Şedinţa CSAT a început

F.A.
Politică / 3 noiembrie 2009

Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării s-au reunit, azi după-amiază, la Palatul Cotroceni, sub conducerea preşedintelui Traian Băsescu, pentru a analiza situaţia provocată de evoluţia îmbolnăvirilor cu gripa A/H1N1 şi măsurile propuse de Guvern în acest sens.

La reuniunea CSAT este prezent şi prof.dr. Adrian Streinu-Cercel, care şi-a anunţat, în cursul aceleiaşi zile, demisia din funcţia de secretar de stat în Ministerul Sănătăţii şi a cărui prezenţă la şedinţa Consiliului fusese anunţată chiar de specialist.

El a participat azi şi la şedinţa Comisia de sănătate publică din Camera Deputaţilor, unde a prezentat o informare privind situaţia şi măsurile care trebuie luate pentru a depăşi perioada pandemiei de gripă nouă, măsuri care, potrivit lui Adrian Streinu-Cercel, fac parte din planul naţional de luptă împotriva pandemiei şi trebuie susţinute financiar.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3370
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7748
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7316
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3193
Gram de aur (XAU)Gram de aur642.8367

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
eduprosummit.ro
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb