VIOREL ŞTEFAN: "Estimez că în vară legea privind înfiinţarea Fondului Suveran va fi adoptată"

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 6 februarie 2018

"Estimez că în vară legea privind înfiinţarea Fondului Suveran va fi adoptată"

Proiectul de Lege privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI) este posibil să fie adoptat de Parlament în perioada mai - iunie a acestui an, a precizat ieri, vicepremierul Viorel Ştefan, în cadrul unei conferinţe de presă ce a marcat 10 ani de tranzacţionare a companiei Transgaz (TGN) la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Viorel Ştefan a declarat: "Proiectul Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii este în dezbatere parlamentară la Senat. În măsura în care va parcurge cele două Camere, va fi promulgat şi va intra în funcţiune legea. În mai-iunie, eu estimez că legea va fi adoptată".

Totodată, domnia sa a precizat că Guvernul pregăteşte o ordonanţă de urgenţă care să reglementeze faptul că vor beneficia de asigurare de sănătate şi contribuabilii care nu au depus Declaraţia 600, în urma prorogării termenului de depunere.

Vicepremierul a declarat: "În legătură cu faptul că s-a prorogat termenul, e adevărat că se pune un semn de întrebare asupra faptului dacă contribuabilii beneficiază sau nu de asigurare de sănătate în această perioadă".

Răspunsul îl vom da printr-o OUG care este în lucru şi sperăm ca, săptămâna aceasta sau cea viitoare, să venim cu o precizare care să spună că da, a conchis Viorel Ştefan.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
transgaz.ro
rominsolv.ro
eset.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.0937
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5139
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8478
Gram de aur (XAU)Gram de aur663.3213

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
boromir.ro
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
Turul Dobrogei Ciclism
uniprest.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb