ACUZATE INCLUSIV DE "CHIUL"Cadrele didactice recunosc că se descurcă greu cu predarea online

Octavian Dan
Ziarul BURSA #Miscellanea / 05 noiembrie 2020

Cadrele didactice recunosc că se descurcă greu cu predarea online

Profesorii se plâng de diverse lucruri legate de predarea online, recunoscând inclusiv anumite minusuri în activitatea lor, dar din păcate reclamaţiile au început să vină şi din celălalt sens, dinspre elevi şi profesori. Faptul că ministrul Educaţiei vorbeşte depre sesizări legate de absenţa cadrelor didactice de la actvităţile online este foarte grav. Revenind la problemele profesorilor, aproximativ 66,2% dintre cadrele didactice spun că au nevoie de cursuri de perfecţionare pentru a putea preda online, iar 45,7% dintre repondenţi afirmă că autorităţile locale nu au ajutat în niciun fel şcoala în această perioadă, potrivit unui sondaj realizat de Federaţia Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret". Sondajul a fost făcut în perioada 27 octombrie - 2 noiembrie 2020 în rândul cadrelor didactice, pentru a încerca să afle situaţia reală din unităţile de învăţământ în perioada stării de alertă. La chestionar au răspuns peste 8.500 de cadre didactice, cele mai multe dintre acestea (40,4%) fiind în categoria de vârstă 40-49 de ani. Potrivit aceluiaşi sondaj, 16,8% dintre repondenţi spun că unităţile de învăţământ nu au pus la dispoziţia cadrelor didactice măşti şi materiale igienico-sanitare, în timp ce 37% dintre cadrele didactice care au răspuns la chestionar au fost obligate să-şi achiziţioneze un laptop/tabletă pentru a putea preda. Totodată, 33% dintre profesorii repondenţi au plătit din propriul buzunar peste 1.000 de lei pentru a putea preda online. La întrebarea "În ce zonă predaţi?" 38,5% dintre repondenţi au spus că sunt din municipiile reşedinţă de judeţ cu peste 150.000 de locuitori plus municipiul Bucureşti, 31% predau într-o comună sau sat, iar 30,5% în oraşe. Sondajul mai relevă faptul că 53,6% din cadrele didactice care au răspuns la chestionar au urmat în ultimii cinci ani cel puţin un curs de formare. Cu toate acestea, cei mai mulţi (66,2%) consideră că au nevoie şi de alte cursuri pentru a putea preda online, potrivit comunicatului federaţiei: "În condiţiile în care autorităţile locale au un rol important în buna desfăşurare a activităţii din unităţile de învăţământ, am dorit să aflăm cât de mult s-au implicat acestea în perioada stării de alertă. Doar 54,2% dintre repondenţi afirmă că autorităţile locale au venit în ajutorul şcolilor. Cele mai multe dintre acestea au asigurat măşti de protecţie şi materiale igienico-sanitare. Sunt însă şi destul de multe unităţi administrativ-teritoriale care au achiziţionat laptopuri/tablete pentru cadrele didactice şi/sau pentru elevi şi care au montat echipamente pentru predarea în sistem hibrid şi online (proiectoare, table inteligente, camere web etc.)". În ceea ce priveşte relaţia cu elevii şi părinţii, profesorii care au răspuns la chestionar au spus că aceasta este bună şi foarte bună cu elevii în proporţie de 70%, respectiv 63,8% cu părinţii. Doar 97 de cadre didactice au precizat că relaţia cu elevii este foarte slabă, iar 229 cu părinţii. Totodată, peste 40% dintre repondenţi predau exclusiv în sistem online (scenariul roşu), 32,7% în sistem hibrid (scenariul galben) şi doar 25% faţă în faţă (scenariul verde). Potrivit sindicaliştilor, majoritatea problemelor semnalate este legată de echipamentul folosit şi de viteza de internet, dar cadrele didactice au scos în evidenţă lipsa de interes a unor elevi, care, în cel mai bun caz, se conectează, însă nu sunt atenţi la oră: "Am întrebat profesorii din scenariile galben şi roşu cât au cheltuit de la începutul anului şcolar din buzunarul propriu. După cum veţi observa din imaginile de mai jos, procentele sunt apropiate. Astfel, peste 30% din repondenţi au fost obligaţi să cheltuiască peste 1.000 de lei, circa 16% între 500 şi 1000 de lei şi aproximativ 24% între 100 şi 500 de lei. Cei mai mulţi dintre cei care au cheltuit peste 1.000 de lei au declarat că şi-au achiziţionat laptopuri şi tablete. Cadrele didactice au mai cumpărat măşti, dezinfectanţi, imprimante, cartuşe pentru copiatoare, dar şi softuri educaţionale. În plus, chiar dacă legislaţia în vigoare prevede că unitatea de învăţământ asigură formarea continuă a cadrelor didactice, sunt mulţi profesori care au plătit din propriul buzunar cursuri de perfecţionare pentru a putea preda online". Potrivit Federaţiei, atât autorităţile locale, cât şi cele centrale, trebuie să aloce fonduri substanţiale pentru a permite cadrelor didactice să desfăşoare un act educaţional de calitate şi pentru a garanta accesul tuturor preşcolarilor/elevilor la cursuri, indiferent cum se desfăşoară acestea - fizic, hibrid sau online.

Să nu te descurci cu noua metodă de predare este o problemă, dar să nu predai deloc este mult mai grav. Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a fdeclarat că s-au primit sesizări, atât de la părinţi, cât şi de la elevi că nu se desfăşoară activităţi didactice în sistem online: "Vreau să transmit un mesaj foarte clar că nu voi accepta în niciun caz ca învăţarea să nu continue. Voi organiza şi la nivelul Ministerului Educaţiei echipe de inspectori care să verifice ceea ce se întâmplă în sistem online. Aşa cum am spus-o şi altădată consider că trebuie ca toţi profesorii să se organizeze în aşa fel încât copiii să nu aibă deloc de suferit. V-aş ruga să îmi permiteţi să fac un apel către inspectorii şcolari generali, generali adjuncţi şi inspectori şcolari din cadrul inspectoratelor şcolare, să intensifice activitatea de monitorizare a lecţiilor desfăşurate în sistemul online şi spun acest lucru pentru că în cadrul Ministerului Educaţiei vin tot mai dese semnale de la părinţi şi elevi că nu se desfăşoară aceste activităţi didactice în sistem online. Ministerul Educaţiei va realiza în această perioadă împreună cu inspectoratele şcolare activităţi de inspecţie, de monitorizare, de altfel, şi sindicatele au fost cele care au dorit să participe alături de inspectorate la aceste activităţi de monitorizare a activităţilor didactice desfăşurate în sistem online". Predarea online este pe cale să se transforme în bomboana de pe coliva învăţământului autohton.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. intr-o zi , am auzit din rucsacul unui elev care mergea cu trotineta prin oras , vocea unei profesoare care preda ceva . asta-i scoala online !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay

Curs valutar BNR

20 Ian. 2021
Euro (EUR)Euro4.8741
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0207
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5221
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5103
Gram de aur (XAU)Gram de aur239.7608

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

The Diplomat-Bucharest Awards Gala 2021
Video

ENGLISH SECTION

more articles

Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro