În ultimele 24 de ore, în zonele de competenţă, poliţiştii de frontieră au constatat 42 fapte ilegale (5 infracţiuni şi 37 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români cât şi străini, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei. Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la 6.700 lei.
De asemenea, au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 3.300 lei.
























































