Valentin Budeş, Sphera: Creşterea sustenabilă a profitabilităţii - cel mai bun dividend pe care-l putem oferi acţionarilor

A consemnat Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Companii / 28 aprilie

Valentin Budeş, Sphera: Creşterea sustenabilă a profitabilităţii - cel mai bun dividend pe care-l putem oferi acţionarilor

”KFC rămâne motorul principal al Grupului şi am decis ca în România să deschidem opt unităţi noi în acest an”

”Preferăm să ratăm o oportunitate decât să deschidem o unitate care, ulterior, generează presiuni de profitabilitate”

”Decizia de a intra în parteneriatul cu Hard Rock International a fost rezultatul unei reflecţii strategice care ne-a dus spre diversificarea portofoliului dincolo de quick-service”

Sphera Franchise Group va aloca circa 130 de milioane de lei pentru investiţii în acest an, buget semnificativ care reflectă încrederea managementului în perspectivele de creştere pe termen mediu, spune Valentin Budeş, directorul financiar al operatorului lanţurilor de alimentaţie publică KFC, Pizza Hut şi Taco Bell, într-un interviu acordat Ziarului Bursa.

Potrivit CFO-ului Sphera, una dintre direcţiile principale de investiţii în acest an vizează extinderea reţelei cu 21 de restaurante noi - opt restaurante KFC, două unităţi Taco Bell şi un Hard Rock Cafe în România, un KFC şi un Taco Bell în Republica Moldova, precum şi trei KFC şi cinci unităţi Cioccolatitaliani în Italia.

”Nu excludem o a doua distribuire de dividende în 2026, iar propunerea pentru prima tranşă este deja pe masă. Decizia va depinde de evoluţia rezultatelor financiare, de nevoile de capital pentru programul de investiţii şi de contextul macroeconomic general”, spune Valentin Budeş.

Reporter: Traversăm o perioadă marcată de o inflaţie ridicată şi o dinamică economică modestă în ţara noastră, în vreme ce războiul din Orientul Mijlociu a dus la creşterea puternică a preţului petrolului, ceea ce cu siguranţă se va vedea în preţurile tuturor bunurilor şi serviciilor. Ce impact estimaţi că vor avea toate acestea asupra operaţiunilor Sphera Franchise Group?

Valentin Budeş: Contextul macroeconomic actual aduce, într-adevăr, o serie de provocări, iar creşterea preţului petrolului are efecte în lanţ în economie, de la transportul materiilor prime până la distribuţie şi utilităţile restaurantelor. Combustibilul rămâne un input indirect, dar prezent în aproape fiecare etapă a lanţului nostru de aprovizionare.

În acelaşi timp, este important să privim imaginea de ansamblu. Operăm într-un mediu în care există dinamici diferite pe mai multe categorii de materii prime precum carne de pui, cartofi, mozarella, făină, ulei, ambalaje sau băuturi. Fiecare are propriile evoluţii, iar experienţa noastră operaţională ne permite să gestionăm aceste variaţii într-un mod echilibrat.

În acest cadru, bugetul pentru 2026 porneşte de la premisa unei funcţionări stabile, accentul fiind pus pe adaptabilitate şi implementare eficientă.

Reporter: Sphera şi-a bugetat pentru acest an vânzări totale de 1,7 miliarde lei şi un EBITDA de 160 milioane lei, ambele în creştere cu 8% faţă de anul trecut, în timp ce profitul net este estimat la 73 milioane lei, în urcare cu 1%. Care sunt principalele ipoteze ce stau la baza acestor estimări şi care credeţi că reprezintă principalele riscuri pentru atingerea ţintelor estimate?

Valentin Budeş: Intrăm în 2026 cu o dinamică operaţională îmbunătăţită faţă de anul anterior, ceea ce ne oferă o bază solidă pentru estimările de creştere. Am avut în vedere dezvoltarea si optimizarea reţelei. Planul nostru vizează accelerarea expansiunii, prin deschiderea a 21 de restaurante noi. Ca urmare, anticipăm o creştere a vânzărilor în noile restaurante deschise, cât şi în restaurantele comparabile. În ceea ce priveşte optimizarea reţelei, am decis închiderea a şapte restaurante Pizza Hut care au înregistrat performanţe operaţionale sub aşteptări şi un impact negativ semnificativ asupra rezultatelor financiare, în special asupra evoluţiei EBITDA.

În ceea ce priveşte riscurile, rămânem atenţi la evoluţia mediului macroeconomic şi la comportamentul de consum, precum şi la dinamica costurilor materiilor prime. Abordarea noastră este echilibrată şi pragmatică, axată pe valorificarea factorilor aflaţi sub control direct, concomitent cu integrarea variabilelor externe în procesul de planificare.

Reporter: În cazul materializării riscurilor avute în vedere, ce măsuri aveţi în vedere pentru atenuarea impactului?

Valentin Budeş: Răspunsul nostru la risc este structurat pe mai multe paliere şi reprezintă modul în care operăm în mod curent.

Gestionarea costurilor rămâne prioritatea numărul unu. Cheltuielile cu alimentele şi materialele sunt estimate să se menţină la aproximativ 31% din vânzări, în ciuda presiunilor de pe pieţele de materii prime, ca urmare a disciplinei în negocierile cu furnizorii şi a eficienţei operaţionale.

Avem flexibilitate operaţională şi ştim să ajustăm rapid în funcţie de context. Per ansamblu, cheltuielile de exploatare în restaurante sunt planificate să rămână stabile ca pondere în vânzări, ceea ce ar reprezenta o îmbunătăţire reală faţă de 2025, când costurile au crescut mai repede decât vânzările.

Dincolo de costuri, avem şi instrumente comerciale: portofoliul de produse la preţuri accesibile, promoţiile ţintite, digitalizarea comenzilor prin chioşcuri, care îmbunătăţesc atât experienţa clientului, cât şi eficienţa operaţională.

Reporter: Care este bugetul de investiţii al Sphera pentru anul 2026 şi care sunt principalele direcţii de alocare ale fondurilor?

Valentin Budeş: În 2026 alocăm aproximativ 130 de milioane de lei pentru investiţii, un buget semnificativ care reflectă încrederea noastră în perspectivele de creştere pe termen mediu.

Există trei direcţii principale. Prima şi cea mai importantă este extinderea reţelei cu 21 de restaurante noi, opt restaurante KFC, două unităţi Taco Bell şi un Hard Rock Cafe în România, un KFC şi un Taco Bell în Republica Moldova, precum şi trei KFC şi cinci unităţi Cioccolatitaliani în Italia. A doua direcţie este remodelarea restaurantelor existente, pentru a menţine standardele de brand şi relevanţa faţă de aşteptările consumatorilor. Iar a treia este digitalizarea, în special implementarea chioşcurilor de comandă, care generează beneficii atât în experienţa clientului, cât şi în eficienţa operaţională.

Reporter: Ce planuri concrete aveţi pentru brand-urile KFC, Pizza Hut, Taco Bell şi Cioccolatitaliani în acest an, în cele trei ţări în care Sphera operează, respectiv România, Italia şi Republica Moldova?

Valentin Budeş: KFC rămâne motorul principal al Grupului şi am decis ca în România să deschidem opt unităţi noi, să continuăm remodelările şi să investim în digitalizare. În Republica Moldova, unde brandul are o tracţiune foarte bună, am deschis deja o nouă unitate KFC la finalul lunii martie, în oraşul Bălţi, iar în Italia, planificăm trei restaurante noi. Pizza Hut este în proces de optimizare a reţelei. Am închis unităţile care nu performau şi nu intenţionăm să forţăm expansiunea acestui brand până când nu avem certitudinea că cele existente funcţionează la parametrii doriţi.

Taco Bell este în continuă ascensiune. Deschidem două restaurante noi în România şi unul în Republica Moldova, iar Cioccolatitaliani se extinde în Italia, unde deschidem cinci noi locaţii.

Reporter: Sphera şi-a extins portofoliul anul trecut prin adăugarea francizei Hard Rock Cafe, parte a Hard Rock International. Ce a determinat această decizie şi ce planuri aveţi în acest an şi în următorii, pentru această franciză?

Valentin Budeş: Decizia de a intra în parteneriatul cu Hard Rock International a fost rezultatul unei reflecţii strategice care ne-a dus spre diversificarea portofoliului dincolo de quick-service. Cioccolatitaliani a fost primul pas în această direcţie. Hard Rock este extensia naturală cu intrarea în segmentul de dining experienţial.

Este un format fundamental diferit faţă de ceea ce operăm în prezent. Clienţii vin pentru mâncare, experienţă, atmosferă, conexiunea cu un brand global cu o identitate culturală puternică. Acesta este un segment în care consumatorul român, în special cel urban, devine tot mai sofisticat.

Am anunţat deja cinci locaţii: Timişoara, Braşov, Cluj, Iaşi şi Chişinău. Din perspectivă financiară, profilul este diferit faţă de quick-service, cu marje EBITDA între 14% şi 22% în funcţie de maturitate, cu un orizont de break-even de aproximativ cinci ani.

Reporter: Aveţi în vedere extinderea portofoliului Sphera Franchise Group prin noi branduri sau francize în acest an? Care sunt zonele de interes?

Valentin Budeş: Monitorizăm în permanenţă peisajul de francize la nivel global şi evaluăm oportunităţi. Procesul nostru de evaluare este riguros.

Analizăm demografia zonei, potenţialul de trafic, profilul consumatorului local, riscul de canibalizare faţă de propriile unităţi existente şi, fundamental, dacă modelul financiar al locaţiei specifice se susţine pe termen lung. Preferăm să ratăm o oportunitate decât să deschidem o unitate care, ulterior, generează presiuni de profitabilitate.

În acest moment, agenda noastră de integrare şi expansiune este solidă, susţinută de planurile de a deschide 21 de restaurante noi şi consolidarea brandului Cioccolatitaliani în Italia. Rămânem deschişi la noi oportunităţi, însă prioritizăm calitatea reţelei şi disciplina financiară faţă de viteza de extindere a portofoliului.

Reporter: Având în vedere că Sphera Franchise Group a acordat dividende de două ori pe an în ultimii trei ani şi că, pentru 2026, a fost deja propusă o distribuire de dividende, se pot aştepta acţionarii la o nouă propunere de distribuire pe parcursul acestui an? De ce va depinde această decizie?

Valentin Budeş: Relaţia cu acţionarii noştri este abordată cu maximă responsabilitate, iar evoluţiile din ultimii trei ani constituie o dovadă clară şi consecventă în acest sens. Am distribuit dividende de două ori pe an, inclusiv în 2025, care nu a fost un an simplu. Dividendele totale distribuite în 2025 au fost de 2,13 RON brut per acţiune, plătite în două tranşe.

Nu excludem o a doua distribuire în 2026, iar propunerea pentru prima tranşă este deja pe masă. Decizia va depinde de evoluţia rezultatelor financiare, de nevoile de capital pentru programul de investiţii şi de contextul macroeconomic general.

Fundamentele companiei sunt solide, iar îmbunătăţirile operaţionale pe care le implementăm vor deveni tot mai vizibile în evaluarea acţiunii. Cel mai bun dividend pe care îl putem oferi acţionarilor pe termen lung este o creştere sustenabilă a profitabilităţii şi acesta este obiectivul nostru central pentru 2026.

Reporter: Vă mulţumesc!

Teoria dobâzii
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară”
rominsolv.ro
eximbank.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.0927
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3374
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5319
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8770
Gram de aur (XAU)Gram de aur655.5406

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
boromir.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
targulnationalimobiliar.ro
carieraenergetica.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb