Crypto

"JLL" ROMÂNIA: ÎN PRIMUL TRIMESTRU,Rata de neocupare a spaţiilor industriale şi logistice din Bucureşti se apropie de zero

Andrei Stan
Companii / 02 mai 2017

Rata de neocupare a spaţiilor industriale şi logistice din Bucureşti se apropie de zero

Rata de neocupare a spaţiilor industriale şi logistice din Capital se apropie de zero în condiţiile unor livrări reduse de noi proiecte şi unei creşteri susţinute a cererii în primul trimestru al acestui an, arată un studiu realizat de "JLL" România.

Potrivit datelor centralizate de compania de servicii imobiliare, în primul trimestru au fost livraţi doar 27.000 de metri pătraţi de spaţii industriale, în timp ce cererea netă a fost de aproape şapte ori mai mare, ajungând la aproximativ 180.000 de metri pătraţi.

În acest context, stocul de spaţii moderne de logistică şi industriale s-a menţinut la circa 2,5 milioane metri pătraţi, rezultând o densitate de 128 metri pătraţi la 1.000 locuitori, sub nivelurile din celelalte ţări din Europa Centrală şi de Est. Peste 1,2 milioane metri pătraţi sunt construiţi în jurul Bucureştiului, iar din acesta 75% de-a lungul autostrăzii A1, potrivit studiului.

Costin Bănică, Head of Industrial Agency "JLL" România, a declarat: "Rata de neocupare la finalul lui 2016 era estimată la sub 5% în Bucureşti şi la mai puţin de 10% în restul ţării. Dar având in vedere că au fost livrate proiecte de aproape 7 ori mai mari decât cererea netă, rata de neocupare se apropie de zero. În prezent este foarte dificil ca în proiectele existente să mai găseşti spaţii pentru o cerere nouă. De aceea, vedem o creştere a volumului de spaţii pe care dezvoltatorii încep să le construiască speculativ, fără un contract de închiriere securizat. Aceste spaţii sunt însă contractate de chiriaşi imediat ce sunt puse pe piaţă".

Din punctul de vedere al cererii, faţă de primul trimestru al anului trecut vedem un avans de aproape 40%, toată suprafaţa fiind cerere netă, respectiv reprezentate de contracte noi şi de contracte built to suit, adică proiecte construite la solicitarea chiriaşilor.

Structura cererii arată că 70.000 metri pătraţi, adică 40% din total, reprezintă spaţii închiriate de companii de logistică, în timp ce retailerii au semnat tranzacţii pentru 53.000 metri pătraţi, adică 30% din total.

Mai mult două treimi din cererea din primul trimestru a vizat Bucureştiul - peste 97.000 metri pătraţi. Timişoara, Ploieşti, Cluj şi Roman sunt alte oraşe care au atras companii pentru spaţii industriale şi de logistică.

Revenind la livrări, pentru sfârşitul anului, dezvoltatorii au anunţat un nivel record de 400.000 metri pătraţi de proiecte noi, gradul redus de neocupare şi cererea record, încurajându-i să îşi extindă parcurile existente sau să înceapă construcţia altora noi. Dacă vor fi finalizate toate proiectele anunţate, în acest an oferta nouă o va depăşi pe cea din 2016, când au fost livrate proiecte de circa 330.000 metri pătraţi.

Costin Bănică a precizat: "Evoluţia sustenabilă a pieţei industriale şi de logistică din ultimii ani a dus la revenirea apetitului băncilor pentru finanţarea de astfel de proiecte. Din anul 2008, băncile nu au mai finanţat niciun proiect logistic sau industrial. Băncile nu finanţează încă proiecte începute speculativ, însă odată începută construcţia cu bani proprii şi atragerea primilor chiriaşi, finanţatorii devin interesaţi şi de astfel de proiecte".

Chiriile cerute de proprietari pentru facilităţile de distribuţie, în special cele din Bucureşti, sunt estimate la 3,5 - 4,1 euro/mp/lună, în timp ce spaţiile industriale au chirii de până la 3,3-4,25 euro/ mp/lună, potrivit studiului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Crypto

Supliment dedicat pieţei monedelor digitale
Dezbaterea online “Exporturile, în primul rând!”
BTPay
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
BITCOIN ROMANIA

Curs valutar BNR

01 Mar. 2021
Euro (EUR)Euro4.8744
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4299
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6469
Gram de aur (XAU)Gram de aur227.1710

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
Concurs de idei de afaceri inovative ”Money is Funny” – ÎNSCRIERI
www.hipo.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro