Administraţia răspunde de integrarea europeană, spun democraţii

L.C.
Ziarul BURSA #Politică / 15 iulie 2004

Democraţii i-au transmis ieri, preşedintelui Ion Iliescu, că responsabilitatea integrării europene aparţine Guvernului, răspunzînd astfel criticilor adresate de şeful statului. "Reprezentanţii PD din administraţia locală vor sprijini acţiunile Guvernului ce au ca obiectiv integrarea", a dat ieri asigurări, într-o conferinţă de presă, vicepreşedintele democrat Adriean Videanu. Domnia sa i-a recomandat şefului statului să nu-şi facă probleme, şi să nu se enerveze. "Pînă la toamnă, va fi foarte nervos", a comentat Videanu, arătînd că, după alegeri, Ion Iliescu va avea mai multe motive de enervare.

Amintim că Ion Iliescu a acuzat recent PNL şi PD că nu ajută la integrarea europeană, prin refuzul lor de a participa la consultările dintre şeful statului şi partidele parlamentare. Preşedintele încerca să responsabilizeze cele două partide, arătîndu-le că greşesc atunci cînd "se situează pe poziţii de confruntare cu şeful statului".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3485
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7640
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8104
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3851
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.6821

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb