Berceanu: Avem o întâlnire cu FMI joi sau vineri

F.A.
Politică / 2 noiembrie 2009

Reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional se vor întâlni, la sfârşitul săptămânii, cu cei ai Ministerului Transporturilor, pentru a discuta problema arieratelor, a declarat, azi seară, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu, la Ministerul de Finanţe.

"Am mai discutat câte ceva cu FMI, dar nu acum. Avem o întâlnire joi sau vineri, nu îmi aduc aminte exact acum, după ce dânşii fac cu totul alte evaluări ajung şi la noi cu problematica asta", a spus Ministrul Transporturilor.

Berceanu a precizat că azi seară a discutat doar cu ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, şi cu secretarul de stat în MFP, Gheorghe Gherghina, nu şi cu reprezentanţii FMI.

"Este doar o coincidenţă de timp. Comisia care discută cu FMI este alta în altă parte", a declarat Berceanu.

Jeffrey Franks, şeful misiunii de evaluare a FMI, a sosit azi seară la Ministerul Finanţelor Publice pentru a discuta "despre politicile fiscale", potrivit declaraţiei sale.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “

Ziarul BURSA

11 noiembrie
Mirosul Crăciunului
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3443
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7617
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8052
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3946
Gram de aur (XAU)Gram de aur624.0791

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb