Abonament gratuit
Videoconferinţa “Antreprenoriat fără gen”Videoconferinţa “Antreprenoriat fără gen”

Doclandia pune la dispoziţia statului român cel mai performant sistem de telemedicină

A.M.
Companii /

Matei Ţiboc

Matei Ţiboc

Spitalul virtual Doclandia anunţă că oferă gratuit platforma sa tehnologică Guvernului României, în special Ministerului Sănătăţii, pe perioada stării de urgenţă, pentru a fi utilizată de către toţi medicii români, se arată într-un comunicat remis Redacţiei noastre.

"Statul român poate decide să pună la dispoziţia medicilor un mediu online securizat şi viabil pentru a continua consultaţiile pacienţilor, de la distanţă, prin video şi chat. Totodată, dacă se va crea cadrul legislativ favorabil, Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate poate deconta medicilor aceste consultaţii video astfel încât pacienţii români să poată beneficia de consultaţii online gratuite. Odată cu ordinul semnat pe 23 martie 2020de Ministerul Afacerilor Interne, prin care se suspendă consultaţiile programate şi programabile în structurile ambulatorii ale spitalelor publice şi private, reprezentanţii companiei afirmă că cei mai mulţi dintre pacienţii cu probleme de sănătate uşoare pot apela cu încredere la medicina de la distanţă, telemedicina, prin care pot beneficia de consultanţă medicală, sfaturi competente şi personalizate direct de pe smartphone, tabletă sau laptop de la medicii specialişti.", arată comunicatul.

Potrivit sursei citate, pandemia cauzată de noul coronavirus a generat provocări majore pentru toate sistemele de sănătate din lume. O evoluţie rapidă a cazurilor confirmate pozitiv cu COVID-19, în doar câteva zile, pune la grea încercare capacitatea operaţională şi umană a spitalelor din România. Rata ridicată de contagiune a noului coronavirus poate fi contracarată prin eficientizarea trierii pacienţilor care se prezintă la consultaţii în cabinetele medicilor de familie sau la spitale, cu simptomatologie asemănătoare gripei.

Prin Doclandia se poate monitoriza un număr nelimitat de pacienţi, chiar şi cei suspecţi de infectare cu noul coronavirus, şi se poate interveni în cel mai scurt timp cu acţiunile necesare specifice. Astfel, se poate asigura infrastructura necesară pentru izolarea unui număr foarte mare de pacienţi, şi o monitorizare continuă a situaţiei la nivel naţional, având rapoarte în timp real atât pentru medici, cât si pentru pacienţii români, oriunde s-ar afla aceştia. În acest mod, Guvernul României poate veni cu o soluţie importantă în vederea stopării extinderii coronavirusului, monitorizându-i pe români, la domiciliu, fără niciun cost adiţional de amenajare locaţii de carantină.

Matei Ţiboc, fondatorul Doclandia, a declarat: "În contextul măsurilor luate de Statul român de suspendare a consultaţiilor efectuate în structurile ambulatorii ale spitalelor de stat şi private, pentru a diminua riscul de contaminare cu COVID-19, vom asista în curând la o migrare masivă a consultaţilor în online. De aceea, punem gratuit la dispoziţia medicilor şi pacienţilor cel mai mare spital virtual din România si singura de acest fel din Romania. Astfel, toţi românii cu acces la internet vor putea solicita online, prin mesaje text sau interacţiune video, opinii medicale avizate de la medicul de familie sau un medic specialist. Este de lăudat solidaritatea spitalelor publice şi a celor private, precum şi a unor actori din administraţia publică de a implementa diverse soluţii de telemedicină în ultima perioadă, însă suntem de părere că o soluţie profesionistă, aliniată standardelor medicale şi tehnologiei anului 2020, poate fi construită doar în timp. Pe această cale, doresc să îi invit să ia legătura cu noi, pentru că doar prin colaborare şi ajutor reciproc putem trece cu bine prin această perioadă dificilă. Avem o soluţie completă dezvoltată în România, care poate ajuta semnificativ sistemul de sănătate autohton".

Sursa citată adaugă că, în ultima săptămână, peste 100 de medici şi-au deschis cabinete online în spitalul virtual Doclandia, iar alte câteva sute de medici generalişti sau specialişti sunt în stadiul de verificare a documentelor care atestă dreptul de a practica medicina şi vor putea oferi consultanţii online în curând.

"Atât medicii, cât şi pacienţii, îşi pot deschide un cont gratuit în platformă. Pacienţii vor plăti doar vizitele pe care le solicită la orice specializare, în funcţie de patologie şi simptome, însă medicii înregistraţi pe platformă pot oferi consultaţii virtuale pro-bono pacienţilor, la alegerea lor. Utilizatorii pot crea profiluri medicale pentru fiecare membru al familiei lor, istoricul medical fiind accesibil oricând de pe propriul smartphone. În plus, spitalul online Doclandia oferă posibilitatea pacienţilor de a salva în contul personal vizitele video, astfel încât acestea să poată fi revăzute oricând este nevoie. Tehnologia din spatele Doclandia respectă standardele HIPAA (The Health Insurance Portability and Accountability Act), ceea ce oferă standarde înalte de securitate, fiind special destinată industriei medicale, faţă de alte platforme care permit comunicarea video, dar care nu sunt dedicate telemedicinei şi care nu acoperă toate nevoile utilizatorilor, inclusiv securitatea informaţiilor, foarte importantă în acest domeniu. Toate vizitele în platforma Doclandia.ro sunt securizate şi encriptate, la aceste informaţii având acces doar pacientul şi medicul lui.", se menţionează în comunicatul remis.

În ceea ce priveşte procedura de înscriere, după verificarea autenticităţii profesiei în platformă, medicii nou înrolaţi pe Doclandia.ro trebuie doar să îşi selecteze orarul de lucru şi tariful perceput pentru vizită. Platforma are capacitatea de a susţine simultan peste 100.000 de sesiuni consult pacient-medic.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS