ADRIAN CÂCIU, MINISTRUL FINANŢELOR: "Modul în care s-a derulat programul cu garanţii de stat trebuie să reprezinte un bun exemplu pentru anul viitor"

F.D.
Politică / 20 septembrie 2022

"Modul în care s-a derulat programul cu garanţii de stat trebuie să reprezinte un bun exemplu pentru anul viitor"

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu a declarat astăzi, în cadrul ceremoniei de semnare a convenţiilor de garantare pentru noul program guvernamental IMM INVEST că anul acesta, modul în care s-a derulat programul cu garanţii de stat trebuie să reprezinte un bun exemplu pentru anul viitor şi, de ce nu, să ajungem la concluzia că ne trebuie mai multă finanţare pentru economie, dar asta depinde foarte mult de mediul economic, relatează News.ro.

Ministrul Finanţelor a declarat în cadrul ceremoniei că acest an a fost unul complicat, iar principiul cu care au plecat a fost acela de a crea un parteneriat real între stat şi economie.

"Acest parteneriat s-a văzut în modul în care a evoluat economia românească, în primul semestru. Rezultatele acestea, de creştere economică, nu vin peste noapte, ele au venit pe de o parte din efortul antreprenorilor şi pe de altă parte, aşa cum am spus şi atunci, prin stimuli concreţi care au fost oferiţi economiei româneşti", a spus el.

Ministrul Finanţelor a arătat că programe precum IMM Invest, IMM Prod, Garant Construct, programe care au fost pe schema de ajutor COVID, au reprezentat un boost pentru cee ace înseamna mediul antreprenorial românesc.

"De aceea şi continuă, şi continua cu o finanţare mult mai mare, pentru că cee ace ne dorim este să menţinem acest nivel de dorinţă şi de investiţii, atât din partea statului dar şi din partea mediului antreprenorial", a arătat ministrul Câciu.

El a precizat că "în situaţiile complicate, diferenţa o face încrederea".

"Dacă există încredere între entităţile care fac parte dintr-un angrenaj, atunci acele situaţii vor găsi răspuns, soluţii concrete şi soluţiile concrete sunt finanţare, obiective de investiţii, locuri de muncă şi dezvoltare. Eu sunt convins că acest plafon pe care l-am convenit astăzi cu cele trei fonduri de garantare va fi epuizat până la finalul anului", a spus Adrian Câciu.

Ministrul Finanţelor a anunţat că pregătesc legea bugetului şi legea plafoanelor pentru anul viitor.

"Anul acesta, modul în care s-a derulat programul cu garanţii de stat trebuie să reprezinte un bun exemplu pentru anul viitor şi, de ce nu, să ajungem la concluzia că ne trebuie mai multă finanţare pentru economie, dar asta depinde foarte mult de mediul economic", a afirmat ministrul.

Câciu a încurajat mediul de afaceri să apeleze la cele patru programe pe care le au în derulare şi a anunţat că "a diversificat formulele de finanţare, prin angrenarea a încă două fonduri de garantare, cel Rural şi cel de Contragarantare, astfel încât antreprenorii să aibă mai multe soluţii de finanţare şi să poată, sectorial, să apeleze la soluţiile pe care le-au oferit economiei".

"Parteneriatul este cheia şi cu această ocazie vreau să vă mulţumesc pentru rezultatele din primul semestru, rezultate pe care le văd atât Comisia Europeană cât şi instituţiile financiare internaţionale şi se relevă şi în încrederea investitorilor străini în România, investitori care anul acesta au adus un plus de valoare adăugată dar şi un plus de capital important în economia românească", a mai spus ministrul.

Adrian Câciu a arătat că acest trend trebuie să facem în aşa fel încât, împreună, să îl multiplicăm şi să avem la final de an un rezultat economic mai mare decât ce prognozat de către instituţiile de prognoză.

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Securitatea cibernetică”
Avocat Ianul Alexandra
Electromagnetica
BTPay
cautavocat.ro
danescu.ro
arsc.ro
Gala Regista 2023

Curs valutar BNR

08 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.8962
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5550
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9559
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5088
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.4827

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro