290 km parcurşi la OTP Charity Tour în beneficiul copiilor de la Yuppi Camp

G.D.
Bănci-Asigurări / 26 septembrie

290 km parcurşi la OTP Charity Tour în beneficiul copiilor de la Yuppi Camp

290 kilometri au pedalat cei 40 participanţi timp de patru zile în cadrul evenimentului OTP Charity Tour, conform unui comunicat remis redacţiei. Veniturile obţinute la turul ciclist vor fi folosite pentru organizarea taberelor de terapie experimentală Yuppi, al căror scop este acela de a le oferi copiilor cu boli cronice şi familiile lor experienţe prin care să îşi redescopere forţa şi resursele interioare. Evenimentul organizat de asociaţia Yuppi, în parteneriat cu Asociaţia Sportivă Master Ski & Bike Club este susţinut de OTP Bank România.

Potrivit sursei citate, la turul caritabil au participat ciclişti amatori şi semi-amatori, majoritatea angajaţi ai OTP Bank România. Cea mai mică distanţă parcursă într-o zi a fost de 65 km, dar au fost şi ciclişti care au parcurs întregul traseu, de 4 zile, însumând un total de 290 de km.

Evenimentul OTP Charity Tour s-a născut din dorinţa OTP Bank de a promova bicicleta ca mijloc de transport ecologic, precum şi de a se implica activ într-o cauză caritabilă care poate schimba vieţile copiilor bolnavi.

"Am apreciat că nu ne-am lăsat intimidaţi de ploaia şi noroiul din prima zi a turului. Cauza care a stat la baza acestui eveniment a fost motivantă pentru noi toţi. O parte dintre colegi au parcurs întregul traseu şi văd că, în mod suprinzător, au şi mai multă energie astăzi la birou. Întâlnirea cu copiii din tabără a avut un impact mare asupra lor. Aceasta a fost doar prima ediţie. Avem toate argumentele să continuăm să susţinem acest demers şi sunt convins că anul viitor vom fi la linia de start într-un număr mult mai mare", a declarat Gyula Fater, CEO OTP Bank România şi ambasador al evenimentului.

Turul s-a încheiat ieri, 25 septembrie, la Yuppi Camp din Şăulia, unde cicliştii au fost întâmpinaţi şi felicitaţi de micuţii aflaţi în tabără.

"Yuppi anul acesta este total diferit faţă de anul trecut. În primul rând, pentru că noi am venit aici cu o altă mentalitate. Nu am crezut niciodată că voi vorbi atât de dezinvolt. Iar Mihai... anul trecut nu era atât de implicat, nu îmbrăţişa pe nimeni, dar anul acesta l-am văzut pentru prima dată îmbrăţişând o fetiţă. Anul trecut nici nu s-a urcat în canoe, iar anul acesta el a fost cel care la final a rezolvat misterul. Tabăra, implicarea tuturor, ceea ce a primit, dăruirea l-au schimbat. La fel s-a schimbat şi atitudinea noastră. Ne-am dat seama că trebuie să fim bine, să mergem înainte", povesteşte o mamă care a participat la tabăra Yuppi.

"Noi credem că fiecare copil trebuie să aibă şansa la copilărie, chiar dacă suferă de o boală cronică, precum diabetul, artrita juvenilă sau cancer. Această viziune ne îndeamnă, din 2011, să dezvoltăm continuu taberele, astfel încât să putem primi cât mai mulţi copii în taberele noastre, indiferent de vârstă sau boală, iar ei să aibă parte de experienţe vindecătoare", subliniază Laszlo Zsuzsa, preşedintele executiv al Yuppi Camp.

Între 24-25 septembrie 2022, Tabăra de Familii Yuppi a găzduit 20 de familii din toată ţara. Alături de ei au fost prezenţi 30 de voluntari şi 8 medici.

Banii strânşi de ciclişti, împreună cu încasările din taxele de participare vor oferi familiilor cu copii bolnavi de cancer, diabet sau alte boli autoimune posibilitatea de a participa gratuit la taberele de terapie experimentale Yuppi, unde vor găsi o comunitate şi îşi vor redescoperi forţa şi resursele interioare, se menţionează în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

GALA BURSA 2022
Avocat Ianul Alexandra
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
roovi.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Dec. 2022
Euro (EUR)Euro4.9126
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6804
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9667
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6911
Gram de aur (XAU)Gram de aur266.7598

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro