Cui îi mai este frică de China comunistă?

A înviat diplomaţia română din "somnul cel de veci”? După decenii de când repetă formulele lui Ceauşescu, cu "prietenia între popoare”, subiectul a mişcat un deget. Doar atât, dar tot este ceva... Zilele trecute România şi alte 13 state au semnat o declaraţie comună în care se afirmă că "pretenţiile maritime extinse ale Chinei în Marea Chinei de Sud nu au niciun temei juridic”. Declaraţie vine la 10 ani după ce Filipinele au obţinut o decizie a Curţii Permanente de Arbitraj, pe care China o respinge. În replică, declaraţia aminteşte guvernului de la Pekin că decizia Curţii este finală şi obligatorie.

Ca să înţelegeţi ce se întâmplă: în 1947 guvernul naţionalist al Chinei a publicat o hartă, însuşită în 1952 cu unele modificări de regimul comunist, în care avansa pretenţii halucinante asupra Mării Chinei de Sud. Nu vă lăsaţi înşelaţi de numele respectivei mări. O bună parte din apele revendicate de guvernul de la Pekin sunt la mii de kilometri distanţă de ţărmurile Republicii Populare Chineze. Probabil cineva a fumat ceva atunci când a trasat pe hartă acea linie cu creionul.

Problema este că regimul comunist nu s-a limitat să facă scandal. A pus ochii pe Filipine şi a început o serie de acţiuni inacceptabile. A hărţuit, cu vase militare, pescarii filipinezi. A construit, ilegal, insule artificiale pe care a plasat instalaţii militare. A poluat mediul marin. Iar Filipinele s-au săturat şi au dat RP Chineză în judecată.

Tiranilor de la Pekin le place să vorbească despre ordinea internaţională. După ei, RP Chineză este un mieluşel neutru, mai ceva ca Elveţia şi mai moral ca Sfântul Părinte. În realitate, avem de-a face cu o dictatură brutală şi agresivă. Faptul că respinge, ilegal, decizia Curţii de Arbitraj, este cel mai mic dintre păcatele unui regim care construieşte arme nucleare, îl sprijină pe nebunul din Coreea de Nord, reprimă orice formă de dizidenţă internă, şi ocupă Tibetul.

Acesta este regimul pe lângă care politicienii din România nu scapă nici o ocazie să dea din coadă. Iată-l pe Klaus Iohannis care şi-a văzut cartea tradusă în chineză. (O fi citit-o cineva? A încasat drepturi de autor?). Liviu Dragnea sărea în poză cu orice delegaţie chineză de nivelul 7 care trecea prin Teleorman. Victor Ponta s-a căsătorit la Pekin.

Veţi spune că acestea sunt ştiri vechi. Staţi că nu s-au potolit. Pe site-ul MAE citim, sideraţi, că la 3 Iulie 2024 au avut loc "consultări” la Pekin la nivel de secretar de stat. Ca să aflăm ce anume? Iar ambasadorul Dan-Horia Maxim a postat acum câteva zile un video în care face reclamă unor maşini electrice chinezeşti. I-am căutat CV-ul dar nu l-am găsit.

Între timp, pe site-ul ambasadei RP Chineze la Bucureşti ce citim? O declaraţie insultătoare despre decizia Curţii de Arbitraj: "o bucată de hârtie lipsită de orice valoare”. Plus obişnuitele deplasări prin ţară ale ambasadorului, pe la baronii PSD şi pe la cei dispuşi să îl primească, precum UDMR-istul Tanczos Barna.

De ce fac politicienii români toate acestea? Pe unii, de-a lungul anilor, chiar i-am întrebat. Motivele sunt diverse. Unii pur şi simplu nu ştiu cu ce au de-a face. Le spui despre invadarea şi ocuparea Tibetului şi se uită la tine cu ochii mici. Nici nu ştiu pe unde este asta.... Le explici ceva despre genocidul uigurilor şi i-ai pierdut, prea complicat.

Alt motiv este acela că au o admiraţie deplasată cu privire la China comunistă. "Domn'le, să vezi chinezii ăştia ce au, mare chestie, telefoane, etc”. Bizar este că aceiaşi oameni nu mai găsesc nimic de admirat în Statele Unite sau în Europa. Asta spune ceva.

În fine, multora le este frică. Da, aţi citit bine. Le spui ceva critic de China comunistă şi se uită în jur. "Nu avem ce face, suntem prea mici, îţi dai seama”. Nu îmi dau seama. Aceiaşi oameni care toată ziua critică la televizor Guvernul, Preşedintele, Uniunea Europeană, Parlamentul, partidele politice sau serviciile secrete, acum sunt intimidaţi de nişte declaraţii iritate pe o pagină de Internet pe care oricum nu o citeşte nimeni,

Sursele acestei reverenţe iraţionale faţă de un regim totalitar se află în timpul lui Ceauşescu. Geniul din Carpaţi, care se simţea ameninţat de Moscova după invazia Cehoslovaciei, în 1968, a simţit nevoia să îşi găsească un patron politic care să îi ţină spatele. Au urmat două decenii de genuflexiuni transmise în direct, cu ocazia vizitelor oficiale. Propagandiştii Partidului au primit ordin să ridice ode marii civilizaţii din Est. La cinematografe rulau filme chinezeşti. Pe rafturile magazinelor şi farmaciilor găseai - când nu erau goale - produse chinezeşti.

Este mult prea devreme să afirmăm că în relaţia cu RP Chineză guvernul de la Bucureşti a regăsit o urmă, minusculă, de demnitate. Mai curând înclin să cred că este un gest comandat de facţiunea MAGA din serviciile de securitate. (Sper să mă înşel). Dar o schimbare fundamentală este necesară, în viitor. Regimul de la Pekin nu are nici o legitimitate. Este timpul ca România să iasă din starea de muţenie şi să afirme supremaţia dreptului internaţional.