A murit Barbara Bush, soţia fostului preşedinte George H.W.Bush

V.D.
Internaţional / 18 aprilie 2018

Barbara Bush (Sursa foto: Twitter)

Barbara Bush (Sursa foto: Twitter)

Barbara Bush, soţia fostului preşedinte american George H. W. Bush şi mama fostului preşedinte George W. Bush, a decedat marţi, a anunţat într-un comunicat purtătorul de cuvânt al soţului ei, relatează AFP.

"Barbara Bush a decedat marţi, 17 aprilie 2018, la vârsta de 92 de ani", se precizează în comunicatul postat pe Twitter de Jim McGrath, care a anunţat duminică faptul că ea a decis să-şi oprească tratamentul medical.

"După o serie recentă de spitalizări şi după ce şi-a consultat familia şi medicii, doamna Bush, în vârstă de 92 de ani, a decis să nu-şi mai continue tratamentul medical şi se va concentra, în schimb, asupra unor îngrijiri paliative", preciza el, evocând o sănătate "în declin".

Detalii cu privire la funeralii urmează să fie anunţate ulterior, a precizat el marţi, subliniind că ea îl lasă în urmă pe soţul său de 73 de ani, cinci copii, 17 nepoţi şi şapte strănepoţi.

Preşedintele american Donald Trump a salutat rapid, într-un comunicat, transmis de Casa Albă, "solidul său devotament faţă de ţara şi familia sa, pe care le-a servit neclintit de bine".

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb