Până astăzi, 22 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 77.544 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID - 19).
35.079 pacienţi au fost declaraţi vindecaţi şi 9.309 pacienţi asimptomatici au fost externaţi la 10 zile după depistare.
Până astăzi, 3.233 de persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 21.08.2020 (10:00) - 22.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 37 de decese (18 bărbaţi şi 19 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Botoşani, Brăila, Braşov, Caraş - Severin, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Olt, Suceava, Timiş, Vaslui şi Municipiul Bucureşti.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 la categoria 50-59 ani, 12 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 8 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 10 decese la categoria de peste 80 de ani.
35 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar 2 pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi.
În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.202. Dintre acestea, 504 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 1.639.370 de teste. Dintre acestea 22.991 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 13.593 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical, iar 9.398 la cerere. De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, a fost raportat şi rezultatul unui test prelucrat anterior ultimelor 24 de ore şi transmis până la data de 22 august.
Pe teritoriul României, 10.744 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.582 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 30.403 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 36 persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.127 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 583 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 1040 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 400.550 de lei.
Reamintim cetăţenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaţionalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară.
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.
În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 5.919 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19 (coronavirus): 1.898 în Italia, 588 în Spania, 124 în Franţa, 2.935 în Germania, 157 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 111 în Austria, 20 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveţia, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 19 în Grecia, 2 în Cipru şi câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina, Suedia, Republica Congo, Ungaria şi Qatar. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 124 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveţia, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo şi unul în Grecia, au decedat.
Dintre cetăţenii români confirmaţi cu noul coronavirus, 338 au fost declaraţi vindecaţi: 308 în Germania, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg şi unul în Tunisia.