Simona Chirică, avocat al Schoenherr şi Asociaţii, prezentă la a cincea ediţie a Zilei Energiei

F.A.
Companii #Energie / 16 octombrie 2012

Simona Chirică, avocat specializat în drept imobiliar al Schoenherr şi Asociaţii, a participat la cea de-a cincea ediţie a Zilei Energiei, organizată astăzi, la Braşov, potrivit unui comunicat de presă.

Prezentarea acesteia a abordat cele mai importante aspecte ale dezvoltării, construirii, operării şi întreţinerii unei centrale electrice.

Avocatul Schoenherr a atras atenţia asupra unor importante probleme cu care se pot confrunta investitorii în proiectele energetice: "Nu de puţine ori am întâlnit în practică proiecte ale căror terenuri nu erau securizate conform legii, în sensul că drepturile reale erau fie inexistente, fie insuficiente pentru obţinerea autorizaţiei de construire a parcului. O asemenea problemă poate atrage după sine şi invalidarea/contestarea validităţii autorizaţiei de construire şi a altor avize şi autorizaţii".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4336
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8607
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.1608

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb