Acord între UE şi Chile pentru a spori accesul la materii prime şi la combustibil curat

G.D.
Internaţional / 9 decembrie 2022

Acord între UE şi Chile pentru a spori accesul la materii prime şi la combustibil curat

Uniunea Europeană şi Chile au încheiat astăzi negocierile privind acordul-cadru avansat UE-Chile, în cadrul unei reuniuni între vicepreşedintele executiv şi comisarul pentru comerţ Valdis Dombrovskis, Înaltul Reprezentant/vicepreşedintele Josep Borrell şi ministrul afacerilor externe din Chile, Antonia Urrejola, transmite Agerpres.

Acordul permite facilitarea accesului la materii prime şi la combustibil curat (cum ar fi litiul, cuprul şi hidrogenul) - esenţială pentru tranziţia către economia verde - şi va stimula comerţul şi a investiţiile.

Acest acord de referinţă are o importanţă geopolitică majoră: odată cu noul acord-cadru avansat, UE şi Chile îşi duc parteneriatul la un nivel superior, pentru a consolida dialogul politic, a aprofunda cooperarea şi a promova oportunităţile comerciale şi de investiţii. În special, acordul plasează anumite valori comune, cum ar fi drepturile omului, comerţul durabil şi egalitatea de gen, în centrul relaţiilor dintre UE şi Chile. Acordul consolidează cooperarea dintre UE şi Chile cu privire la provocările globale comune, cum ar fi mediul şi combaterea schimbărilor climatice.

Legăturile economice mai strânse cu Chile vor permite UE să îşi diversifice şi să îşi consolideze rezilienţa economică, sporind în acelaşi timp oportunităţile pentru exporturile şi investiţiile UE. Facilitarea accesului la materii prime critice, cum ar fi litiul, precum şi investiţiile durabile în acestea, vor contribui la promovarea ambiţiei noastre comune de a realiza o tranziţie verde.

Acordul va aprofunda relaţiile comerciale şi de investiţii dintre UE şi Chile şi va oferi noi oportunităţi pentru întreprinderile din UE în cea de a cincea economie ca mărime a Americii Latine: 99,9% din exporturile UE vor fi scutite de taxe vamale, ceea ce se preconizează că va creşte exporturile UE către Chile cu până la 4,5 miliarde de euro. De asemenea, companiilor din UE le va fi mai uşor să furnizeze servicii în Chile, inclusiv în ceea ce priveşte serviciile de livrare, telecomunicaţiile, transportul maritim şi serviciile financiare, investitorii din UE vor beneficia în Chile de acelaşi tratament ca şi investitorii chilieni, inclusiv în sectorul energiei şi al materiilor prime, şi viceversa. În plus, se va îmbunătăţi accesul întreprinderilor din UE la contractele de achiziţii publice pentru bunuri, servicii, lucrări şi concesiuni de lucrări din Chile şi viceversa, iar includerea unui capitol dedicat întreprinderilor mici şi mijlocii va contribui la asigurarea faptului că întreprinderile mai mici beneficiază pe deplin de acord, inclusiv prin reducerea birocraţiei.

Potrivit sursei citate, acordul va contribui la ambiţia comună a UE şi a Republicii Chile de a dezvolta un parteneriat fructuos, bazat pe durabilitate şi valori comune, prin: noi articole complete privind principiile democratice, drepturile omului şi statul de drept, care consacră valorile comune fundamentale, plasându-le în centrul cooperării dintre UE şi Chile, extinderea dialogului politic pentru a include pacea, justiţia şi securitatea internaţională şi accentul reînnoit pe ştiinţă, tehnologie, cercetare şi inovare. De asemenea, va fi inclus un capitol ambiţios privind comerţul şi dezvoltarea durabilă, care confirmă angajamentul părţilor faţă de standardele Organizaţiei Internaţionale a Muncii şi faţă de Acordul de la Paris, un capitol dedicat comerţului şi egalităţii de gen, cu angajamente privind eliminarea discriminării împotriva femeilor şi un capitol privind sistemele alimentare durabile, cu scopul de a face lanţurile de aprovizionare cu alimente mai durabile şi mai reziliente.

Acordul modernizat UE-Chile va fi compus din două instrumente juridice paralele: acordul-cadru avansat, care va include pilonul "politică şi cooperare" şi pilonul "comerţ şi investiţii" (inclusiv dispoziţiile privind protejarea investiţiilor), sub rezerva ratificării de către toate statele membre şi un acord de liber schimb interimar, care acoperă numai acele părţi ale pilonului "comerţ şi investiţii" al acordului-cadru avansat care ţin de competenţa exclusivă a UE (şi anume, nu include dispoziţiile privind protejarea investiţiilor), care urmează să fie adoptat printr-un proces de ratificare exclusiv la nivelul UE. ALS interimar va expira la data intrării în vigoare a acordului-cadru avansat.

Ca un prim pas, atât UE, cât şi Chile, vor proceda la verificarea juridică a acordului. Ulterior, UE va propune încheierea şi ratificarea acordului-cadru avansat şi a ALS interimar.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

01 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.9148
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5152
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9264
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5638
Gram de aur (XAU)Gram de aur279.6982

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro