Patronatele cer Guvernului relansarea activităţii economice

Cosmina Capalău
Ziarul BURSA #Politică / 7 ianuarie 2009

Confederaţia Naţională a Patronatului Român (CNPR) cere Guvernului să adopte măsuri adecvate relansării activităţii economice din ţara noastră.

Printr-un comunicat de presă, CNPR atrage atenţia asupra scăderii drastice şi progresive a veniturilor bugetare, ca urmare a îngheţării creditării şi a reducerii sau opririi activităţii în multe unităţi economice. Potrivit CNPR, situaţia ar putea determina imposibilitatea bunei funcţionări a întregii economii.

Din acest motiv, Confederaţia consideră că Guvernul ar trebui să-i stimuleze şi încurajeze sub toate formele pe cei care doresc să muncească. Mai mult, CNPR doreşte reducerea birocraţiei şi diminuarea, până la minimul necesar, a tuturor formelor de asistenţă socială.

Reprezentanţii patronatelor atrag atenţia asupra pericolului reprezentat de scăderea sau oprirea activităţii unui număr important de unităţi productive din siderurgie, construcţii, ciment sau îngrăşăminte, situaţie care poate conduce la creşterea explozivă a şomajului în paralel cu reducerea drastică a veniturilor bugetare.

În aceste condiţii, CNPR este de părere că economia ţării se va afla anul acesta fie în aşteptare, fie în reajustare, în funcţie de răspunsul Guvernului la doleanţele patronatelor.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3470
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7814
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7304
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3058
Gram de aur (XAU)Gram de aur633.4893

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb