Ciprul introduce teste de COVID-19 la sosirile din Grecia, pe fondul exploziei infecţiilor

G.U.
Miscellanea / 3 august 2020

 Ciprul introduce teste de COVID-19 la sosirile din Grecia, pe fondul exploziei infecţiilor

Ciprul va introduce teste obligatorii de COVID-19 la toate sosirile din Grecia începând cu 6 august, au anunţat duminică autorităţile sanitare, pe fondul exploziei infecţiilor în Grecia săptămâna trecută, informează astăzi Reuters, conform Agerpres.

Ministerul Sănătăţii de la Nicosia a declarat că orice călător din Grecia va trebui să prezinte un test PCR negativ efectuat cu 72 de ore înainte de a călători în Cipru. Ciprioţii şi rezidenţii permanenţi în Cipru ar putea opta pentru un test făcut la sosirea în aeroport.

Insula din estul Mediteranei este una dintre primele ţări care introduce teste la sosirile din Grecia după relaxarea măsurilor de izolare. Grecia încă afişează rate semnificativ mai mici de infectare decât alte ţări europene.

Măsura intervine în vârf de sezon al vacanţelor. Grecia este o destinaţie populară de vacanţă pentru mii de ciprioţi.

Ambele ţări au ţinut sub control un prim val de infecţii, impunând măsuri stricte de izolare de la mijlocul lunii martie până în mai, dar numărul cazurilor a început să crească după o acalmie de la sfârşitul lunii mai până la sfârşitul lunii iulie, notează Reuters.

Sâmbătă, Grecia a raportat cea mai mare creştere în 24 de ore, de 110 noi cazuri, în timp ce Ciprul a anunţat vineri 25 de cazuri noi.

Ciprul are un sistem de risc pe trei niveluri grupând ţările unde deplasarea este fie nerestricţionată, permisă cu un test PCR sau cu un test PCR şi carantină obligatorie de 14 zile. Grecia a trecut acum la categoria "B", de la "A". Lista este actualizată periodic.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Conferinţa BURSA “Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică”
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2438
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6010
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6828
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0897
Gram de aur (XAU)Gram de aur595.4411

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb