Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) solicită noului Guvern al României înfiinţarea unei Autorităţi Naţionale pentru Turism (ANT), cu personalitate juridică, direct subordonată Primului-ministru, condusă de un preşedinte cu rang de ministru, care să participe activ la şedinţele de Guvern şi să fie ordonator principal de credite, potrivit unui comunicat emis redacţiei.
De prea mulţi ani, turismul românesc este tratat ca o anexă birocratică într-un "mega-minister" (al Economiei, Antreprenoriatului sau altor structuri), fără viziune, fără putere de decizie şi fără bugete proprii.
Acest statut slab şi oscilant blochează dezvoltarea unui sector strategic pentru România. România este pe ultimul loc în Europa la sosirile de turişti străini, cu 2,4 milioane de turişti în 2024, faţă de 13 milioane în Bulgaria. Din păcate, nici un Guvern nu înţelege că turismul poate aduce bani mulţi la buget. Vede turismul ca pe un lucru superficial şi neimportant.
"Turismul este o ramură economică majoră şi o carte de vizită internaţională. Nu mai putem accepta ca el să fie un departament decorativ într-un minister mamut. De ani de zile nu se respectă legea privind Prima de Incoming, nu există niciun stimulent privind aducerea de turişti străini. Vrem o Autoritate Naţională de Turism care să aibă autonomie, buget propriu şi reprezentare la nivel înalt, pentru a putea implementa strategii coerente, pe termen lung", declară Dr. Alin Burcea, preşedintele ANAT.
"Autoritatea Naţională de Turism are misiunea să ridice veniturile din turism la 10% din PIB, cu două direcţii clare: să susţină turismul intern stimulând consumul vacanţelor românilor în ţară, prin mecanisme precum voucherele de vacanţă şi să atragă turişti străini. Ţinta fiind de 10 milioane de turişti străini anual. Trebuie implementat un OMD naţional cu un buget de promovare de minim 30 de milioane de euro", subliniază Adrian Voican, viccepreşedinte ANAT şi coordonatorul Comisiei de Incoming a ANAT.
Potrivit comunicatului, turismul contribuie esenţial la PIB şi are un potenţial enorm de creştere, dar nu poate fi valorificat eficient fără o instituţie specializată, cu autonomie reală. După industria auto şi sectorul financiar, turismul este oficial cel mai mare angajator. Pe orizontală susţine dezvoltarea mai multor industrii (transport, agricultură, servicii) şi este un activator de afaceri, un motor real de dezvoltare a economiei.
Tema Organizaţiilor de Managament al Turismului (OMD) este tratată superficial. Nu avem OMD nici la nivel naţional dar nici la Bucureşti, care este Capitala ţării, are potential turistic dar nu este promovată ca atare.
România nu are o strategie naţională de turism coerentă, aplicabilă şi susţinută pe termen lung, tocmai din cauza lipsei unei structuri dedicate, stabile şi eficiente.
Industria turismului este puternic fragmentată şi lipsită de sprijin direct, iar parteneriatele public-privat suferă din cauza lipsei unui interlocutor guvernamental puternic şi dedicat.
În alte ţări europene, turismul este tratat ca prioritate naţională, având ministere sau autorităţi proprii, care implementează politici clare de atragere a turiştilor şi investiţiilor.
Conform sursei, în România, schimbările frecvente de structură administrativă şi bugetară din ultimii ani au blocat proiecte majore, campanii de promovare şi participări internaţionale.
ANAT consideră că o Autoritate Naţională de Turism ar trebui să fie:
-Ordonator principal de credite, cu buget propriu clar alocat;
-Subordonată direct Primului-ministru, pentru a avea autoritate în cadrul Guvernului;
-Condusă de un preşedinte cu rang de ministru, care participă la deciziile executive;
-Axată pe strategie, marketing naţional şi internaţional, atragere de investiţii şi colaborare cu mediul privat.
ANAT îşi exprimă deschiderea totală de a lucra cu noul Guvern pentru conturarea unei structuri eficiente, moderne şi orientate către rezultate, care să contribuie decisiv la dezvoltarea turismului românesc.