ABN Amro va avea un nou CEO, din primăvară

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 10 ianuarie 2020

Banca olandeză ABN Amro NV va avea, din această primăvară, un nou director executiv (CEO) în persoana lui Robert Swaak, fost preşedinte al firmei de contabilitate PwC din Olanda, conform Reuters. Swaak îl va înlocui astfel pe Kees van Dijkhuizen.

Swaak va prelua noua funcţie de la Van Dijkhuizen în cadrul adunării anuale a acţionarilor programată pentru data de 22 aprililie, după obţinerea aprobării autorităţilor de reglementare şi a acţionarilor.

Numirea lui Swaak vine în condiţiile în care banca este investigată de Procuratura olandeză, care susţine că grupul nu e reuşit să detecteze, să raporteze şi să prevină tranzacţii suspecte.

Preşedintele ABN, Tom de Swaan, a declarat că Swaak va da o prioritate sporită "îmbunătăţirii programelor care au legătură cu detectarea infracţiunilor financiare (DFC), cu promovarea cooperării public-private pe marginea DFC şi alinierea la normele şi reglementările în materie, care sunt din ce în ce mai multe".

Swaak, în vârstă de 59 de ani, a informat că abia aşteaptă să îşi preia noul post, inclusiv provocările pe care aces-ta le presupune.

Van Dijkhuizen a fost CEO-ul ABN din 2017. Anterior, a fost director financiar, conducând acest segment al băncii la momentul la care ABN a revenit pe bursă, în 2015, după ce fusese naţionalizată în perioada crizei financiare din 2008.

Statul olandez continuă să aibă în proprietate 56% din ABN, bancă ce îşi derulează majoritatea operaţiunilor în Olanda.

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0550
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4541
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3926
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0107
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
tibco.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
antiquemarket.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb