Cu cât creşte riscul de transmitere a coronavirusului dacă nu purtăm masca de protecţie

A.P.
Miscellanea / 26 aprilie

 Cu cât creşte riscul de transmitere a coronavirusului dacă nu purtăm masca de protecţie

Dovezile ştiinţifice sunt clare: distanţarea socială şi purtarea măştilor ajută la prevenirea răspândirii COVID-19. O serie de noi cercetări privind acoperirea feţei arată că riscul de infectare pentru purtător este redus, dar procentul este diferit pentru fiecare studiu în parte.

Există dovezi directe, fie potrivit unor studii clinice controlate randomizate (RCT) , fie potrivit unor meta-analize cu studii controlate randomizate (ECR), fie prin revizuiri sistematice ale studiilor observaţionale imparţiale, care găsesc dovezi convingătoare ale eficienţei măştilor.

Potrivit PNAS, un singur studiu observaţional a analizat direct impactul utilizării măştilor în comunitate privind transmiterea COVID-19. Studiul a analizat reducerea transmisiei secundare a SARS-CoV-2 în gospodăriile din Beijing prin utilizarea măştii. S-a constatat că măştile faciale au avut 79% eficienţă în prevenirea transmiterii, dacă au fost folosite de toţi membrii gospodăriei înainte de apariţia simptomelor. Studiul nu a analizat riscul relativ al diferitelor tipuri de mască.

Într-o analiză sistematică sponsorizată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, au fost analizate distanţarea fizică, măştile faciale şi protecţiile oculare pentru prevenirea transmiterii de la persoană la persoană a SARS-CoV-2. Au descoperit că "utilizarea măştii de faţă ar putea duce la o reducere semnificativă a riscului de infecţie". Cu toate acestea, analiza a inclus doar trei studii privind utilizarea măştilor în afara laboratorului, cu privire la virului SARS, nu la SARS-CoV-2. Studiul a constatat că utilizarea măştilor a oferit o protecţie putenică, cu o reducere de 70% a riscului de infectare. Nu se ştie în ce măsură analiza altor coronavirusuri poate fi aplicată la SARS-CoV-2.

A existat un studiu controlat al utilizării măştilor pentru controlul gripei în comunitatea generală. Studiul a analizat gospodăriile australiene şi nu a fost realizat în timpul unei pandemii. Acesta a constatat că "măştile au avut o eficacitate protectoare mai mare de 80% împotriva bolii clinice asemănătoare gripei".

Într-un studiu caz-control din Thailanda cu 211 cazuri şi 839 de controale, autorii au constatat că purtarea măştilor în timpul contactului a fost asociat independent cu un risc redus cu 77% de infecţie cu SARS-CoV-2 comparativ cu nepurtarea măştilor.

Într-un alt studiu autorii folosesc un model matematic pentru a simula impactul purtării măştii universale. Scenariile de adoptare a măştii ipotetice, pentru statul Washington şi New York, sugerează că adoptarea imediată aproape universală (80%) a măştilor eficiente moderat (50%) ar putea preveni decesele a 17-45% din populaţie pe parcursul a două luni în New York. La Washington, unde transmiterea iniţială este mult mai puţin intensă, adoptarea cu 80% a unor astfel de măşti ar putea reduce mortalitatea cu 24-65%.

În concluzie, există destule studii care demonstrează utilitatea măştii de protecţie împotriva noului coronavirus şi împotriva altor virusuri asemănătoare. Păstrând distanţarea socială, evitând spaţiile aglomerate şi adoptând regulile de igienă impuse putem reduce riscul transmiterii virusului, dar este foarte important ca un număr cât mai mare de oameni să se conformeze acestor reguli.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Dovezile stiintifice sint clare : un studiu realizat de Stanford University , publicat in National Center for Biotechnology Information din SUA, la sfarsitul lunii ianuarie , arata ca masca nu ofera nici o protectie impotriva virusurilor si infectiilor respiratorii , in plus este potential periculoasa pentru sanatate . a nu prezenta asemenea informatii , dar sa prezinti un studiu sponsorizat de oms , la randul sau sponsorizat de bill gates , este ..........asta dupa ce chiar oms a spus la inceputul pandemiei ca masca nu ofera nimic . nu va multumesc pentru "informatia " cu studiul oms !

    Cand mai apar 'studii' ar fi bine sa aflam cine sunt cei care fac studiul si mai ales cine finanteaza. De exemplu, daca traficantii de droguri ar finanta un studiu, rezultatul o sa fie ca e bine sa se consume droguri

    Rolul măștii e de a transmite în mesaj totalitar maselor. Singura utilitate a măștii este în locurile aglomerate unde poate stranuta cineva în vecinătate, în rest e fix pix masca, o mizerie care împiedică respirația normală și încalcă demnitatea umană !!!

    1. Cred că ai o părere ,,bună " și despre vaccinare....

      Dacă ai o profesie ,să emiți filozofii în domeniul tău !

      Nu uita să-ți iei pastilele , dar cred că nu te mai ajută.... 

      pai noi ascultam de specialisti, nu de politicieni. nu stiu de unde ati prins atata incredere in politicieni de cand cu covidul. o sa ramaneti in istorie ca ultimii fraieri.

    Cu cat porti masca cu atat creste somajul!

    Ascensiunea somajului nu a luat sfarsit! 

    semnat comenturi "cretine" 

    si in aer liber cat reduce? 100%? ca 100% din zero sanse sunt tot zero sanse de transmitere.

    foarte putini se opun mastii in spatii inchise, hai sa nu ne pacalim ca cine e impotriva mastii in aer liber e impotriva mastii in general. adoptarea mastii in aer liber a fost motivul pt care AUR a intrat in parlament. cand au fost localele nu era obligatorie si AUR a avut sub 1% (ok, nici candidati nu prea a avut, dar ia sa cautam cat avea in sondajele pt parlamentare . apoi s-a adoptat chesia asta in noiembrie si au inceput sa creasca). as zice ca cine a luat decizia asta a luat-o cu scopul scaderii procentelor pnl si usr si cresterii procentelor aur si , rezidual, psd.

    cred ca avem pe cineva infiltrat unde se ia decizia. din partea rusilor, chinezilor? e o lupta. 

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Înăuntrul Bursei de Valori din Bulgaria

Dtlawyers
BTPay
Apanova

Curs valutar BNR

22 Oct. 2021
Euro (EUR)Euro4.9467
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2501
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.6354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8655
Gram de aur (XAU)Gram de aur244.9416

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

eximbank.ro
gerocossen.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro