Educaţie universitară - programe dedicate sănătăţii mintale şi prevenirii consumului de droguri

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 14 octombrie

Educaţie universitară - programe dedicate sănătăţii mintale şi prevenirii consumului de droguri

English Version

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) va implementa în perioada următoare două programe dedicate studenţilor, axate pe sănătatea mintală şi pe prevenirea consumului de droguri. Anunţul a fost făcut în cadrul unei conferinţe de presă susţinute de rectorul universităţii, prof. univ. dr. Sorin Radu, cu prilejul Zilei Mondiale a Sănătăţii Mintale. „Pregătim două programe de conştientizare şi sensibilizare a studenţilor noştri cu privire la sănătatea mentală, dar şi la prevenţia şi combaterea consumului de droguri”, a declarat rectorul Sorin Radu. Proiectele vor fi coordonate de specialişti în domeniu, sub îndrumarea psihiatrului Ciprian Băcilă, preşedinte ales al Asociaţiei Române de Psihiatrie şi Psihoterapie, director medical al Spitalului Clinic de Psihiatrie Sibiu şi cadru didactic la Facultatea de Medicină din ULBS.

Studenţii, sprijiniţi prin consiliere psihologică

ULBS are deja în derulare programe de consiliere psihologică prin Centrul de Servicii Integral pentru Studenţi - SMARTHUB, menit să ofere suport tinerilor care se confruntă cu dificultăţi emoţionale sau probleme de adaptare.

„La Universitatea "Lucian Blaga' din Sibiu avem, prin intermediul Centrului SMARTHUB, programe dedicate consilierii psihologice a studenţilor”, a amintit rectorul Radu. Potrivit acestuia, tinerii resimt tot mai puternic efectele negative ale dependenţei de dispozitive şi ale presiunii sociale generate de reţelele de socializare. „Accesul facil la internet permite oricărui tânăr să trăiască într-o lume izolată şi necunoscută celor apropiaţi. Lipsa echilibrului dintre lumea reală şi cea virtuală poate afecta profund starea de bine”, a explicat rectorul.

„Vârsta majoratului digital” şi riscurile lumii virtuale

Sorin Radu a subliniat că problema sănătăţii mintale în rândul tinerilor este strâns legată de utilizarea excesivă a mediului online. El a amintit că, la nivel european, tot mai multe state discută despre stabilirea unei „vârste a majoratului digital”. „Comisia Europeană sprijină iniţiativele privind interzicerea accesului copiilor la reţele sociale. Franţa solicită deja consimţământul părinţilor pentru utilizatorii sub 15 ani, iar alte ţări - precum Danemarca şi Italia - testează aplicaţii de verificare a vârstei”, a precizat rectorul. Potrivit acestuia, timpul excesiv petrecut online, comparaţiile constante şi supraîncărcarea informaţională favorizează apariţia anxietăţii, depresiei, tulburărilor de somn şi a scăderii capacităţii de concentrare.

„Pentru a contracara aceste efecte, este esenţial ca universităţile şi instituţiile să promoveze programe de sprijin psihologic”, a adăugat Radu. Prin aceste iniţiative, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu îşi propune să devină un model de bună practică în domeniul sănătăţii mintale în mediul universitar. Programele anunţate vor contribui la formarea unei culturi a echilibrului psihic, a responsabilităţii digitale şi a solidarităţii faţă de tinerii vulnerabili.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Oct. 2025
Euro (EUR)Euro5.0903
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3905
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4664
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8560
Gram de aur (XAU)Gram de aur575.7083

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
world-nuclear-exhibition.com
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb