Theresa May le promite companiilor impozite mai mici după Brexit

T.A.
Internaţional / 26 septembrie 2018

Theresa May (sursa foto: Twitter)

Theresa May (sursa foto: Twitter)

Premierul britanic Theresa May a dat asigurări astăzi, la New York, că impozitele aplicate companiilor britanice după Brexit vor fi cele mai mici din ţările membre ale G20, transmite AFP.

''Indiferent de întreprinderea dumneavoastră, a investi în Regatul Unit după Brexit vă va oferi cea mai mică rată a impozitului pe companii din G20. Regatul Unit post-Brexit va fi fără echivoc un Regat Unit pro-întreprindere'', a spus Theresa May în discursul său din cadrul unei conferinţe pe teme financiare organizate de Bloomberg.

Aceasta a confirmat astfel angajamentul inclus în programul Partidului Conservator care vizează reducerea, până în 2020, a ratei impozitului pe companii la 17%, faţă de 19% în prezent, relatează Agerpres.

Promisiunile şefei executivului britanic privind companiile au fost criticate de liderul opoziţiei laburiste Jeremy Corbyn, care a pronunţat aproape simultan un discurs la încheierea congresului de la Liverpool (nord-vestul Angliei) al Partidului Laburist.

''Este vorba de profituri pentru un număr mic de persoane, plătite de majoritatea oamenilor, o strategie de a stimula investiţiile care deja a eşuat'', a estimat Corbyn.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
eximbank.ro
danescu.ro
aages.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2353
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5194
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6813
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0646
Gram de aur (XAU)Gram de aur613.6642

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb