Abonament gratuit
EDUCAŢIA 2020

Preşedintele bulgar cere demisia Guvernului "mafiot"

A.B
Internaţional /

 Preşedintele bulgar cere demisia Guvernului "mafiot"

Şeful statului bulgar a cerut, sâmbătă, demisia Guvenului, căruia i-a denunţat "caracterul mafiot", după percheziţii fără precedent la sediul preşedinţiei ordonate de Parchet, instrumentalizate, potrivit lui Rumen Radev, de premier,transmite AFP şi News.ro

Aceste percheziţii, care au avut loc joi, au determinat mii de oameni să iasă în stradă la Sofia, aceştia criticând justiţia că atacă anturajul şeful statului în locul oligarhilor.

Sâmbătă, baraje rutiere au fost formate, blocând circulaţia pe axele majore din capitala Sofia.

"Caracterul mafiot al Guvernului (conservator al lui Boiko Borissov) a determinat bulgarii de toate vârstele şi de toate orientările politice să ceară respectarea legii", a declarat preşedintele Rumen Radev, apropiat socialiştilor, într-un apel în faţa naţiunii, difuzat la televiziune.

"Singura soluţie este demisia Guvernului şi a procurorului general", a adăugat şeful statului, foarte critic cu premierul, care este apropiat de unii dintre oligarhi.

"Un consens naţional anti-mafie s-a format. Europa nu are dreptul de a-şi întoarce privirea de la Bulgaria. Uniunea Europeană are nevoie de o Bulgarie democrată", a mai spus Radev.

Doi consilieri ai preşedintelui au fost arestaţi joi la domiciliile lor şi birourile preşedinţiei au fost percheziţionate. Unul este acuzat de "trafic de influenţă" pentru că a fost intermediar între un om de afaceri şi preşedinte, altul pentru că şi-a însuşit informaţii de la serviciile de informaţii.

Aceste percheziţii sunt interpretate de opoziţie drept o declaraţie de război împotriva preşedintelui.

Manifestaţii spontane contra lui Borrisov au fost organizate vineri seară, la Sofia, în urma cărora au avut loc 18 arestări, patru răniţi între forţele de ordine şi doi în rândul contestatarilor, potrivit Guvernului şi presei.

La malul Mării Negre, sute de persoane au invadat, sâmbătă, o plajă privată, rezervată unui responsabil politic care îl susţine pe Borrisov, pentru a denunţa presupusa corupţie şi betonarea litoralului.

Intrată în UE în 2007, Bulgaria este în mod regulat amintită în Mecanismul de Cooperare şi de Verificare (MCV) pentru ineficienţă în lupta contra corupţiei care plasează ţara de 7,1 milioane de locuitori pe ultimul loc în rândul celor 27 state membre.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

EDUCAŢIA

De la tablă la tabletă
DTLAWYERS

Curs valutar BNR

07 Aug. 2020
Euro (EUR)Euro4.8375
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0949
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4794
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.3607
Gram de aur (XAU)Gram de aur271.0003

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Business Card
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
BTPay
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
myTEX.ro
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie