Vosganian: Legea salarizării unitare va fi reanalizată

F.A.
Politică / 5 noiembrie 2009

Vicepreşedintele PNL, Varujan Vosganian, a declarat, azi la Galaţi, că Legea salarizării unitare a personalului plătit din fonduri publice, promulgată de preşedintele Traian Băsescu, va fi reanalizată într-un nou guvern cu pondere liberală.

,,Această lege necesită modificări şi de altfel un nou guvern în care liberalii vor avea o pondere semnificativă va purcede la reanalizarea acestei legi"", deoarece,,în consens"" toţi partenerii sociali ,,au fost nemulţumiţi de ea"", a declarat Vosganian afirmând că respectiva lege ,,ignoră anumite categorii sociale, crează discrepanţe între profesiuni, nu ţine seama de contribuţia educaţională, a fost făcută pe picior doar pentru a bifa la FMI o acţiune"".

Preşedintele Traian Băsescu semnat, azi, decretul privind promulgarea Legii privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, după ce documentul fusese validat de Curtea Constituţională.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3370
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7748
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7316
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3193
Gram de aur (XAU)Gram de aur642.8367

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
eduprosummit.ro
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb