Acţiunile companiei româneşti Bucur S.A. au început luni, 16 martie, să fie tranzacţionate pe Piaţa Reglementată a Bursa de Valori Bucureşti (BVB), sub simbolul bursier BUCV, după transferul de pe piaţa AeRO, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Compania este listată la bursă încă din februarie 1997 şi se numără printre societăţile cu cea mai îndelungată prezenţă pe piaţa de capital din România. La momentul transferului, capitalizarea bursieră a Bucur S.A. era de aproximativ 106,5 milioane de lei, nivel care reflectă o creştere de peste opt ori în ultimul deceniu.
Reprezentanţii BVB consideră că trecerea pe piaţa principală marchează o etapă importantă în evoluţia companiei. Directorul general al bursei, Remus Vulpescu, a arătat că transferul confirmă maturizarea companiei şi relaţia construită în timp cu investitorii. Totodată, acesta a subliniat rolul pieţei AeRO ca platformă de dezvoltare pentru companiile locale care urmăresc accesul la capital şi vizibilitate mai mare în rândul investitorilor.
La rândul său, directorul general al Bucur S.A., Ştefan Andrei Gabriel, a precizat că listarea pe piaţa reglementată reflectă evoluţia solidă a companiei şi intenţia de a consolida performanţa pe termen lung, menţinând standarde ridicate de transparenţă şi guvernanţă corporativă.
Transferul pe piaţa principală a fost realizat cu sprijinul Goldring, în calitate de intermediar. Potrivit reprezentanţilor companiei de brokeraj, mutarea pe piaţa reglementată este o etapă naturală pentru Bucur, având în vedere evoluţia financiară şi modelul de afaceri consolidat.
În aproape trei decenii de tranzacţionare pe piaţa AeRO, investitorii au realizat peste 19.000 de tranzacţii cu acţiunile companiei, însumând peste 46 de milioane de titluri şi o valoare totală de aproximativ 32 de milioane de lei. Din septembrie 2024, acţiunile Bucur au fost incluse şi în indicele BET AeRO, care reuneşte unele dintre cele mai reprezentative companii listate pe această piaţă.
Bucur devine astfel a şaptea companie care se transferă de pe piaţa AeRO pe Piaţa Reglementată a BVB, după companii precum Simtel Team, Roca Industry, AROBS Transilvania Software, Safetech Innovations, Chimcomplex Borzeşti şi Bittnet Systems.
Compania activează în sectorul imobiliar şi al serviciilor conexe, oferind soluţii integrate precum închirierea de spaţii pentru birouri, spaţii comerciale şi depozite, dar şi servicii de intermediere imobiliară. În prezent, Bucur valorifică o suprafaţă totală de aproximativ 15.500 de metri pătraţi de spaţii destinate activităţilor economice, este menţionat într-un comunicat remis redacţiei.


















































Opinia Cititorului