AURSF şi clienţii cu credite în CHF au discutat cu Teodorovici despre "Scade rata"

Alexandru Costea
Bănci-Asigurări /

AURSF şi clienţii cu credite în CHF au discutat cu Teodorovici despre "Scade rata"

Actualizare 13:58 Reprezentanţii debitorilor în CHF au propus discount de 25% la sold

La întâlnirea de azi a reprezentanţilor debitorilor în franci elveţieni (CHF) cu ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici şi secretarul de stat Enache Jiru, clienţii au propus un discount de 25% la soldul creditului precum şi eliminarea plafonului valorii imobilului garantat şi a plafonului de venit prevăzut în proiect, ne-a precizat Alin Iacob, preşedintele Asociaţiei Utilizatorilor Români de Servicii Financiare.

Acesta ne-a mai spus că urmează ca reprezentanţii celor împrumutaţi în franci să trimită mâine, în scris, la Ministerul Finanţelor Publice solicitările lor, după care Ministerul va trimite aceste solicitări băncilor şi va cere o analiză BNR.

Ministerul intenţionează să publice pe site-ul său un proiect final până pe data de 15 august, urmând ca până în septembrie să fie promovat în Guvern ca OUG sau ca proiect de lege cu solicitarea ca Parlamentul să-l aprobe în regim de urgenţă.

(A.C.)

-------------

Asociaţia Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF) şi reprezentanţii Grupului Clienţilor cu Credite în CHF (GCCC) s-au întâlnit astăzi cu ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, pentru a discuta despre proiectul de lege denumit "Scade rata" iniţiat de fostul ministru Darius Vâlcov privind conversia cu discount de 15% şi garanţii de stat, ne-a declarat preşedintele AURSF, Alin Iacob.

Ziarul BURSA a scris în repetate rânduri despre problemele celor împrumutaţi în franci elveţieni apărute după creşterea neaşteptată, de la începutul anului, a cursului CHF/leu.

După repetatele eşecuri în negocierile cu băncile, persoanele cu credite în franci elveţieni (CHF) au anunţat, recent, că singura speranţă care le-a mai rămas este statul, care ar putea emite o lege pentru susţinerea debitorilor împrumutaţi în moneda elveţiană.

Într-un comunicat remis redacţiei luni, AURSF şi GCCC constatau "cu regret" că, la aproape o lună şi jumătate după ce au depus la Guvern memoriul prin care prezintă rezultatele dezamăgitoare ale iniţiativei de negociere colectivă cu băncile şi solicită adoptarea "cât mai rapidă a unei reglementări privind conversia creditelor", demersul a fost "ignorat total".

Săptămâna trecută, un oficial din MFP ne-a spus că reprezentanţii ministerului analizează oportunitatea promovării proiectului de lege care ar urma să vină în sprijinul persoanelor împrumutate în CHF. Oficialul MFP ne-a menţionat că echipa din minister implicată a realizat o analiză ca să vadă, printre altele, ce soluţii au oferit băncile pentru rezolvarea acestei probleme.

Potrivit analizei MFP, este vorba despre acelaşi proiect legislativ iniţiat de fostul ministru al finanţelor Darius Vâlcov, care prevede, printre altele, o conversie în lei sau în altă valută a împrumutului în CHF, cu un discount de 15% din soldul creditului la momentul conversiei, jumătate din suma rămasă de plată urmând să fie garantată de stat. Clienţii au anunţat că ar fi de acord, în mare parte, cu iniţiativa ministerului de resort, însă aceştia pledează pentru un discount mai mare decât cel anunţat, respectiv de 20%.

Specialiştii susţin că proiectul MFP are o serie de neclarităţi, menţionând că este posibil ca împrumutaţii să iasă din nou în pierdere. Printre altele, aceştia ridică atât problema unor comisioane noi, impuse prin noul proiect, cât şi situaţia ipotecilor cu care consumatorii au garantat creditele, acestea urmând să treacă din portofoliile băncilor în cel al statului.

Opinia Cititorului ( 5 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Statul roman azi discuta despre o lege dupa care o mai reia dupa o perioada de timp si uite cum trece timpu , leafa merge si oamenii sunt stauch sufletu la gura k maine vine banca si ia casa , basca popriri pe salarii samd . Fara niciun pic de eficienta = Statul Roman

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    adevarat e praf in ochi si cred ca ar fi momentul sa iasim in strada toti cei care am facut imprumuturi de la banci toti avem clauze abuzive si cei cu euro ,dolari ,chf sa iesim in numar mare doar asa ne vom rezolva problemele cu bancile si cu guvernul asta de rahat care apara bnr si bancile si pe noi nu ne baga in seama.jos guvernu

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    atentie .. atentie

    NU NUMAI CREDITELE IN CHF SAU EURO USD.....FRATILOR TOATE CREDITELE LA CARE S-A APLICAT OUG 50 TOATE AU CLAUZE ABUZIVE..... AM IN LEI CREDIT LA ING... SI AM CLAUZE ABUZIVE ATENTIE MAXIMA SI LA LEI 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    DRAGA REDACTIE STIA-TI CA SI LA CREDITELE IN LEI SUNT CLAUZE ABUZIVE,DACA VRETI EU VA STAU LA DISPOZITIE AM CREDIT LA ING AM COM. DE ADMINISTRE ABUZIV DE ACORDARE SI AM SI MARJA MARITA ATENTIE CREDIT IN LEI LA ING

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    si de ce nu iesiti in strada ca de acasa nu o sa se rezolve nimic cu talhari astia numai in strada se pot rezolva problemele voi nu vedeti ca pe parlamentari ii doare unde va de noi prostimea ei dau legi numai pentru ei

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
Invatamantul profesional dual - solutie pentru forta de munca
BIG FOUR
smart city industry awards 2019
PODUL DE LUT
Calendarul BURSA 2019
Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS