A 15-A EDIŢIE A IMOB:Producătorii români se extind pe piaţa de mobilier din Orientul Mijlociu

L.A.
Miscellanea / 14 februarie 2019

Producătorii români se extind pe piaţa de mobilier din Orientul Mijlociu

La Istanbul a avut loc la sfârşitul lunii ianuarie a 15-a ediţie a IMOB, considerat a fi unul dintre cele mai mari târguri de mobilier din lume, desfăşurat pe o suprafaţă de 150.000 mp unde au expus peste 600 de firme, înregistrând aproximativ 122.000 de vizitatori din peste 120 de ţări.

Din ţara noastră au expus 13 producători mobilier pentru casă şi spaţii de birouri, pentru creşe şi grădiniţe, cu un design inovator sau cu piese de mobilier artisti unicat. De asemenea, reprezentanţi ai altor 25 de producători, companii mici şi mijlocii din toată ţara, au vizitat târgul pentru a prospecta piaţa locală şi a învăţa să-şi promoveze produsele la târgurile internaţionale din această regiune. Organizarea pavilionului României a fost parte din proiectul "Servicii integrate de export pentru IMM-urile din România", prin care se derulează activităţi de susţinere a creşterii competitivităţii la export a industriei de mobilă, finanţat în cadrul Programului de Cooperare Elveţiano-Român pentru reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene extinse, se arată într-un comunicat remis astăzi, Redacţiei noastre.

"Am considerat esenţială prezenţa noastră la IMOB, pentru că este o şansă extraordinară de a lua contact cu o piaţă insuficient explorată şi pe nedrept neglijată de producătorii români, piaţa Orientului Mijlociu. Aşa cum s-a dovedit şi cu această ocazie, piaţa este extrem de receptivă la nou şi producătorii noştri au iniţiat deja discuţii de prospectare cu importanţi comercianţi din această zonă" mai informează comunicatul. În prezent, volumul exporturilor de mobilă realizat de România în Turcia se situează la mai puţin de jumătate din volumul importurilor de mobilă din această ţară (27 milioane dolari exporturi, comparativ cu 60 de milioane importuri - date 2017), în condiţiile în care nu există taxe vamale între cele două ţări, conform comunicatului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay

Curs valutar BNR

20 Ian. 2021
Euro (EUR)Euro4.8741
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0207
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5221
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5103
Gram de aur (XAU)Gram de aur239.7608

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

The Diplomat-Bucharest Awards Gala 2021
Video

ENGLISH SECTION

more articles

Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro