul procesului de selecție s-a apreciat că niciunul dintre candidați nu îndeplinește cerințele necesare desemnării pentru numirea în funcția de procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție. În cadrul programului managerial sau pe parcursul interviului, niciun candidat nu a prezentat suficiente elemente de plan fundamentate pe o analiză a situației actuale care să permită, ulterior, un proces obiectiv și transparent de evaluare a performanțelor manageriale.
     "În urma desfășurării procedurii de selecție, vă aducem la cunoștință faptul că nu se va face o propunere de numire în funcția de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție dintre candidații participanți, procedura urmând a fi reluată", se arată în comunicatul transmis de Ministerul Justiției.
     Potrivit lui Tudorel Toader, viitorul șef al DNA trebuie să îmbunătățească activitatea instituției și să crească încrederea cetățenilor în actul de justiție.
     "Viitorul procuror-șef al DNA trebuie să îmbunătățească activitatea DNA, să crească încrederea în actul de justiție, să nu mai avem nevinovați arestați, trimiși în judecată, să nu mai avem vinovați care să nu fie trimiși în judecată. Ceea ce spuneam eu în raportul de 20 de puncte (de evaluare a activității fostului procuror-șef al DNA) nu s-a întâmplat sub fosta conducere a DNA", a spus ministrul Toader.
     
     Jurnalul Național
     *  Autostrada Soarelui intră în palmaresul "Asfaltatorului de Ialomița"
     Conform publicației Jurnalul Național: "Compania Națională de Drumuri a atribuit un contract de peste 61,8 milioane de lei, cu tot cu TVA, pentru lucrări de reparații la Autostrada A2 - București - Constanța, pe ambele sensuri, aferente unui tronson în lungime de 32 de kilometri, între Lehliu și Drajna. Societatea care va executa aceste lucrări, Oyl Company Holding AG din Ialomița, este controlată de asfaltatorul local Corneliu Dragomir. Numai în ultimii nouă ani, compania acestuia a primit de la stat contracte în valoare de peste 100 de milioane de euro, fără TVA, din care aproape trei sferturi de la Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România. La începutul acestui an, reporterii unei publicații mondene l-au surprins pe omul de afaceri în compania controversatului Nelu Iordache, chiar la petrecerea de Revelion de la Cabana Teleferic unde a participat și ambasadoarea Olandei în România, Stella Ronner Grebacic. Aceeași publicație afirmă că omul de afaceri Corneliu Dragomir este un apropiat al unui alt asfaltator, om de casă al lui Traian Băsescu, Theodor Berna, patronul Tehnologica Radion, cel care l-a denunțat pe ginerele lui Vasile Blaga la Parchet.
     
     Jurnalul Național ingormează că: "Încă din luna martie a acestui an, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că scoate la licitație un contract, în vederea încheierii unui acord-cadru, având ca obiect achiziția de lucrări de reparație pentru Autostrada A2, pe un tronson cuprins între kilometrii 64+500 și 96+000, care leagă localitățile Lehliu și Drajna. Reparațiile vizează ambele căi de rulare ale acestui tronson de drum, iar lucrările ce urmează a fi realizate vor primi o garanție de 60 de luni.
     La licitația organizată de CNAIR s-au prezentat nu mai puțin de opt asfaltatori, dintre care doar ofertele a șapte au fost considerate admisibile de către autoritatea contractantă. Dispusă să plătească pentru aceste lucrări suma de 71.103.623 de lei, fără TVA, CNAIR a atribuit contractul, în data de 24 iulie, companiei care a cerut prețul cel mai scăzut. Este vorba despre SC Oyl Company Holding AG SRL, din Slobozia, care a venit cu o ofertă de 51.962.817,64 lei fără TVA, adică de 61.835.753 de lei cu TVA inclusă, ceea ce înseamnă 13.741.278,5 euro. Firma ialomițeană nu poate subcontracta nicio parte din acest contract. Potrivit caietului de sarcini care a stat la baza acestei achiziții, lucrările de reparație a tronsonului de autostradă în cauză vizează frezarea la rece, turnarea de asfalt și trasarea de marcaje rutiere".
     Național
     *  Voucherele pentru bugetari salvează hotelierii
     Publicația Național informează că: "Gradul de ocupare din unitățile de cazare de pe litoral este între 85 si 98%, "agențiile de turism au raportat scăderi în vânzările de vacanțe pe litoral, deoarece turiștii au cumpărat direct de la hotelieri, dar numărul de turiști e la fel ca anul trecut. Au fost ploi, mulți nu s-au mai dus la agenții. Salvarea a fost voucherele de vacanță pentru bugetari, iar turiștii au optat pentru litoral pentru că aveau concediu, dar nu au mai trecut prin agenții. Este prematur să tragem o concluzie despre sezon. Dar trebuie să precizăm că vârful de sezon s-a mutat dupa 1 august", spune Dragoș Răducan, vicepresedintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR). Valoarea voucherelor de vacanță a atins un nivel record în iunie 2018, 125 milioane de euro, față de trei milioane euro, cât înregistra în luna iunie din 2017, fapt ce înseamnă o creștere de 42 de ori față de aceeași lună a anului trecut. "În iunie 2018 au fost emise 11,3 milioane de vouchere de vacanță pe hartie, care valorează peste 117 milioane de euro, si 274.000 de vouchere pe suport electronic, în valoare de aproximativ 7,8 milioane de euro. Creșterea considerabilă de la 3 milioane de euro în iunie 2017 la 125 milioane de euro în iunie 2018 a fost impulsionată de acordarea acestor beneficii extra-salariale către angajații bugetari", a anunțat Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT). Până anul trecut, doar angajații din sistemul privat au primit vouchere de vacanță, însă, în perioada 1 iulie 2017-30 noiembrie 2018, și bugetarii primesc vouchere de vacanță în limita unui salariu minim pe economie/persoană". 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Trimite părerea ta.
Nume (maxim 50 caractere)
E-mail (optional)
Titlu (maxim 50 caractere)
Mesaj
 
REGULAMENTUL MESAJELOR
Acord
Prin trimiterea opiniei ne confirmați că ați citit regulamentul de mai sus și că vă asumați prevederile sale !
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
21.09.2018
BVB
     * Rulaj de 47 milioane de lei, peste media anului
     
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a încheiat ședința de tranzacționare de joi preponderent în teritoriul pozitiv, opt dintre...  click să citești tot articolul
20.09.2018
BVB
     * Scădere de 0,53% pentru BET-NG
     
     Volumul de tranzacționare înregistrat în ședința de la mijlocul săptămânii a Bursei de Valori București (BVB) a fost de 33,45 milioane de lei, dintre care...  click să citești tot articolul
20.09.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au urcat ieri, pe fondul câștigurilor din sectorul materiilor prime.  click să citești tot articolul
19.09.2018
BVB
     * Toți indicii bursieri au închis în creștere
     * Tranzacții cu aproape 3% din MedLife, efectuate pe piața "deal"
     
     Lichiditatea înregistrată în ședința de tranzacționare de ieri la...  click să citești tot articolul
19.09.2018
BURSELE DIN LUME
     Piețele europene au urmat un curs mixt ieri, după ce administrația americană a decis să impună taxe vamale de 10% pe importuri chinezești de 200 de miliarde de dolari.  click să citești tot articolul
18.09.2018
BVB
     * Rulaj de 42 milioane de lei, în apropierea mediei acestui an
     
     Cinci dintre cei nouă indici ai Bursei de Valori București (BVB) au încheiat prima ședință de tranzacționare a săptămânii ușor în...  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 21 septembrie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sârbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.8801
2.3806
3.0614
4.1351
0.1822
0.6242
0.2206
4.6559
5.2123
1.4386
3.5050
0.2364
0.4852
1.0851
0.0595
0.4496
0.6306
3.9517
0.2773
0.9692
0.5774
0.0547
0.3541
0.2093
2.6455
0.0394
0.1409
1.0759
0.6269
0.1220
153.4508
5.5550
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
14.09.2018
MREPORT BY TRANSPARENCY INTERNATIONAL
     Globalization has also brought with it an unpleasant effect: cross-border corruption. According to the intermediate report Exporting Corruption for the year 2018, a document drawn up by the organization Transparency International, there is a practice among powerful foreign companies of bribing the public servants of another country when they want to enter the local market.  click here to read the entire article
07.09.2018
DEPUTY VIRGIL POPESCU, VICEPRESIDENT OF THE COMMISSION FOR INDUSTRIES AND SERVICES
     The offshore law will once again reach the Commission, in one or two weeks, according to Mr. Virgil Popescu, the vice-president of the Commission for Industries and Services, the Chamber of Deputies.  click here to read the entire article
05.09.2018
MRS. FIREA'S VERBAL BOMBS
     * "There have been attempts for the prefect to be made a scapegoat"
     * "The support from the government wasn't much to talk about, so if it were withdrawn, there wouldn't be much of a difference"
     Bucharest's General Mayor was heard on Tuesday as a witness by the prosecutors of the General Prosecutor's Office in the case concerning the events which happened on August 10th in Victoriei Square. Before going into the Prosecutors' Department building, Gabriela Firea said she stood by her statements made immediately after the meeting of the National Executive Committee of the PSD and said: "I always speak based on facts, not just in this particular case, but in other areas as well, including politics. I will be answering to the questions of the prosecutor who contacted me and told me I was supposed to be heard in the case which is now being investigated concerning the intervention of the gendarmes on August 10th".  click here to read the entire article
31.08.2018
     The particularly hot weather and the conditions of extreme draught in Europe have brought to light terrible warnings from the past.
     Associated Press recently wrote that in the riverbed of the Elba in the Czech Republic have resurfaced the giant stones known as "the hunger stones", which have indicated over time, the coming of hard times.
     "When you see me, weep", is written on one of these stones, which seems to be considered the best hydrological benchmark in Europe. The inscription is in German and dates back to 1616.
     A detailed analysis of the stone inscriptions was published by the Czech researchers in the "Climate of the Past" magazine in 2013 (author's note: "Droughts in the Czech Lands, 1090-2012 AD", April 2013).  click here to read the entire article
29.08.2018
     * Claudiu Cazacu, XTB România: "United States companies have posted results that even exceeded the analysts' expectations, which were already for 2-figure profit increases"
     * Liviu Moldovan, financial analyst: "Currently, investors have a «blind» faith in the stock markets, in general, and in that of the US, in particular"
     For the first time in the history of the American markets, Nasdaq has surpassed the psychological level of 8,000 points.
     In the August 27 session, the Standard & Poor's 500 (S&P 500) index also reached an all time high, ending the trading session at almost 2,897 points.  click here to read the entire article
27.08.2018
     The capital market was marked, last week, by a number of controversial statements tied to the listing of Digi Communications, starting from the statements made recently by Darius Vâlcov, state advisor on the team of the prime-minister, who wrote on his Facebook page that he has asked the Financial Oversight Authority (ASF) if it was true that the book value of the Digi shares was 1 leu and 8 bani, and pointed out that at the time of the IPO, the shares of Digi were listed at 40 lei and are currently priced at 28 lei (30% down) and keep going down.  click here to read the entire article
23.08.2018
     Angela Merkel inaugurated the highway in December 2005, less than a month after she became chancellor of Germany.
     The highway was built on the territory of the former East Germany, connects Lubeck and the Polish border, after the junction with A11, and goes through the electoral precinct of chancellor Merkel.  click here to read the entire article
20.08.2018
THE NATIONAL MINERAL RESOURCES AGENCY, IN A NOTIFICATION TO THE PRIME-MINISTER:
     The Romanian government has lost over 8 billion lei, between 2006-2018, following the failure to update the royalties paid by the oil and gas companies, says Gigi Dragomir, the president of the National Mineral Resources Agency (ANRM), in a report sent to the prime-minister.  click here to read the entire article
15.08.2018
      * (Interview with Radu Grațian Ghețea, President - CEO of CEC Bank)
     In banking there are many risks and that is why banks need to be flexible and have as diverse an exposure as possible, which take the market circumstances at the time into account, says Radu Grațian Ghețea, President and CEO of CEC Bank. He told us, in an interview: "We have to adapt to what is happening in the market and we need to do things in such a way that the economic activity and that of the bank both function properly. If we're going with the idea that we want to eliminate every risk, then we'll just stop doing anything. For instance, we have been and we are a bank which heavily funds agriculture, which also means animal husbandry. A few years ago, our exposure to the aviculture sector was rather significant, and when the avian flu came we had to cover some non-performing loans on that segment. Now that the avian flu is done, we are facing the swine flu. What should we do, stop lending?"
     Reporter: Lately, there have been opinions from some experts who are saying that there is a wave of non-performing loans of the ones taken out by the First Home Program. What is your comment on these statements?  click here to read the entire article
08.08.2018
     * (Interview with Laszlo Diosi, OTP Bank CEO)
     Reporter: How would you describe the banking market, at the present time?
     Laszlo Diosi: Even though there are plenty of challenges, there are also many opportunities for the Romanian banking system. The lessons of the financial-economic crisis have resulted in a better regulated framework, stable, transparent and predictable. The guiding line of the policies developed by the authorities that are qualified, but in particular by those with a regulatory and oversight role has been characterized by a balance between profitability and systemic safety.
     But there is no shortage of challenges. We are talking here about challenges which concern the digitalization of the banking system and the national and international legislation. The entire system needs to align with complex and sometimes confused regulations.
     Recorded by Emilia Olescu  click here to read the entire article
31.07.2018
     * (Interview with Dan Paul, the president of the Association of Brokers)
     The management of the Bucharest Stock Exchange (BVB) needs to find out from brokers whether Romania truly needs a derivatives market, says Dan Paul, the president of the Association of Brokers, who was kind enough to grant BURSA an interview.  click here to read the entire article
27.07.2018
THE DĂNCILĂ GOVERNMENT AFTER SIX MONTHS
     Now we know why prime-minister Dăncilă was in a hurry to announce the activity report for the first six months at the helm of the Romanian government: the nice tale of the hike of pensions and salaries wasn't supposed to be overshadowed by the evolution of budget expenses, whose increase has led the deficit of the consolidated general budget to 1.61% of the GDP, from 0.88% after the first five months of the year.  click here to read the entire article
23.07.2018
BECAUSE AN AGREEMENT ON THE PRICE COULDN'T BE REACHED,
     The public offer started by Vimetco and Conef for a stake of at most 53.77% of the shares of Alro Slatina (Alro) has been unsuccessful, as the issuer announced that due to the unfavorable market conditions, the shareholders, company and underwriters couldn't agree on a price for the volume of 383.79 million shares put up for sale.  click here to read the entire article
23.07.2018
ECONOMIC ANALYST AURELIAN DOCHIA PREDICTS:
     * According to Eurostat, Romania has the biggest governmental deficit in the EU
     The hike of some taxes, in the near future, is unavoidable, according to economic analyst Aurelian Dochia.
     His statement comes as, in the first quarter, the government's deficit has seen an increase over the last quarter of 2017, according to data by the European Statistics Office (Eurostat).  click here to read the entire article
13.07.2018
Russia World Cup
     The final tournament of the World Football Cup will end with a gala representation, the duel between Croatia and France. France, the with the most expensive players in the tournament, has met the expectations, Croatia is the biggest surprise the of the competition.  click here to read the entire article
.