BURSELE LUMII Pieţele de acţiuni, atente la relaţiile comerciale SUA-China

A.V.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 14 octombrie

Pieţele de acţiuni, atente la relaţiile comerciale SUA-China

Bursele europene au urmat un curs mixt ieri, în urma unor comentarii ale preşedintelui american Donald Trump, care au contribuit la o oarecare atenuare a unor temeri cu privire la o potenţială amplificare a tensiunilor comerciale dintre SUA şi China.

Deutsche Börse

- Acţiunile PSI Software SE, furnizor german de produse software, au consemnat un plus de 35,2%, la 44,90 euro la ora locală 16.24. Compania va fi preluată de grupul de private equity Warburg Pincus într-o afacere de peste 700 de milioane de euro.

- Titlurile SUSS MicroTec, ompanie de inginerie mecanică, s-au apreciat cu 12,7%, la 37,36 euro la ora 16.29, după ce aceasta a primit o recomandare pozitivă de la o bancă de investiţii.

- Indicele DAX a crescut cu 0,3%, la 24.322,53 puncte la ora 16.31.

Euronext Paris

- Acţiunile operatorului franco-olandez de transport aerian Air France-KLM au pierdut 0,2%, ajungând la 11,38 euro la ora 16.29. Companiile aeriene globale se vor confrunta anul aceste cu costuri suplimentare de peste 11 miliarde de dolari în urma perturbărilor din lanţurile de aprovizionare, se arată în raportul Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA), care va reaprinde, probabil, dezbaterea privind concurenţa în industria spaţială, evaluată la 250 miliarde de dolari, potrivit Reuters.

- Acţiunile Exosens SAS au urcat cu 10,9%, la 48,20 euro la ora 16.32, după ce producătorul grec de sisteme de vedere nocturnă Theon International a anunţat că intenţionează să cumpere o participaţie de 9,8% din compania franceză de soluţii de detectare şi imagistică.

- Indicele CAC 40 a scăzut cu 0,07%, la 7.912,62 puncte la ora 16.35.

New York Stock Exchange

Pieţele americane au crescut ieri dimineaţă, investitorii fiind atenţi la relaţiile comerciale dintre SUA şi China.

- Titlurile Shake Shack Inc. s-au apreciat cu 3,5%, la 89,82 dolari la ora locală 10.58. Jefferies a modificat în sens pozitiv calificativul pentru acţiunile lanţului de restaurante fast casual la ”hold”, de la ”underperform”.

- Titlurile Estee Lauder Companies Inc. au urcat cu 5%, la 92,05 dolari la ora 11.00. Goldman Sachs a îndemnat la cumpărarea de acţiuni ale companiei de cosmetice.

- Titlurile StubHub Inc. au câştigat 3,3%, ajungând la 19,52 dolari la ora 11.02. Mizuho a acordat calificativul ”outperform” platformei de bilete online care a lansat o ofertă publică iniţială în 17 septembrie.

- Indicele Dow Jones Industrial Average a urcat cu 0,9%, la 45.897,77 puncte la ora 11.05, S&P 500 - cu 1,1%, la 6.625,13 puncte.

Nasdaq

- Acţiunile Qualcomm Inc. au consemnat un avans de 4,5%, la 160,36 dolari la ora 11.008. Producătorul de semiconductori a recunoscut că nu a notificat autorităţile chineze în momentul finalizării achiziţiei companiei israeliene Autotalks, în iunie, conform Administraţiei de Stat pentru Reglementarea Pieţei (SAMR) din China, citată de Reuters.

- Titlurile Warner Bros. Discovery Inc. au urcat cu 4%, la 17,78 dolari la ora 11.10. Potrivit Bloomberg News, compania de mass-media şi divertisment a respins propunerea de achiziţie de la Paramount Skydance, de aproximativ 20 de dolari pe acţiune.

- Indicele Nasdaq Composite a scăzut cu 0,1%, la 23.014,25 puncte la ora 09.41.

Seoul Stock Exchange

Bursele din Asia au scăzut ieri, în regiune existând temeri legate de tensionarea realţiilor China-SUA.

- În acest context, acţiunile gigantului sud-coreean de electronice Samsung Electronics Co. s-au depreciat cu 1,2%,la 93.300 de woni, cele ale rivalului LG Electronics Inc. au urcat cu 2,5%, la 81.000 de woni.

- Indicele Kospi a scăzut cu 0,7%, la 3.584,55 puncte.

Sydney Stock Exchange

- Titlurile companiei miniere Fortescue Ltd. au înregistrat un minus de 0,4%, la 19,09 dolari australieni, cele ale BHP Billiton Ltd., de 0,8%, la 41,89 dolari australieni, din cauza temerilor privind relaţiile comerciale China-SUA.

- Acţiunile Treasury Wine Estates Ltd. s-au depreciat cu 15%, la 5,93 dolari australieni. Compania de vinificaţie şi distribuţie şi-a retras previziunile legate de creşterea câştigurilor brute la nivel de grup în anul fiscal 2026 din cauza incertitudinii privind perspectivele pentru diviziile sale Penfolds şi Treasury Americas, şi a suspendat un plan de răscumpărare de acţiuni de până la 200 de milioane de dolari australieni.

- Indicele S&P/ASX 200 a scăzut cu 0,8%, la 8.882,80 puncte.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb