MET Group va achiziţiona proiectului fotovoltaic Kentzlin, al Emeren Germania GmbH

D.R.
Companii / 31 iulie 2023

 MET Group va achiziţiona proiectului fotovoltaic Kentzlin, al Emeren Germania GmbH

Compania energetică MET Group intră pe segmentul producţiei de energie din surse regenerabile din Germania, prin achiziţia integrală a proiectului fotovoltaic Kentzlin, dezvoltat de Emeren Germania GmbH, informează Agerpres.

La finalizarea lucrărilor, centrala fotovoltaică va avea o capacitate instalată de 11,5 MWp, echivalentul consumului mediu anual al 3.600 de gospodării. Producţia de energie anuală a acestui parc va fi de aproximativ 13 GWh, relatează sursa citată.

Unitatea de producţie va putea demara operaţiunile comerciale din a doua jumătate a anului 2024, potrivit sursei citate.

La finalul anului 2022, MET Group a anunţat o tranzacţie similară în România. În acest sens a fost semnat un acord pentru achiziţia unei companii care deţine drepturile în cadrul unui proiect fotovoltaic de 52 MWp. Proiectul poate ajunge la o producţie de energie de 82 GWh pe an, transmite sursa citată.

Christian Hurlimann, director general pentru energie regenerabilă MET Group a declarat: "Proiectul Kentzlin se încadrează perfect în strategia MET, care presupune prezenţă pe pieţe competitive din sectorul producţiei de energie regenerabilă, cum este Germania, şi extinderea portofoliului din Europa, în special Europa de Vest", după cum a precizat sursa.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0693
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3189
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4512
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8500
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.3851

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb