Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 19.01.2018
ANCPI va grăbi anul acesta înregistrarea gratuită a imobilelor
click aici
     Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a înregistrat, prin Programul național de cadastru și carte funciară 2015-2023 (PNCCF), 587.013 de imobile, dintre care 192.606 în anul 2016 și 386.298 în anul 2017, se arată într-un comunicat dat presei astăzi.

     Reprezentanții ANCPI menționează: "În 2018, ANCPI va grăbi înregistrarea gratuită a imobilelor în evidențele de cadastru și carte funciară. Astfel, datorită funcționării instituției în regim de autofinanțare, suma alocată fiecărei primării va crește la 155.000 de lei, iar autoritățile locale vor putea semna contractele de finanțare cu oficiile de cadastru și publicitate imobiliară (OCPI) de la sfârșitul lunii ianuarie".

     Prin Programul național de cadastru și carte funciară 2015-2023 (PNCCF), în anul 2017, ANCPI a semnat, prin oficiile teritoriale, contracte de finanțare cu peste 2.000 de primării din mediul rural. Astfel, fiecare comună care a reușit să încheie contracte de prestări servicii cu persoane fizice și juridice autorizate a primit 150.000 de lei pentru realizarea lucrărilor de cadastru general, gratuit pentru cetățeni, mai precizează comunicatul.

     Totodată, în 2017 ANCPI a publicat lista celor 660 de unități administrativ-teritoriale (UAT) din mediul rural, în care vor începe lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor la nivelul întregului UAT, care vor fi achitate din fonduri europene, în cadrul

     Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020.

     Conform comunicatului, în 2018, ANCPI va demara procedurile pentru scoaterea la licitație a imobilelor din cele 660 de comune, care vor fi înregistrate în evidențele de cadastru și carte funciară cu ajutorul fondurilor europene, urmând ca acestea să fie împărțite în trei loturi.

     ANCPI precizează de asemenea că "În prezent, din totalul de 3.181 de UAT-uri din România, 38 de comune sunt cadastrate integral, iar în alte 189 de comune se desfășoară lucrări de cadastru general la nivel de UAT. Totodată, au fost finalizate lucrările în 1.785 de sectoare cadastrale din 582 de UAT-uri și sunt în desfășurare lucrări de cadastru general în 15.195 de sectoare cadastrale din 1.741 de UAT-uri".

     În comunicat se mai arată că PNCCF este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI - peste patru miliarde de lei, dar și din fonduri externe obținute prin Programul Operațional Regional, în cuantum de aproximativ 312 de milioane de euro. În cadrul acestui proiect, o altă sursă de finanțare poate fi bugetul local. 
D.I
 

 

.