A fost lansată prima platformă digitală care simplifică şi scurtează procesul de reciclare a deşeurilor pentru companiile din România

A.B.
Companii / 03 decembrie 2020

A fost lansată prima platformă digitală care simplifică şi scurtează procesul de reciclare a deşeurilor pentru companiile din România

EcoTree, prima platforma online care aduce în acelaşi loc generatorii şi colectorii de deşeuri cu scopul de a creşte rata de reciclare în România şi de a îmbunătăţi acest proces, este funcţională. Start-up-ul, dezvoltat de patru tineri antreprenori, vine cu un concept nou în domeniul reciclării: platforma creată de ei este un agregator de cerere şi ofertă, având o abordare similară cu a companiilor de ride-sharing, rezervări hoteliere sau food delivery, transmite un comunicat de presă trimis redacţiei.

În platforma EcoTree, generatorii cu nevoi de reciclare pot identifica mai uşor furnizori: firme de colectare, reciclatori, salubrişti, centre de sortare a deşeurilor, ONG-uri, în aşa fel încât să găsească cea mai potrivită soluţie pentru compania lor şi pentru nevoile de management al deşeurilor pe care le au.

În plus, platforma oferă un cadru pentru licitaţii speciale, digitalizând, totodată, procesele de reciclare şi depunere a documentaţiei legale necesare.

"Unul dintre avantaje pentru companiile care vor să recicleze deşeurile pe care le produc - hârtie, cartoane, materiale plastice sau orice alt tip de deşeu - este acela al reducerii birocraţiei prin automatizare. În prezent, procesul birocratic descurajează multe firme din România să apeleze la soluţii de reciclare, acesta fiind poate unul dintre motivele pentru care ţara noastră are cea mai mică rată de reciclare la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui studiu Eurostat. Ne dorim ca platforma EcoTree să contribuie la creşterea acestei rate, precum şi a numărului de firme care reciclează, iar estimarea noastră este că vom reuşi să reduce cu peste 80% procesul de întocmire a documentelor", afirmă Bogdan Andronache, CEO EcoTree.

Acesta adaugă că regulile impuse de pandemia de coronavirus, care limitează deplasările, face ca apariţia acestei platforme să reprezinte încă un avantaj pentru firme.

Înscrierea în platforma EcoTree este gratuită, dar, pe măsură ce noul client accesează funcţionalităţile puse la dispoziţie, are opţiunea de a plăti un abonament lunar.

"Avem deja clienţi - atât companii, cât şi colectori - care testează platforma. Ne aşteptăm la un interes ridicat din partea firmelor din domeniile retail, FMCG, Oil&Gas, auto, industria grea şi nu numai", mai spune Bogdan Andronache.

Din punct de vedere tehnic, o companie trebuie să îşi facă cont ca în orice altă platformă, introducându-şi datele. Apoi, caută colectori pentru tipurile de materiale pentru care are nevoie de reciclare şi adaugă comenzi care se duc direct la colectorii înregistraţi în platformă. În pasul următor, colectorul se poate prezenta la companie pentru a ridica respectiva comandă. Condiţia este ca această comandă să respecte o anumită cantitate minimă: de pildă, 50 kg de carton sau 50 kg de plastic.

Deocamdată, platforma EcoTree se adresează exclusiv companiilor generatoare de deşeuri, dar planul de dezvoltare prevede găsirea unor soluţii astfel încât serviciile să fie disponibile şi pentru persoanele fizice care vor să recicleze deşeurile pe care le produc în locuinţe.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay

Curs valutar BNR

19 Ian. 2021
Euro (EUR)Euro4.8742
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0186
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5297
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4736
Gram de aur (XAU)Gram de aur238.3750

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

The Diplomat-Bucharest Awards Gala 2021
Video

ENGLISH SECTION

more articles

Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro