A ANUNŢAT LA REUNIUNEA ONU: Trump pregăteşte o nouă întrevedere cu liderul nord-coreean

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 25 septembrie 2018

Preşedintele american Donald Trump a informat ieri, în cadrul celei de-a 73-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), desfăşurată la New York, că liderul nord-coreean Kim Jong-un i-a solicitat, luna aceasta, o a doua întrevedere, în condiţiile în care negocierile cu Pheninanul progresează rapid.

"Ne vom întâlni în curând", a spus Trump, adăugând: "Relaţia noastră este foarte bună. Negocierile evoluează mai rapid decât ar crede oricine".

Preşedintele american nu a precizat dacă liderul nord-coreean se va deplasa în SUA sau dacă el va efectua o vizită la Phenian, pentru noi discuţii.

Amintim că cei doi lideri s-au întâlnit în iunie, iar în urma întrevederii, Trump a afirmat că statul nord-coreean nu mai reprezintă o ameninţare nucleară.

Asta după ce, la adunarea ONU din 2017, Trump a evidenţiat ameninţarea pe care o reprezintă la adresa întregii lumi Kim Jong-un, pe care îl numea "Micul Om Rachetă".

Tot la reuniunea de ieri, Trump a făcut apel la ţările participante să ia măsuri în lupta împotriva drogurilor. Potrivit CBS News, liderul de la Casa Albă a reiterat poziţia SUA în privinţa "epidemiei de opiacee" şi a promis să ducă această luptă alături de celelalte state.

Circa 129 de ţări prezente la eveniment au semnat proiectul iniţiat de SUA în privinţa luptei globale împotriva drogurilor.

Menţionăm că preşedintele României, Klaus Iohannis, urma să participe, ieri, la recepţia tradiţională oferită de preşedintele Donald Trump în onoarea şefilor de delegaţii prezenţi la adunarea ONU.

Astăzi este programată intervenţia naţională a preşedintelui României în cadrul dezbaterilor adunării.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3306
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7569
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7358
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2894
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.9834

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb