18 autocamioane la frontieră, cu produse destinate societăţilor tip "fantomă"

F. A.
Miscellanea / 23 februarie 2012

În baza analizelor de risc, în ultimele 24 de ore, doar în punctul de trecere a frontierei Giurgiu, la intrarea în ţară, au fost identificate 18 autocamioane încărcate cu legume sau produse alimentare despre care există suspiciuni că urmau să ajungă în depozitele unor societaţi de tip "fantomă", se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei.

Cercetările sunt în curs de desfăşurare, în cooperare cu Poliţia Româna şi Garda Financiară.

Verificările au ca principale obiective: depistarea transporturilor de marfă fără documente legale sau cu nereguli în documente, identificarea societăţilor comerciale care efectueaza operaţiuni de import-export fără a respecta prevederile legale, prevenirea şi combaterea contrabandei cu bunuri de larg consum şi produse accizabile.

De asemenea, în cursul zilei de ieri, în cooperare cu autorităţile de frontieră bulgare de la punctul de trecere a frontierei Giurgiu-Ruse, au fost depistaţi 4 migranţi ascunşi într-un autocamion aflat sub sigiliu vamal, care venea din Grecia şi urma să tranziteze ţara noastră.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3416
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7761
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8375
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4063
Gram de aur (XAU)Gram de aur599.4554

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb