ACTUALIZARE 09:40Directorul DIGI, Serghei Bulgac, urmărit penal pentru spălare de bani

Adina Ardeleanu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 17 mai 2017

Acţiunile DIGI s-au listat ieri la BVB.

Acţiunile DIGI s-au listat ieri la BVB.

Tranzacţii de 62,82 milioane de lei, în prima zi de tranzacţionare

"BERD a participat la ofertă şi i-a fost alocat cel mai mare pachet de acţiuni", a spus CEO-ul DIGI

Bulgac: "Am luat în calcul şi listarea la Amsterdam sau Varşovia"

----------

Actualizare 18:35 Acţiunile DIGI au închis la 39,5 de lei/unitate

Titlurile "Digi Communication N.V." (DIGI) au încheiat şedinţa de tranzacţionare de astăzi de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) la preţul de 39,5 lei/acţiune, în depreciere cu 4,13%, pe fondul unui rulaj de 109,3 milioane de lei.

Acţiunile DIGI au deschis ce-a de doua şedinţă de tranzacţionare de la BVB la 41,3 lei/unitate.

(S.A.)

------------

Actualizare 17:01 Titlurile DIGI scad sub 40 de lei/unitate

Acţiunile "Digi Communication N.V." (DIGI) scad, în jurul orei 17.00, cu 4,13% la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), ajungând să fie tranzacţionate la preţul unitar de 39,5 lei/unitate, în urma anunţului DNA privind urmărirea penală a "RCS&RDS" pentru dare de mită şi spălare de bani, precum şi a directorului companiei, Serghei Bulgac, pentru spălare de bani.

(S.A.)

-----------

Actualizare 16:40 DNA: "RCS&RDS" este urmărită penal pentru dare de mită şi spălare de bani, iar directorul companiei, Serghei Bulgac, este urmărit penal pentru spălare de bani

Serghei Bulgac, la data faptei director general al companiei "RCS&RDS", a fost pus astăzi sub învinuire de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru spălare de bani. Totodată, procurorii au început urmărirea penală şi împotriva "RCS&RDS", pentru dare de mită şi spălare de bani, şi a altor două firme, potrivit unui comunicat al DNA.

În dosarul în care se cercetează modul în care s-a făcut cesiunea drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal din Liga I, mai sunt urmărite penal SC "Bodu" SRL pentru complicitate la luare de mită şi spălare de bani şi "Integrasoft" SRL (la data faptei deţinută de SC "RCS&RDS" SA), pentru complicitate la spălare de bani.

Pe 5 mai, procurorii anticorupţie au dispus, în aceeaşi cauză, punerea în mişcare a acţiunii penale şi măsura controlului judiciar pentru 60 de zile şi faţă de Dumitru Dragomir, fost preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, acuzat de luare de mită şi complicitate la spălare de bani.

Procurorii anticorupţie au mai dispus, în acelaşi dosar, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Ioan Bendei - la data faptelor administrator al unei companii de televiziune prin cablu, pentru dare de mită şi spălare de bani, Alexandru Oprea - la data faptei directorul general şi preşedintele consiliului de administraţie al aceleiaşi companii de televiziune prin cablu, pentru complicitate la dare de mită, Mihai Dinei - la data faptelor coordonatorul activităţii juridice al aceleiaşi companii de televiziune prin cablu, pentru complicitate la dare de mită şi complicitate la spălare de bani, Florin Bogdan Bădiţă - la data faptelor administrator al unei societăţi comerciale, pentru complicitate la luare de mită şi spălare de bani, precum şi faţă de Bogdan Dumitru Dragomir - la data faptelor asociat unic al aceleiaşi societăţi comerciale, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la luare de mită şi complicitate la spălare de bani.

Din ordonanţele întocmite de procurori au rezultat aspecte ce conturează suspiciunea rezonabilă potrivit căreia: "În perioada aprilie 2009 - mai 2011, inculpatul Dumitru Dragomir (...) a pretins suma de 3,5 milioane de euro (din care a primit 3,1 milioane de euro) de la suspectul Bendei Ioan, administrator al unei companii de televiziune prin cablu, în scopul atât de a îndeplini, cât şi de a nu îndeplini acte privitoare la îndatoririle sale de serviciu, precum şi de a îndeplini acte contrare acestora. Banii respectivi au fost pretinşi şi primiţi de inculpatul Dumitru Dragomir în contextul executării, în perioada respectivă, a unui contract de cesiune a drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal din Liga I, încheiat la data de 8.04.2008 între LPF şi consorţiul constituit din două societăţi comerciale, printre care şi societatea administrată de suspectul Bendei Ioan".

Potrivit anchetatorilor, suma de bani a fost disimulată ulterior sub forma unor plăţi făcute în cadrul unui contract de asociere în participaţiune, încheiat între o firmă controlată de Dumitru Dragomir şi compania de televiziune prin cablu.

DNA susţine că LPF a organizat, în anul 2008, o licitaţie având ca obiect cesiunea drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal din Liga I în sezoanele competiţionale 2008 - 2009, 2009 - 2010 şi 2010 - 2011, iar consorţiul format din cele două firme a fost declarat câştigător, preţul de adjudecare fiind de 101.150.000 de euro, inclusiv TVA.

Procurorii menţionează: "În cursul anului 2009, în contextul crizei economice, asocierea de firme a solicitat LPF acordarea unor condiţii contractuale mai avantajoase. În aceste împrejurări, inculpatul Dumitru Dragomir, urmărindu-şi interesul personal, întrevăzut din iminenta neîndeplinire a obligaţiilor contractuale ale consorţiului, a solicitat reprezentanţilor companiei de televiziune prin cablu să intre într-un parteneriat de afaceri cu o firmă pe care acesta o controla".

Potrivit DNA, pentru a-l determina pe Dragomir să susţină interesele companiei de televiziune prin cablu, societatea controlată de preşedintele LPF şi reprezentată de suspectul Bădiţă Florin-Bogdan a încheiat cu compania administrată de Ioan Bendei, la 15 august 2009, un contract de asociere în participaţiune. Conţinutul contractului a fost conceput astfel încât să creeze aparenţa unei asocieri tipice şi să mascheze cât mai bine darea şi luarea de mită.

Din anchetă a reieşit că, în baza contractului, compania de televiziune prin cablu a plătit societăţii controlate de Dragomir în perioada 18.08.2009 - 10.05.2011, în 27 de tranşe, suma de 3.100.000 de euro. Ulterior, în perioada 2015 - 2016, părţile implicate în încheierea contractului de asociere în participaţiune au acţionat pentru ascunderea originii ilicite a banilor.

DNA mai arată: "Astfel, au fost încheiate mai multe contracte, părţile preocupându-se exclusiv să confere contractului de asociere în participaţiune un caracter licit, în special în privinţa sumei de 3.100.000 euro, plătită în condiţiile de mai sus. Aceste operaţiuni, care s-au derulat până în anul 2016, au condus în final la cumpărarea de către compania de televiziune prin cablu a afacerii care a stat la baza contractului de asociere".

Anchetatorii menţionează că, în acest demers infracţional, a fost implicat, pe lângă celelalte persoane amintite, şi suspectul Serghei Bulgac care a cunoscut detaliile acestui "parteneriat" şi a semnat diverse documente încheiate în numele şi în interesul SC "RCS&RDS" SA.

Suspecţilor li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile legale.

(S.A.)

----------

Actualizare 16:00 Titlurile DIGI scad la 40 de lei/unitate

Acţiunile "Digi Communication N.V." (DIGI) scădeau astăzi, în jurul orei 16.00, cu 2,91% la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), fiind tranzacţionate la preţul unitar de 40 lei/unitate, în urma anunţului privind urmărirea penală a directorului general al companiei de către DNA pentru spălare de bani.

(S.A.)

----------

Directorul general al DIGI este urmărit penal de DNA pentru spălare de bani, potrivit unui anunţ al companiei Digi Communications, transmis Bursei de Valori Bucureşti.

Reprezentanţii DIGI au tranmis: "La data de 16 mai 2017, Dl. Serghei Bulgac, Directorul General (Chief Executive Officer) al Societăţii şi al RCS & RDS S.A., a fost înştiinţat în mod oficial cu privire la efectuarea urmăririi penale faţă de acesta în calitate de suspect, în legatură cu săvârşirea infracţiunii de spălare de bani. Posibilitatea întâmplării acestui lucru pe parcursul desfăşurării anchetei DNA a fost anticipată şi adusă la cunoştinţa investitorilor în cadrul Prospectului. Societatea continuă să coopereze deplin în cadrul anchetei şi consideră că RCS & RDS S.A. şi actualii şi foştii membri ai conducerii sale au acţionat corect şi în conformitate cu legea. În prezent Societatea nu anticipează că investigaţia va reprezenta o interferinţă semnificativă în ce priveşte desfăşurarea operaţiunilor sale curente".

(A.A.)

-----------

Serghei Bulgac, DIGI: "Nu am văzut retrageri în urma anchetei DNA asupra RCS&RDS"

Acţiunile DIGI Communications (DIGI) au fost listate, ieri, la Bursa de Valori Bucureşti, încheind şedinţa la 41,2 lei/unitate, cu 3% peste preţul din oferta publică, după ce deschiseseră la 41,7 lei/unitate. La începutul şedinţei bursiere, titlurile DIGI au urcat spre un maxim de 43,6 lei/acţiune, tranzacţiile de ieri cumulând 62,82 milioane lei.

Serghei Bulgac, CEO DIGI, nu a oferit, ieri, prea multe detalii despre structura subscrierilor şi alocarea pe tranşa investitorilor instituţionali, care a reprezentat 85% din ofertă.

"Subscrierile au fost foarte bune, pe ambele tranşe, atât de retail, cât şi de instituţionali. Au fost suprasubscrise (n.r. tranşele). Nu ştiu să vă zic cifre", a declarat Serghei Bulgac.

Un număr de 23,91 milioane de acţiuni au fost incluse în oferta DIGI, reprezentând 25,6% din numărul total de acţiuni emise de societate.

Valoarea ofertei a fost de peste 944 milioane lei (207 milioane euro).

Serghei Bulgac a confirmat că Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a devenit acţionar DIGI: "Oferta este bine echilibrată şi investitorii au primit pachete bine aşezate. Nu este unul care să fi luat mai mult. BERD într-adevăr a luat cel mai mare pachet. Nu ştiu să vă spun valoarea".

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) aprobase, pe 26 aprilie, participarea sa la ofertă, dar o condiţionase de furnizarea de către societate a unui raport anual privind aspectele sociale şi de mediu şi de asumarea de către companie a unor obligaţii în materia combaterii mitei şi corupţiei.

În mijlocul ofertei, DNA a pus sub urmărire penală compania RCS&RDS. DIGI este acţionarul majoritar al RCS&RDS.

BERD ne-a transmis că a cumpărat 3,25 milioane de acţiuni DIGI.

CEO-ul DIGI a spus că nu doreşte să numească investitorii care au participat la ofertă, de teamă să îi uite pe unii dintre ei. "Dar sunt fonduri reprezentative", a precizat domnia sa.

Serghei Bulgac a mai menţionat că oferta este cumpărată 100% de investitori, din piaţă.

Domnia sa spune că nu a văzut retrageri de subscrieri în urma anchetei DNA asupra RCS&RDS: "Am văzut o dinamică normală a subscrierilor".

Legat de preţul din ofertă, Serghei Bulgac a spus că aşteaptă ca piaţa să-şi zică cuvântul, în perioada următoare: "Sper să fie acţionarii mulţumiţi de preţ, pentru că societatea nu a vândut acţiuni în acest proces. Suntem mulţumiţi de succesul tranzacţiei".

Oferta Digi a fost iniţiată de acţionarii Carpathian Cable Investments SBRL, Celest Limited, ING Bank NV, Yarden Mariuma, Dorina Schelean, Nicuşor Dorel Schelean, Sirian Radu-Traian şi Zoltan Teszari.

Conform prospectului, acţionarul principal al Societăţii, Zoltan Teszari deţine, direct şi indirect, 56,93% din societate şi exercită controlul asupra 100% din acţiunile ordinare clasa A emise de Societate.

Oferta a cuprins acţiuni DIGI de clasă B, care au aferente de zece ori mai puţine drepturi de vot decât cele de clasa A.

În urma ofertei, Zoltan Teszari a păstrat o participaţie semnificativă în Digi şi va continua să exercite o influenţă substanţială asupra Grupului, iar această influenţă poate influenţa în mod negativ interesele altor deţinători de acţiuni, conform informaţiilor din prospect.

Întrebat care au fost motivele pentru care un grup de acţionari a decis să iasă din acţionariatul DIGI, Serghei Bulgac a răspuns: "Acţionarii vechi au vândut acţiuni unor acţionari noi.

Nu ştiu toate motivele lor, dar unul dintre ele este că au investit în anul 1998-1999, sunt 17-18 ani de atunci. E o perioadă lungă şi era timpul să iasă".

Întrebat de ce Zoltan Teszari nu a fost prezent la evenimentul de lansare a companiei pe Bursă, Serghei Bulgac a spus: "Dânsul este preşedintele societăţii. Eu sunt CEO. Aşa ne-am împărţit rolurile în societate. Dânsul este o figură mai puţin publică, de aceea nu este aici. (...) Ţinem legătura zi de zi. Cred că dânsul cât şi ceilalţi acţionari sunt foarte mulţumiţi că tranzacţia a avut loc".

CEO-ul DIGI a mai spus că societatea a luat în calcul şi bursele din Amsterdam şi Varşovia pentru listare: "Am luat în considerare mai degrabă bursele regionale. Şi Londra e o opţiune, by default, dar nu ne-am gândit atât de mult la ea".

Valoarea totală a capitalizării companiilor listate pe piaţa reglementată a Bursei de Valori Bucureşti va depăşi 20 de miliarde de euro odată cu listarea Digi, a declarat marţi Lucian Anghel, preşedintele operatorului pieţei de capital.

Opinia Cititorului ( 24 )

  1. este a doua dovada dupa medlife ca listarea duala este EXPIRATA

    1. Asa este. Bravo. Niciodata nu au fost argumente. Eram departe daca nu abeau unii fumuri cu listarea la lse.

      Pe de alta parte argumentul e corect: firmele listate sunt cunoscute local.

    BVB, din momentul de fata este PIATA EMERGENTA!!!!!!!!!!

    1. Spala-te cu ea pe cap!

    Suntem prea mici pentru a ne numi ''piata de capital''.Volumele sunt mizere iar cand nu ai volume pe o bursa,nu ai piata.Piata ,pe langa jocul dintre cerere si oferta,mai are nevoie si de volume,altfel ramane doar cu numele de bursa...

    1. Cat ar trebui sa fie volumele ca sa fie bine ?

      Pentru ca sa poti vorbi de piata, valoarea tranzactiilor pe unitatea de timp ar trebui sa fie reprezentativa pentru economie.

      O piata de frontiera sau emergenta nu poate fi reprezentativa nici prin volume, nici prin dinamica preturilor, nici prin comportamentul actorilor principali. Dar e intr-o evolutie spre maturitate, mai rapida sau mai lenta. E ca si cum ai lua un junior si l-ai pune sa joace dupa toate asteptarile seniorilor dintr-o echipa. Inca nu e momentul. Dar daca compari ce e acum cu ce a fost in 1995 cu Sanevit Arad si 'corifeii' repornirii bursei, vei vedea un progres considerabil. Evident, exista si trebuie sa existe o corelatie si cu structura economiei, care e fragmentata pe segmentul privat/antreprenorial, dar pana la urma si asta e o forma de reprezentativitate. Asa economie, asa piata. Daca dai la o parte monopolurile naturale, cat si multinationalele, ramane un "teritoriu" mai mic. Daca mai dai la o parte si afacerile cu statul, care nu sunt de scos la lupa investitionala, ramane si mai putin. Mai am cateva eliminari semnificative, dar nu e cazul sa insist. Listeaza atunci ce mai ramane la umbra livezii de nuci! In concluzie, ce avem acum nu e atat de dramatic, ba chiar as spune ca e incurajator daca ne uitam intr-o perspectiva de inca 10-20 de ani. Hai sa vedem si jumatatea plina a paharului, chiar daca ne e prezentata de un polonez! O sa plece si el intr-o buna zi!

      Ceea ce compar este justificarea ta pentru absenta pietei, cu justificarea din 1995 comunicata, pe atunci, de Stefan Boboc: ele sint una si aceeasi.

      Justificarea va fi valida si peste o suta de ani. 

      In ultimul an exista o explozie de resentimente fata de deschiderea pietei (nu doar a celei de capital) si a circulatiei capitalurilor. Nu neaparat pe principil cauza-efect pornind de aici, exista o lebada neagra prin care ne putem intoarce la oranduirea din din 1947. Si atunci zero piata de capital, pentru ca (aici e legatura cu introducerea mea) nu e buna pentru oameni. E pentru imperialistii exploatatori. Asadar, e o probabilitate mica, dar nenula, sa avem alta justificare peste 100 de ani. In schimb, daca lucrurile evolueaza in alta directie, cred ca piata de capital va atinge inaltimea de croaziera, unde nu mai are nevoie de astfel de justificari. Atunci vom avea o piata matura, noi sau `urmasii urmasilor nostri, in veacul vecilor`. O piata matura are volume si preturi. In fine, sa fim noi sanatosi in urmatorii 100 de ani si-om vedea!

    Nu e rau deloc.

    Cineva spunea ca se simte ca au nevoie de bani, cred ca au dreptate. Emisiunea economica, buna, de la 18:15 au umflat-o de reclama de nu e adevarat. Pro Fm care e tot al lor, castigi ceva premiu si il acorda in 60 de zile. Oare cand cresc actiunile? 

    Domnul Bulgac tocmai a fost ieri pus sub urmarire penala pentru spalarea banilor.Asta e mult mai mult decat suspect,calitatea pe care o avea societatea in 8 Mai.

    Este si astazi de parere ca o firma suspecta la care 3 actuali executivi de top sunt urmariti penal pentru dare de mita si spalare de bani nu este influentata in calitate de emitent pe o piata?

    Vor fi multe evenimente juridice la aceasta companie,iar eu cred ca influenta asupra investitorilor va fi notabila.Inclusiv problema BERD de imagine. 

    1. mda, asta cu berdul e groasa. oricum nu ii inteleg miscarea de piata

      Da, este adevarat ca au fost pusi sub urmarire penala, insa cum iti explici faptul ca au facut anunturile fix inainte de stabilirea pretului de oferta prima data si a doua oara fix dupa ce s-a listat? Nu crezi ca deliberat s-a intamplat asta? Prima data ca pretul de oferta sa fie cat mai mic si a doua oara ca cineva poate n-a reusit sa cumpere cate si-a dorit si au aruncat "vestea"! Este asa de simplu sa tranzactionezi pe bvb...

    Societate listata la Bvb cum este posibil?

    Se pare ca RZB a intrat la cumparare masiv sa sustina pretul, insa se pare ca nu reuseste sau deja a cam inghitit cea mai mare pare de actiuni. Dupa ce a stat in 40 cu ordin ascuns de 10000 buc, la ora asta sta singur in bid cu un ordin ascuns la 39.50 insa a miscorat cantitatea la 3000

    .Sunt curios cat de multe actiuni a papat astazi si ce se va intampla dupa ce va epuiza cantitatea maxima pe care o poate cumpara (2,17 mil). Cat de jos estimati ca se va duce cotatia? 

    1. Asteptam cu nerabdarea raportarea RZB! Niciun nebun n-ar fi aparat cotatia in 40 asa cum a incercat RZB sa o faca, insa nu a avut suficiente gloante si a esuat!

    Urmaresc de peste ocean aceasta companie si ii intreb pe cei in masura sa raspunda la urmatoarele intrebari:

    - ar putea ASF suspenda tranzactionarea acestui emitent avand in vedere noile acuzatii asupra companiei/persoanelor? 

    - dupa cum arata piata, tendinta de scadere se va mentine pentru o lunga perioada de timp. Va intreb cu cat poate scadea intr-o zi cotatia unui emitent pentru a fi oprita tranzactionarea? Intreb aici ptr ca brokerul meu nu mai raspunde la telefon la aceasta ora, poate are vreun copil mic si trebuie alaptat.... Multumesc anticipat

    1. 1. asf nu poate suspenda tranzactionarea

      2. +- 15% se opreste si se instiinteaza actionarii...poate continua tranzactionarea dupa o perioada de timp 

      Multumesc frumos pentru raspuns

      BVB poate sa opreasca tranzactionare in cazul DIGI. De ce nu o face? Mister total

    Inca o companie din trustul DIGI, respectiv Integrasoft, urmarita penal pentru complicitate la spalare de bani, in plin proces de listare la bursa/Urmarita penal este si Bodu SRL, firma controlata de inculpatul Mitica Dragomir !

    1. urmarirea asta penala, nepenala are un mic factor psihologic, problema se ingroasa daca vreun creditor se gandeste sa nu mai rostogoleasca datoriile alea babane in situatia asta !

      acolo e buba ! 

      o institutie financiara nu isi doreste sa colaboreze cu orice pret cu oricine ! 

      joc cu tine daca o faci pe bune !

      cand ai probleme de imagine, sunt obligat sa-mi apar actionarii, ca banca, capisci ? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Înăuntrul Bursei de Valori din Bulgaria

Videoconferinţa “Sănătate şi FARMA - Sistemul sanitar, sub valul al IV-lea”
Dtlawyers
BTPay
Apanova
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Oct. 2021
Euro (EUR)Euro4.9488
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2570
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.6067
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8649
Gram de aur (XAU)Gram de aur243.4131

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

eximbank.ro
certificateorigine.ro
gerocossen.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
invietraditia.ro
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro