Strategia industrială a Uniunii Europene, o afacere germano-română

Strategia industrială a Uniunii Europene, mai bine zis alocarea a 409 miliarde euro din fonduri europene, pentru sectoarele industriale, va deveni o afacere germano-română cu asistenţă franceză, în urma iniţiativei unui deputat european german, membru al comitetului ITRE (Industry, Research&Energy - Industrie, Cercetare şi Energie) din Parlamentul blocului comunitar, se arată într-un articol publicat de site-ul Euractiv.

Sursa citată afirmă că Christian Ehler, un politician aproape necunoscut publicului larg, a reuşit să pună mâna pe controlul unuia dintre cele mai mari bugete industriale şi de cercetare din istoria Uniunii Europene, un fond de peste 400 miliarde euro, printr-o manevră politică atât de discretă încât aproape nimeni n-a observat momentul în care s-a întâmplat.

Potrivit Euractiv, totul a început cu un simplu e-mail, trimis pe 23 octombrie către membrii Comisiei de Industrie din Parlamentul European. Subiect sec, „URGENT”. Mesaj rece, tehnic. Conţinut devastator: Christian Ehler îşi atribuia practic dreptul de a proiecta arhitectura granturilor europene de cercetare şi industrie în valoare de 409 miliarde euro. O frază de rutină în limbaj birocratic, dar care, tradusă în realitate politică, echivala cu una dintre cele mai spectaculoase capturi de putere din ultimii ani la Bruxelles.

Sursa citată susţine că, în culise, lovitura a fost executată cu complicitatea coordonatorilor Dan Nica (deputat european român din partea PSD) şi Christophe Grudler(deputat european francez din grupul Renew Europe), într-o alianţă pe care rivalii au numit-o drept „precedent periculos” şi chiar „înţelegere nedemocratică”. Dar manevra a produs efectul scontat: Ehler a devenit protagonistul politic al următorului buget multianual al UE şi arhitectul viitorului super-fond industrial european, evaluat deja la sute de miliarde euro. Astfel, Bruxelles-ul intră într-o nouă eră în care politica industrială nu mai este un exerciţiu teoretic, iar Christian Ehler se află acum în poziţia de a decide cum se va împărţi această uriaşă resursă financiară.

În noua schemă, eurodeputatul german va coordona împreună cu Dan Nica Fondul European pentru Competitivitate, în valoare de 234 miliarde de euro, şi controlează de unul singur granturile de cercetare de 175 de miliarde euro. O concentrare de putere rar întâlnită într-o instituţie unde, de regulă, competenţele se diluează între grupuri politice şi naţiuni. Sursa citată susţinte că pentru Ehler, ajuns la 62 de ani, ascensiunea nu este rezultatul unui noroc întâmplător, ci încununarea a două decenii de muncă istovitoare în coridoarele labirintice ale Parlamentului European, construită pe alianţe la limită, negocieri dure şi o loialitate de nezdruncinat faţă de liderul PPE, Manfred Weber.

Fost director executiv în sectorul privat, Christian Ehler se prezinte drept reprezentantul „economiei reale”, dar cariera politică îl trădează ca produsul pur al jocurilor de culise de la Bruxelles. Din 2004, de când a intrat în Parlamentul European, nu a părăsit nicio clipă Comisia de Industrie, transformându-se într-un expert al procedurilor, un personaj care desluşeşte toate iţele administrative, omul care ştie cum funcţionează Comisia Europeană, cum gândeşte Directorsatul general de Cercetare şi Inovare, cum reacţionează Directorul General de Creştere (economică şi industrială - n.red.) şi cum se pot coaliza sau neutraliza grupurile politice. Această expertiză, pe care puţini o posedă, s-a transformat acum în influenţă brută, susţin jurnaliştii de la Euractiv.

Practic Christian Ehler înţelege că puterea în UE nu vine din spectacolul politic, ci din capacitatea de a produce poziţii comune înainte ca statele membre sau Comisia să asmută eurodeputaţii unii împotriva altora. El a ştiut să aştepte, să treacă de dezavantajul PPE în timpul valului verde din 2019 şi al dominaţiei discursului ecologist, să suporte marginalizarea temporară, să gestioneze dosare aparent secundare precum clasificarea hidrogenului, în timp ce făcea ceea ce Manfred Weber numea „consolidarea controlului asupra ITRE”. A ştiut că valul se va retrage. Iar când balanţa politică a început să se încline din nou spre industrie şi competitivitate, Ehler era deja acolo, pregătit.

După 2024, PPE a ajuns în poziţia unică de a putea forma două majorităţi diferite: una alături de stânga moderată şi liberali, şi alta împreună cu partidele din dreapta conservatoare şi extrema dreaptă. Folosind această fereastră rară, grupul politic al popularilor europeni a blocat extinderea regulilor de sustenabilitate corporativă, şi, mai important, a consolidat controlul absolut al ITRE asupra fondurilor industriei. Cu partidele ecologiste şi socialist-democrate alungate masiv din guvernele europene, PPE a ajuns din nou să domine şi Consiliul UE. În acest context, ascensiunea lui Christian Ehler nu mai pare o întâmplare, ci un punct culminant al unei reconstrucţii strategice orchestrate cu răbdare şi precizie.

Lovitura politică prin care a capturat controlul asupra a 409 miliarde euro este spectaculoasă, dar adevărata provocare începe abia acum. Cu Europa prinsă într-o competiţie globală dură, cu industria sufocată de costuri şi politici incoerente, cu SUA şi China jucând agresiv, Christian Ehler trebuie să dovedească dacă este doar autorul unei lovituri politice geniale sau arhitectul capabil să reconstruiască baza industrială a continentului. În faţa lui se întinde un drum monumental: transformarea unui super-fond vag conturat într-o strategie coerentă care să redea competitivitatea Europei. Iar dacă va eşua, eşecul nu va fi al său, ci al întregii Uniuni.