Acord de colaborare între CCIB şi CCI Benin

T.B.
Miscellanea / 1 aprilie

Acord de colaborare între CCIB şi CCI Benin

La sediul Camerei de Comerţ si Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) a avut loc întâlnirea preşedintelui Camerei Bucureşti, Iuliu Stocklosa, cu preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Benin, Arnauld Akakpo, se arată într-un comunicat al CCIB, remis redacţiei. De asemenea, la întrevedere au participat: Casimir Migan, prim-vicepreşedinte şi Raymond Adjakpa Abile, secretar general, din partea CCI Benin, Rѐgis Facia, prim-vicepreşedinte al Patronatului din Benin, dr. Serge S. Rameau, consul onorific, Romain Swartz, prim consilier la Consulatul Onorific al Republicii Benin în România, iar din partea CCIB, Gabriela Iftene, director executiv.

În deschidere, preşedintele CCIB a vorbit despre importanţa comunităţii de afaceri a Capitalei, subliniind locul şi rolul Bucureştiului în viaţa economico-socială a ţării noastre, precum şi despre strategia de relaţii externe a CCIB, axată pe dezvoltarea relaţiilor comercial-economice cu ţările din afara Uniunii Europene, conform sursei.

La rândul său, Arnauld Akakpo a făcut o prezentare succintă a activităţii CCI Benin, punctând interesul pentru colaborarea reprezentanţilor mediului privat din această ţără cu parteneri din România, atât în domeniul import-exportului, cât şi pentru asigurarea transferului de tehnologie din România în ţara sa, un exemplu fiind producţia de băuturi alcoolice (vin obţinut din fructe locale utilizând tehnologii similare celor folosite pentru vinul din struguri), se arată în comunicat.

Cu acest prilej, Iuliu Stocklosa şi Arnauld Akakpo au semnat "Acordul de cooperare" între CCIB, pe de o parte, şi CCI Benin, pe de altă parte. Ca urmare a încheierii documentului amintit, părţile vor coopera în vederea unei mai bune cunoaşteri reciproce a mediului de afaceri, a impulsionării creşterii schimburilor comerciale bilaterale, precum şi a valorificării oportunităţilor de afaceri şi investiţionale locale şi regionale, în contextul în care Beninul asigură deschidere către piaţa Comunităţii Economice a Statelor din Africa de Vest, iar România, către ţările din Europa Centrală şi de Est, potrivit CCIB.

Totodată, în cadrul întâlnirii au fost reliefate oportunităţile investiţionale oferite de Benin, generate de strategia acestei ţări, care are în vedere dezvoltarea sectorului productiv, cu scopul de a reduce volumul importurilor. În context, preşedintele CCIB a exprimat întreaga disponibilitate de a promova, prin canalele camerale specifice şi în limita atribuţiilor ce-i revin aceste informaţii valoroase pentru comunitatea de afaceri bucureşteană şi nu numai, transmite sursa.

În final, oaspeţii au vizitat Palatul CCIB primind informaţii complete privind posibilitatea organizării de evenimente în Centrul nostru de conferinţe, se arată în comunicat.

APA NOVA
eximbank.ro
danescu.ro
boromir.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Mai. 2024
Euro (EUR)Euro4.9751
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5879
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0460
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8059
Gram de aur (XAU)Gram de aur351.6538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
domeniileostrov.ro
ccib.ro
tophotelconference.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
everythinghr.live
32.aicps.ro
roenergy.eu
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb