ACCIDENT PE A2: Persoana încarcerată a fost salvată

Mina Irina
Miscellanea / 3 septembrie 2016

Actualizare 15:33

Bărbatul care a rămas încarcerat în urma accidentului rutier ce a avut loc pe autostrada A2 a fost scos dintre fiarele contorsionate de echipele de salvare, a anunţat Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti, transmite Agerpres.

Persoana care a fost descarcerată este în stare conştientă, stabilă.

Potrivit sursei citate, la operaţiunea de salvare au fost utilizate perne pneumatice pentru a se realiza accesul sub cabina tirului răsturnată peste autoturism.

(M.I.)

-------

Purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti, Daniel Vasile, a informat că un tir, care transporta grâu ambalat în saci, s-a răsturnat peste un autoturism, relatează Agerpres.

Daniel Vasile a informat că un bărbat a rămas încarcerat în urma impactului. O altă persoană a fost rănită şi prezintă escoriaţii, fiind în stare conştientă.

La locul accidentului au fost trimise două autospeciale de stingere, un detaşament special de salvatori cu o autospecială de descarcerare grea şi două ambulanţe SMURD. De asemenea, a fost trimis şi un elicopter SMURD, potrivit Agerpres.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb