Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că partidul a ajuns sub pragul de 20% în sondaje din cauza mai multor factori, printre care erodarea guvernării şi greşelile strategice comise în ultimul an. „Sunt multe cauze. Oricât de bine s-a guvernat, erodarea de la guvernare se simte şi în procente. Chiar dacă ai făcut autostrăzi, ai mărit pensii şi salarii, toate aceste lucruri se văd şi se simt”, a afirmat Grindeanu. El a subliniat că PSD a fost la guvernare aproape continuu în ultimii 13 ani, iar acest lucru a contribuit inevitabil la uzura politică. În direct la TV, Grindeanu a recunoscut că una dintre cele mai mari greşeli politice ale PSD a fost alianţa electorală cu PNL de la alegerile din 2024. „Am crezut prea mult în cuvântul celor de la PNL. Când ne-am înţeles să avem liste comune, am făcut-o din respect pentru coaliţia asumată. Dar din momentul în care s-au sucit şi nu au mai respectat înţelegerile, a început o perioadă de şase luni de acuze şi conflicte, în care nu a câştigat nimeni. A fost un circ politic”, a spus liderul social-democrat. Totodată, Grindeanu a admis că partidul ar fi trebuit să gestioneze mai bine relaţia cu fostul premier Victor Ponta, pentru a evita o candidatură separată la prezidenţiale. „Cred că PSD trebuia să aibă mai multe discuţii cu Victor Ponta, pentru a-l convinge să nu candideze”, a menţionat el.
• Critici la adresa „reformei” din administraţia publică
În aceeaşi intervenţie, liderul PSD a criticat dur proiectul Guvernului privind reforma administraţiei publice locale, pe care l-a numit „o concediere în masă”. „L-am aprobat pe Kelemen Hunor când a spus că nu e reformă. Când dai afară oameni, nu faci reformă, ci concedieri. Există primării care au personal excesiv şi trebuie reduse posturi, dar nu prin tăieri brutale. Reforma trebuie să îmbunătăţească serviciile, nu să blocheze administraţia”, a declarat Grindeanu. El a oferit ca exemplu Ordonanţa 52, despre care a spus că „a fost făcută prosteşte, ca nişte idioţi”, blocând funcţionarea instituţiilor şi obligând Guvernul să revină ulterior cu excepţii.
• Avertisment privind măsurile fiscale
Grindeanu a transmis şi un avertisment legat de Pachetul 3 de măsuri fiscale, aflat în pregătire la nivel guvernamental. „Pachetul acesta trebuie să fie ultimul pentru care Guvernul îşi asumă răspunderea. Este o cale excepţională de legiferare, de aceea avem Parlament. Asumarea trebuie folosită doar în situaţii-limită”, a spus el. Preşedintele interimar al PSD a subliniat că acest pachet trebuie să conţină şi măsuri de relansare şi stimulare economică, nu doar reduceri bugetare. ”Altfel riscăm să transformăm o criză bugetară într-o criză economică. Când vorbeşti doar despre reduceri şi concedieri, rişti să pierzi încrederea oamenilor”, a avertizat Grindeanu. În final, liderul social-democrat a insistat asupra ideii că reforma reală trebuie să vizeze eficienţa instituţiilor, nu doar reducerea personalului.
Opinia Cititorului