Abonament gratuit
Videoconferinţa “Energia în priză”Videoconferinţa “Energia în priză”

Fintech-urile europene Loyaltek şi Paynovate lansează în România Unity Card

B.A.
Bănci-Asigurări /

Robert Masse

Robert Masse

Fintech-urile europene Loyaltech şi Paynovate lansează Unity Card, un card preplătit care poate fi folosit pentru ajutor umanitar de urgenţă sau pentru a oferi sprijin financiar acelor comercianţi locali care au fost nevoiţi să îşi închidă afacerile în contextul pandemiei de coronavirus. Soluţia de plată este disponibilă şi în România şi va fi oferită gratuit pentru autorităţile locale, conform unui comunicat remis redacţiei noastre.

Pe măsură ce curbele pandemiei de Coronavirus încep să se aplaneze încet, dar sigur, atenţia se îndreaptă treptat către următoarea provocare: relansarea economiei. În timp ce guvernele naţionale şi instituţiile internaţionale din Europa şi din întreaga lume anunţă măsuri de criză fără precedent, rămâne de văzut dacă acestea vor fi suficiente şi, mai ales, dacă ajutorul poate fi dislocat suficient de rapid pentru a salva persoanele care au nevoie de sprijin astăzi. Prin urmare, trebuie luate acţiuni decisive cât mai curând.

În acest context, pionierii fintech europeni, Loyaltek şi Paynovate, şi-au unit eforturile într-o propunere unică pentru liderii politici, cu scopul de a oferi cetăţenilor un sprijin financiar foarte necesar şi rapid cu ajutorul Unity Card. Unity Card este un card de debit care poate fi limitat pentru utilizarea într-o anumită zonă geografică (de exemplu, o autoritate locală), precum şi pentru anumite tipuri de magazine sau afaceri, în acest caz, cele care au fost obligate să se închidă pe perioada crizei actuale: hoteluri, restaurante, baruri, frizerii, magazine de bricolaj, magazine de haine.

"Fie că este vorba de sprijinirea comercianţilor care au fost nevoiţi să îşi închidă afacerile sau de a ajuta o mamă să-şi hrănească copiii, liderii noştri, de la nivel local la nivel naţional, caută modalităţi de a atenua efectele blocajului economic şi de a pregăti revenirea la viaţa normală şi relansarea economică", explică Robert Masse, fondator şi CEO al Loyaltek şi expert în domeniul plăţilor cu cardul. "Însă timpul se scurge cu viteză şi apare întrebarea cum putem aloca aceste resurse cât mai rapid şi eficient posibil, evitând în acelaşi timp orice risc de fraudă, precum şi cum putem să ne asigurăm că banii publici îşi îndeplinesc scopul prevăzut, creând o situaţie cu câştig de ambele părţi şi beneficii pentru întreaga societate".

Unity Card poate fi încărcat şi reîncărcat cu orice sumă de bani dorită şi funcţionează la fel ca un card de debit obişnuit pe terminalele de plată. Perioada de valabilitate poate fi adaptată în funcţie de nevoile şi suportul prevăzut. Utilizatorii pot verifica valoarea rămasă cu ajutorul unui cod QR de pe spate, în timp ce un extranet permite autorităţii emitente să monitorizeze, să analizeze, să gestioneze şi chiar să ajusteze modul de utilizare a cardurilor sale, în timp real.

"În spiritul implicării sociale, echipele noastre de cercetare şi dezvoltare au dorit să se facă utile împotriva spaimelor aduse de virusul Corona. În cele din urmă, pragmatismul şi potenţialul acestei soluţii ne-au convins să demarăm parteneriatele necesare pentru a o implementa în întreaga Europă," adaugă Robert Masse. "Numele soluţiei, care reprezintă, desigur, solidaritatea, a venit în mod natural, iar noi am decis să oferim primele 5.000 de carduri fiecărei autorităţi locale care doreşte să lucreze cu această soluţie, având în vedere că ele sunt cel mai apropiate de situaţia din teritoriu. Costurile de implementare sunt menţinute la minimum şi se ridică la doar o fracţiune din costurile obişnuite ale măsurilor "tradiţionale" similare. Mai mult, nu luăm niciun procent din tranzacţii. În urmă cu doi ani, am livrat 12.000 de carduri la World Food Program (Programul alimentar mondial) pentru ajutor umanitar".

Soluţia propusă şi-a dovedit deja utilitatea în Germania, în criza migraţiei, când Loyaltek a distribuit autorităţilor locale zeci de mii de carduri pentru a gestiona alocaţiile refugiaţilor sirieni, permiţându-le acestora să-şi asigure nevoile de bază, prin achiziţionarea de produse de la comercianţii locali.

Unity Card poate fi personalizat dacă este necesar. Acesta este distribuit fie direct către beneficiari, fie prin intermediul autorităţii competente, care îl poate distribui mai departe. Plăţile efectuate de cetăţeni cu cardul sunt gestionate împreună cu restul traficului de plăţi al comercianţilor, în timp ce suportul pentru titularii de card este asigurat de către Loyaltek sau de către "clientul" însuşi, adică autoritatea emitentă.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Exista deja cardurile cu tichete de masa, electronice, care au o suma pe ele care poate fi folosita exclusiv la magazinele care vand mancare. E acelasi concept. Daca statul sau o primarie vrea sa plateasca o suma pe card, pentru mancare, poate sa o faca si in prezent celor care au card de tichete. Ideea este ca nu sunt bani pentru asa ceva, degeaba ai infrastructura daca traiesti intr-o tara de saraci precum Romania care nu-si permite niciun fel de stimul pentru cei care si-au pierdut jobul si nu au dreptul nici la somaj.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS

Curs valutar BNR

21 Sep. 2020
Euro (EUR)Euro4.8583
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1224
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5057
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.2937
Gram de aur (XAU)Gram de aur255.7976

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Business Card
Smart City România
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
BTPay
Balinesse Spa
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie