Adrian Sârbu a vrut să arunce în aer balconul Universităţii cu tot cu Marian Munteanu în el

J.P.
Miscellanea / 16 iunie

Adrian Sârbu a vrut să arunce în aer balconul Universităţii cu tot cu Marian Munteanu în el

Reproducem un material şocant publicat de Activenews despre Dosarul Mineriadei.

Procurorii militari care au întocmit Rechizitoriul prin care 14 persoane au fost trimise în judecată pentru crime împotriva umanităţii în Dosarul Mineriadei arată că, în luna mai 1990, inculpatul Adrian Sârbu, mogulul uns cu alifiile tuturor regimurilor, pe atunci şeful de cabinet al premierului FSN Petre Roman, a gândit un atac terorist asupra manifestanţilor din Piaţa Universităţii şi a cerut ministrului Apărării să-i pună la dispoziţie 20 de kilograme de trotil pentru a-i arunca în aer pe protestatari, transmitea chiar Digi24 pe 13 iunie 2017, când a început ultima tentativă de a se face dreptate în Justiţie victimelor rănite şi ucise atunci. Din păcate, după trei ani de circ într-o Cameră Preliminară a ICCJ, dosarul s-a întors la Parchet. În prezent, libarca de lux, trecută doar fugitiv prin spatele gratiilor cu cătuşele pe care le merită la mâini, face din nou pe mogulul onorabil de presă deşi ar trebui să dea socoteală de planurile criminale din timpul Pieţii Universităţii 1990 şi nu numai.

Adrian Sârbu, cameramanul preferat al lui Silviu Brucan în decembrie 1989 şi după, a conceput acţiunea teroristă cu Ilie Drăgoi, supranumit "generalul roşu", pentru afinităţile sale răsăritene, au dezvăluit surse din serviciile româneşti de informaţii, pe care le reproducem pe larg şi mai jos. Potrivit acestora, generalul Dan Gheorghe, primul şef al Brigăzii Antitero a SRI, împreună cu Mihai Stan, fost prim-adjunct al directorului SRI, sunt cei care s-au împotrivit scenariului macabru ajuns până la Ion Iliescu. Trotilul urma să fie amplasat într-o maşină abandonată care se afla deja dispusă sub Balconul Universităţii în care vorbea liderul studenţilor, Marian Munteanu, şi urma să fie detonată în timpul manifestaţiei. Deflagraţia ar fi fost apoi considerată o explozie accidentală a dispozitivelor improvizate de organizatorii Fenomenului Piaţa Universităţii care ar fi plănuit atentate teroriste la adresa lui Ion Iliescu. Explozia ar fi determinat desigur intervenţia în forţă a autorităţilor şi acuzarea studenţilor anticomunişti de terorism. Dacă ar mai fi scăpat vreunul.

O parte din scenariu a fost însă realizată, pe 13 iunie 1990, când chiar forţele speciale au dat foc la autobuzele Poliţiei şi ulterior, au aruncat în aer maşini din curtea Poliţiei Capitalei, unde au incendiat şi mai multe încăperi în care se afla depozitată Arhiva operativă a ofiţerilor de Securitate cu activităţile înregistrate în Decembrie 1989. Atentatele din 13 iunie, după cum se ştie, au fost mediatizate de presa fesenistă şi puse apoi în cârca manifestanţilor pentru a se justifica venirea minerilor, urmată de zeci şi zeci de crime, violuri, mutilări.

"Era evident faptul că demonstraţiile din Piaţă iritau puterea politică instituită în decembrie 1989 şi, în special, Partidul Frontul Salvării Naţionale, cu atât mai mult cu cât, în perioada respectivă, toate partidele se aflau în plină campanie electorală pentru alegerile parlamentare şi prezidenţiale a căror dată fusese stabilită la 20 mai 1990. Inculpatul Adrian Sârbu, consilier al inculpatului Petre Roman a fost în stare să gândească atacuri teroriste asupra manifestanţilor din Piaţa Universităţii, solicitând ministrului Apărării să-i pună la dispoziţie 20 de kilograme de trotil pentru a-i arunca în aer pe protestatari.", au scris procurorii militari.

Procurorii mai arătau că Adrian Sârbu a participat la organizarea atacului asupra populaţiei civile din Bucureşti, facilitând transportul la Bucureşti al unor grupuri de muncitori din Galaţi şi ocupându-se din ordinul inculpatului Roman Petre, de cazarea şi hrănirea minerilor, a transmis şi Ziua News.

"Caracterul politic al acţiunilor inculpatului rezultă din faptul că, aşa cum afirmă martorul (...), acesta a fost cel care a redactat un comunicat transmis la postul de televiziune ca fiind din partea Guvernului, iar în comunicat se preciza, în esenţă, că ceea ce se întâmplă în ziua de 13 iunie 1990 este rezultatul acţiunilor unei mişcări legionare. Aceasta în condiţiile în care, potrivit martorului (...), informările făcute de către Serviciul Român de Informaţii şi de Direcţia de Informaţii a Armatei, informări care reflectau starea de fapt reală şi care erau transmise preşedintelui şi prim-ministrului, erau gestionate de inculpatul Sârbu Adrian, acesta cunoscând conţinutul lor şi fiind la fel de bine informat ca şi preşedintele şi primul-ministru", se mai arată în Rechizitoriu.

Procurorii vorbesc în acelaşi rechizitoriu despre o iniţiativă personală a lui Sârbu înainte de evacuarea Pieţei Universităţii.

"În luna mai 1990, înainte de se decide evacuarea Pieţei Universităţii, inculpatul Sârbu Adrian a avut chiar o iniţiativă personală pentru o acţiune mult mai radicală decât evacuarea forţată a manifestanţilor din Piaţa Universităţii. Astfel, acesta i-a cerut ministrului Apărării Naţionale să-i pună la dispoziţie o cantitate de trotil cu care să realizeze un autoturism capcană pe care să-l detoneze în mijlocul manifestanţilor", se mai arată în documentul procurorilor.

Parchetul Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie a anunţat acum trei ani că procurorii militari au finalizat cercetările în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990 şi au trimis în judecată, pentru crime împotriva umanităţii, 14 persoane, între care fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman şi purtătorul lui de serviete Adrian Sârbu, fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu, fostul şef al SRI Virgil Măgureanu şi fostul lider al minerilor Miron Cozma.

Potrivit procurorilor, în zilele de 11 şi 12 iunie 1990, autorităţile statului au hotărât să declanşeze un atac violent împotriva manifestanţilor aflaţi în Piaţa Universităţii din Bucureşti, în acest atac fiind implicate, în mod nelegal, forţe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului Român de Informaţii, precum şi peste zeci de mii de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării, transmitea şi EVZ.

20 de garnituri de tren şi 11 autocare pentru mineri şi muncitori

Conform marturiilor din Dosarul Mineriade din 1990, Adrian Sarbu, pe atunci seful de cabinet al primului-ministru Petre Roman, a pus minerilor la dispozitie 20 de garnituri de tren si 11 autocare pentru a veni in Capitala, potrivit surselor judiciare. In cursul diminetii de 11 iunie 1990, Bogdan Patrascu, deputat FSN de Dambovita, secretarul Camerei deputatilor si secretar general FSN, a fost informat de Adrian Sarbu ca la Guvern s-a luat hotararea de evacuare a Pietii Universitatii si a fost solicitat pentru a-si acorda tot sprijinul necesar. Pe 11 iunie avusese loc, sub conducerea lui Ion Iliescu, o sedinta secreta cu sefii structurilor de forta in vederea "curatirii" Pietei Universitatii, in care se mai aflau protestatari in greva foamei si manifestanti anti-comunisti. La intrunirea desfasurata la Palatul Scrovistea au participat primvice-premierul Gelu Voican Voiculescu, ministrul de Interne, generalul Mihai Chitac, seful Inspectoratului General al Politiei, generalul Corneliu Diamandescu, generalul Vasile Ionel, consilier al lui Ion Iliescu, suspectat de apartenenta la GRU, seful SRI, Virgil Magureanu, ministrul Apararii , generalul Victor Atanasie Stanculescu, (care ulterior a decolat spre Geneva, preferand sa nu fie in tara la momentul operatiunii), s.a.

In urma acestei sedinte, conform unui Raport asupra Dosarului, vazut si citat de BBC, Adrian Sarbu i-a telefonat ministrului de atunci al Transporturilor, Corneliu Burada, pentru a-i cere sa asigure transportul minerilor cat si al unor "colective ale oamenilor muncii" trimise de FSN Galati. Ministrul i-a raspuns ca e nevoie de o comanda speciala, care in cele din urma a fost facuta.

Atrocitatile comise de mineri in iunie 1990 s-au soldat cu sase morti, oficial, in realitate cateva zeci, si sute de raniti si arestati ilegal, maltratati bestial. Insa pe langa faptul ca Sarbu a fost un organizator al represiunii din iunie 1990, el ar trebui cercetat si pentru propria-i tentativa de asasinare in masa printr-un act terorist, respectiv aruncarea in aer a balconului Universitatii prin plasarea unei masini-capcana incarcata cu exploziv.

In parte, repetam, planul sau a fost realizat, ancheta dovedind ulterior ca autobuzele Ministerului de Interne au fost incendiate, in timpul interventiei din Piata Universitatii din 13 iunie 1990, dinspre partea ocupata de fortele de politie, alte distrugeri similare din centrul orasului si de la TVR justificand apoi pentru FSN chemarea minerilor.

Ideea lui Sarbu urma sa fie pusa in practica de un cadru militar reactivat in decembrie 1989 de agentul GRU Nicolae Militaru, un anume Ilie Dragoi, supranumit "generalul rosu", care ulterior a devenit consilier parlamentar.

Portalul Ziaristi Online a publicat in premiera o informare pe aceasta tema facuta de doi generali SRI (r), Adrian Barbulescu si interlocutorul său, Aurel Rogojan, in cadrul unui interviu aparut si in revista "Vitralii", a veteranilor serviciilor secrete romanesti. Prezentam un extras relevant:

"Circula si versiunea unei tentative de atentat terorist in Piata Universitatii...

In primul rand, cei aflati acolo trebuia sa fie aparati de un asemenea pericol, fiindca riscul exista. Era real, perceptibil, deci manifest. Prevenirea unui atentat terorist preocupa in cel mai inalt grad Brigada Antiterorista. Cu atat mai mult cu cat unii agenti provocatori ai G.R.U., numiti de generalul Militaru la comanda unitatilor fostului Departament al Securitatii Statului si chiar unii dintre colaboratorii de sorginte militara, de aceeasi factura filosovietica, atat ai presedintelui, cat si ai primului ministru, nu s-au ferit sa cocheteze cu amenintarea terorista...

In al doilea rand, trimisul presedintelui la conducerea unui serviciu de informatii spunea, in dupa amiaza zilei de 18 mai 1990, referindu-se la fenomenul "Piata Universitatii" si adresandu-se "activului de baza al serviciului", compus in exclusivitate de oamenii generalilor Militaru si Stanculescu: " (...) domnilor, daca pegra sociala, lumpenproletariatul, care jinduie sa se catere in fotoliile puterii , va si reusi sa ajunga acolo, nu va vad prea bine (...) . Teoreticienii puterii politice spun ca o societate ca sa functioneze optim, din cand in cand, are nevoie sa-i fie administrate electrosocuri... teroriste". Fara comentarii !

In al treilea rand, foarte putina lume a dat atentie unei provocari terorist-diversioniste lansate atunci, pe care presa a preluat-o cu usurinta intr-o varianta inexacta si a lasat-o asa, "in aer", ca probabilitate, si anume ca cineva a dorit sa sperie manifestantii si a pus in circulatie zvonul ca se va detona o bomba in Piata Universitatii. Intre releele de transmitere a zvonului au fost mentionati Adrian Sarbu (pe atunci sef de cabinet al lui Petre Roman - n.r.) si secretarul general al Guvernului Paul Jerbas...

Eu, insa, am aflat altceva. Zvonul a avut la baza un fapt real. A existat o asemenea idee, dar cineva s-a opus foarte vehement...

Cine a avut ideea si cine s-a opus ?

S-a opus primul adjunct al directorului S.R.I., generalul Mihai Stan.

Dar ideea actului criminal de la cine a venit ?

Nu stiu, banuiesc ceva, dar cel dispus sa organizeze amorsarea bombei, un autoturism care sa fie detonat, era un general M.Ap.N, reactivat si numit de generalul Militaru sa preia comanda unei foste unitati speciale a Departamentului Securitatii Statului, ramase intacte si in organigrama S.R.I., fiindca altfel nu se putea. I se spunea "generalul rosu", datorita notorietatii simpatiilor sale, pentru care fusese scos din randul cadrelor active ale Directiei de Informatii Militare. Autoturismul urma sa fie din dotarea unei unitati a S.R.I.. Explozibilul se angajase sa-l procure un colonel M.Ap.N., care detinea si el o functie de conducere in S.R.I.. Atentatul urma sa fie atribuit "extremistilor din randul manifestantilor". Reteta este atat de cunoscuta, incat originea ei este oricui evidenta.

Generalul Mihai Stan mi-a spus ca, daca nu ar fi avut posibilitatea sa se opuna, atentatul ar fi fost pus pe seama "elementelor fanatice (....)" si a preferat sa nu-si duca vorba la sfarsit. Am inteles. L-am intrebat, daca cel ce a venit cu propunerea se gandise sa faca imposibila identificarea proprietarului autoturismului. Nici vorba!

Cum au putut sa se gandeasca la asa ceva ?

Cu mult, cu foarte mult sange rece. La cate crime aveau deja pe constiiinta, cateva in plus nu le-o incarca prea mult."

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Hoiturile comuniste se gandeau la orice!

    Sunt f curios cum se va delimita Andreea Esca si alti partevisti ( protevisti) de acest individ!

    Halal!  

    Gândește liber 15.000 € că citesc de pe promter!

    Un patron care nu plătește impozite! Gândește liber generație pro ( cu litere f mici si cu senzatie de mare vomă) !!! 

    1. Revin-o in prezent: Marius Tuca, Ion Cristoiu...

    jegul acesata uman ar trebui sa fie premiat prin spanzuratoare in Piata Universitatii!

    evident ca alaturi de el ar tebui sa stea trasi in teapa inca multi altii pentru toate atrocitatile comise in acea perioada  

    din pacate HOTII SI CRMINALII SE APARA INTRE EI SI ACUMA 

    ACESTE JEGURI UMANE SUNT ANTEMERGATORII CELOR CARE JEFUIESC SI ASTAZI ROMANIA SI NU-I TRAGE NIMENI LA RASPUNDERE PENTRU TOT CE FAC 

    STAM, NE UITAM LA EI, GEMEM IN CONTINUARE DE POVERIF FISCALE, ADMINISTRATIVE SI NU NUMAI IN LOC SA LE DAM FOC! 

    A FOST UCIS UN CEAUSECU SI CONCOMTENET AU FOST ACTIVATI ALTI SUTE DE CEAUSESTI! 

    PACAT DE TARA

    PACAT DE ROMANI! 

    "20 de kilograme de trotil pentru a-i arunca în aer pe protestatari"

    Sunt curios cum a ajuns Sarbu la aceasta cantitate? Ce calcule a facut? 

    Cu 20kg TNT (trotil) poti sa arunci in aer mult mai mult decat un balcon cu protestatari. 

    Probabil ca urma sa foloseasca o fractie din cele 20kg, iar restul sa le puna la pastrare pentru utilizari ulterioare.

    Noroc ca intre timp Sarbu s-a rebranduit ca om de afaceri... 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Videoconferinţa “Afaceri în agricultură”
Dtlawyers
BTPay
Apanova

Curs valutar BNR

28 Oct. 2021
Euro (EUR)Euro4.9490
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2715
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.6480
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8714
Gram de aur (XAU)Gram de aur246.7254

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

gerocossen.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro