STUDIU ACCENTURE:Băncile au oportunitatea de a obţine venituri suplimentare de 518 miliarde de dolari până în 2025

G.B
Bănci-Asigurări / 25 noiembrie

Băncile au oportunitatea de a obţine venituri suplimentare de 518 miliarde de dolari până în 2025

Veniturile băncilor tradiţionale ar putea creşte cu aproape 4%, la o valoare de 518 miliarde de dolari, prin regândirea modelelor de afaceri şi adoptarea strategiilor inovatoare ale noilor operatori de servicii bancare şi financiare digitale, arată studiul realizat de Accenture (NYSE: ACN), conform unui comunicat remis redacţiei.

Potrivit sursei citate, studiul intitulat "The Future of Banking: It's time for a change of perspective", analizează modelele de afaceri a 100 de bănci tradiţionale de top şi a peste 200 de jucători exclusiv din mediul digital din 11 ţări din America de Nord, Europa, Asia-Pacific şi America Latină şi rolul pe care îl au în lanţul valoric bancar. Raportul a identificat două modele de afaceri comune:

-integrate vertical - modele de afaceri tradiţionale şi liniare, adică cele care vând numai propriile produse, cele care distribuie produse de la alţi furnizori şi cele care furnizează tehnologie sau procese de afaceri altora.

-neliniare - modele de afaceri adaptative, adică "packagers" care colectează noi propuneri, adăugând valoare dincolo de distribuţie; şi firme care îşi integrează propunerile în servicii terţe, cum ar fi serviciile "cumpăraţi acum, plătiţi mai târziu" încorporate în punctul de vânzare al comerciantului.

Multe dintre băncile de top analizate în studiu au modele de afaceri integrate vertical. Cu toate acestea, raportul a constatat că cei care îşi degrupează produsele tradiţionale şi se asociază cu terţe părţi pentru a crea şi distribui noi oferte personalizate pentru clienţi pot obţine o creştere extraordinară şi evaluări de piaţă mai mari. Mai exact, prin suprapunerea modelelor de afaceri neliniare peste modelul tradiţional integrat vertical, acestea şi-ar putea majora ratele anuale de creştere cu până la 3,8% suplimentar, ceea ce ar duce la venituri suplimentare totale de 518 miliarde dolari până în 2025.

"La suprafaţă, industria bancară pare a fi sănătoasă, băncile mari înregistrând venituri şi profituri robuste", potrivit lui Michael Abbott, director executiv senior la Accenture, care conduce divizia de Banking la nivel global. "Dar o privire mai atentă arată că o combinaţie între ratele scăzute ale dobânzilor, comprimarea comisioanelor din cauza concurenţei crescute şi ofertele de produse nediferenţiate erodează încet cota băncilor din produsul intern brut. În multe pieţe, veniturile din servicii bancare şi din plăţi sunt transferate de la operatorii tradiţionali către noii jucători. Pentru a reactiva creşterea, băncile tradiţionale trebuie să-şi reimagineze modul în care creează şi livrează produse convingătoare care se concentrează asupra intenţiilor clienţilor. Acest lucru va necesita regândirea modelelor lor de afaceri integrate vertical."

Raportul menţionează că, între 2018 şi 2020, jucătorii din mediul digital au avut rezultate semnificativ mai bune decât băncile tradiţionale. Cei care au adoptat modele de afaceri neliniare au obţinut o rată de creştere anuală compusă (CAGR) de 76% din venituri, în timp ce acei jucători digitali care imită pur şi simplu modelele tradiţionale, integrate vertical, au obţinut doar 44% CAGR. Băncile tradiţionale chiar şi pe pieţele mature cu cele mai bune performanţe şi-au crescut veniturile cu o rată medie de mai puţin de 2% anual - deşi pe o bază mult mai mare.

"Sectorul bancar se va schimba pe măsură ce lanţurile valorice sunt fragmentate de către fintech-uri şi de către alţi jucători care aduc produse şi servicii noi pe piaţă. Băncile tradiţionale au posibilitatea de a crea noi modele de afaceri care coexistă cu cele vechi, permiţându-le să îşi reconfigureze rapid ofertele de produse şi servicii pentru a ţine pasul cu cererea aflată în schimbare rapidă. Acest lucru va necesita ca acestea să-şi schimbe perspectiva pentru a lua în considerare modele adaptive care pun în prim-plan inovarea de produs, distribuţia încorporată şi sustenabilitatea. Jucând roluri diferite în lanţul valoric băncile pot trece de la apărarea cotei de piaţă la o nouă orientare către o creştere reală", declarat Andreea Niculae, Associate Director, Financial Services Industry Lead, Accenture România.

Raportul include modalităţile prin care băncile tradiţionale îşi pot valorifica punctele forte - puterea lor de bilanţ, expertiza în gestionarea riscurilor şi cunoştinţele în materie de reglementare - pentru a creşte flexibilitatea modelului de afaceri şi pentru a se diferenţia de concurenţă. Mai exact, acestea ar trebui să ia în considerare adoptarea unuia sau a unui mix dintre următoarele variante:

-Să vândă numai produse pe care banca le produce şi le controlează în toate verigile din lanţul valoric, de la producţie până la distribuţie, un factor cheie al valorii fiind capacitatea de a consolida prin fuziuni şi achiziţii şi de a prelua cotă de piaţă.

-Să construiască un ecosistem bazat pe distribuţie, repartizând produse bancare şi financiare de la alte companii şi să creeze o piaţă pentru distribuirea produselor nebancare.

-Să urmărească creşterea prin furnizarea de tehnologie sau procese de afaceri altor companii.

-Să creeze noi oferte prin construirea sau gruparea de produse şi servicii fragmentate, care pot fi distribuite de către bancă sau de terţi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

Dtlawyers
BTPay
Apanova
GRAMPET GROUP
Electromagnetica
ifep.ro
UNNPR

Curs valutar BNR

26 Noi. 2021
Euro (EUR)Euro4.9491
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3869
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7398
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8407
Gram de aur (XAU)Gram de aur255.1246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro