47% dintre tinerii generaţiei Z au ca obiectiv independenţa financiară

V.G.
Miscellanea / 15 noiembrie 2022

47% dintre tinerii generaţiei Z au ca obiectiv independenţa financiară

Situaţia financiară se află în prim planul atenţiei Generaţiei Z, fiind considerată mai importantă decât satisfacţia împlinirii personale în plan familial sau chiar sănătatea, aşa cum reiese din studiul conceput şi coordonat de specialiştii programelor naţionale antreprenoriale "Vreau să Fiu Antreprenor" (VSFA) şi "Insights" - din cadrul organizaţiei Romanian Business Leaders (RBL) şi realizat la nivel naţional de către agenţia de studii de piaţă IZI data, arată un comunicat de presă transmis astăzi redacţiei.

"Siguranţa financiară primează în perioade de criză, iar tinerii înţeleg pe deplin acest lucru. Valul de incertitudini generate de anii de pandemie şi acum de situaţia creată de războiul din Ucraina şi efectele sale în plan economic, justifică într-o oarecare măsură aspiraţia pentru independenţa financiară a celor 47% dintre tinerii intervievaţi", a declarat Alin-Claudiu Apostu, Project Manager pentru Insights şi Vreau să fiu Antreprenor.

Conform sursei citate, printre cei mai menţionaţi factori motivatori în rândul tinerilor, se numără independenţa financiară (47%), împlinirea pe plan personal (44%), starea de sănătate (37%), dorinţa de a lăsa ceva de valoare în urmă (33%). Semnificativ mai multe fete menţionează independenţa financiară şi dezvoltarea psihică/ emoţională, în timp ce semnificativ mai mulţi băieţi menţionează dorinţa de faimă/ celebritate.

Următorii paşi ai tinerilor după terminarea studiilor

În special fetele resimt nevoia de siguranţă financiară, majoritatea (52%) fiind preocupate de acest subiect faţă de doar 42% dintre băieţi, dorinţa de a avea o carieră de succes şi cea de a avea libertate de decizie fiind sensibil egală pentru ei.

După terminarea studiilor, tinerii au în vedere: angajarea în România (24%, în scădere faţă de anul trecut 30%), continuarea studiilor în România (24%), angajarea în altă ţară (9%). Semnificativ mai multe fete menţionează angajarea în România, în timp ce semnificativ mai mulţi băieţi menţionează angajarea în altă ţară.

Motivaţia şi aşteptările legate de carieră

Pentru cei care iau în calcul opţiunea de angajare, cel mai important criteriu pe care îl folosesc în selectarea unui loc de muncă este satisfacţia oferită de ceea ce fac. Trei sferturi dintre ei se ghidează după acest principiu, iar mai mult de jumătate dintre participanţii la studiu (53%) urmăresc să obţină un pachet salarial cât mai consistent. Aproape tot atâţia (51%) preferă un program de lucru flexibil şi posibilitatea de a lucra de la distanţă, iar 45% se orientează către o echipă şi o atmosferă de lucru în care să se simtă confortabil.

"Tinerii Generaţiei Z au crescut având derulată pe fundal mentalitatea inoculată părinţilor şi bunicilor, mentalitate de tipul "dacă vrei rezultate trebuie să munceşti mult"; "niciun efort nu este prea mare dacă e pentru munca ce îţi place", mentalitate care a pavat calea către obsesie, workaholism, burnout şi depresie. De aici şi nevoia de a rescrie scenariul pentru filmul acesta al desfăşurării muncii", a subliniat Leonard Rizoiu, Managing Partner pentru LeoHR.

Percepţia asupra beneficiilor extrasalariale plasează ca principale beneficii de bază tichetele de masă şi asigurările de sănătate sau abonamentele medicale, ambele întrunind opţiunile a 73% dintre respondenţi. Beneficiile speciale care îi atrag pe tineri către un loc de muncă sunt abonamentul la sala de sport şi cadourile primite de la angajator (66%) fiind îndeaproape urmate de asigurarea chiriei (65%). Aceste beneficii nu numai că atrag noua forţă de muncă, ci şi ajută la păstrarea acesteia.

Motivul principal al tinerilor pentru care vor să-şi construiască o carieră profesională este pentru siguranţa sau independenţa financiară (55%), la mare distanţă fiind urmat în ierarhia opţiunilor de necesitatea de dezvoltare personală (14%). Pentru majoritatea tinerilor, posibilitatea lucrului de la distanţă care să le permită opţiunea de a călători şi munci în acelaşi timp (61%) îi poate motiva să îşi atingă obiectivele mai repede, acelaşi procent întrunind şi opţiunea lucrului de acasă. Cum 56% dintre tineri arată că sunt dispuşi să meargă la birou, se pare că modul de lucru hibrid este soluţia de viitor, acolo unde activitatea se pretează.

"Salarii mai mari în sensul de realiste, mai multă flexibilitate a modului de lucru, mai mult timp liber, o mai mare responsabilitate socială şi faţă de mediu - aceste cândva preferinţe ale milenialilor, au devenit aşteptări de "nenegociat" ale tinerilor Gen Z", a completat Leonard Rizoiu, Managing Partner pentru LeoHR.

GenZ conştientizează obligaţia morală a plăţii datoriiilor la timp - 88%

În ceea ce priveşte atitudinea faţă de bani, 89% dintre tineri şi-ar dori să facă bani rapid şi uşor.

De asemenea, 70% consideră că toţi avem obligaţia morală să ne plătim datoriile (credite bancare, facturi, etc.) la timp, în timp ce 64% dintre respondenţi afirmă că persoanele care nu îşi plătesc datoriile la timp nu sunt de încredere."Tinerii din generaţia Z sunt asumaţi şi conştientizează obligaţia morală în ceea ce priveşte plata datoriilor la timp (88%), precum şi faptul că dacă nu ştii să-ţi gestionezi bugetul lunar, cu siguranţă vei avea datorii (74%). De altfel, 80% dintre tinerii activi pe piaţa muncii (22-24 ani) conştientizează într-o măsura mai mare importanţa planificării lunare a bugetului", a declarat Liviu Costică, COO KRUK România.

Aşteptările tinerilor la locul de muncă, în strânsă legătură cu wellbeing-ul

Printre factorii care influenţează starea de bine la locul de muncă, tinerii menţionează preponderent: echipa/ colectivul (76%), flexibilitatea de lucru (59%), sistemul bine organizat al locului de muncă (54%) şi accesul la oportunităţi de dezvoltare (50%). În timp ce fetele apreciază mai mult echipa/ colectivul şi accesul la oportunităţi de dezvoltare, băieţii apreciază mai mult autonomia în muncă. Aşteptările lor legate de promovare sunt foarte ridicate, aproape jumătate (49%) apreciind că promovarea ar trebui să o primească în termen de maxim un an de la intrarea pe o poziţie, iar 17% evaluează că o vor primi peste cel puţin 2 ani. Lucrurile stau un pic diferit în ceea ce priveşte schimbarea locului de muncă, doar 18% doresc să îşi schimbe jobul în mai puţin de un an şi 15% plănuiesc să stea mai mult de 5 ani într-o companie.

Deciziile tinerilor: sustenabilitatea unui brand afectează decizia de cumpărare

"În privinţa brandurilor care aplică principii sustenabile, ar fi interesant de urmărit în practică cât din acest interes pentru comportamentul sustenabil al unei companii se translatează şi în privinţa alegerii unui potenţial angajator. De exemplu, sustenabilitatea unui brand afectează decizia de cumpărare, în cazul a 42% din respondenţii la studiul PulseZ. Cu toate acestea, cercetările din piaţa forţei de muncă ne arată că misiunea şi valorile unei companii sunt printre ultimii factori luaţi în calcul de angajaţii care se gândesc să îşi schimbe locul de muncă", a declarat Oana Datki, Managing Partner pentru CTeam.

Chiar dacă sunt preocupaţi cu precădere de situaţia financiară, de posibilităţi de dezvoltare personală şi de beneficii extrasalariale, tinerii nu uită de importanţa pe care o au acţiunile sustenabile. Astfel, atunci când vine vorba de producţia de bunuri, ei consideră destul de importante şi foarte importante folosirea de către companii a unor metode de producţie sustenabile (88%) şi revânzarea, repararea, reciclarea produselor utilizate sau defecte sustenabile (88%), se precizează în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Securitatea cibernetică”
Avocat Ianul Alexandra
Electromagnetica
BTPay
cautavocat.ro
danescu.ro
arsc.ro
Gala Regista 2023

Curs valutar BNR

07 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.9022
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5747
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9405
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4884
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.3601

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro