ADRIANA PISTOL, CNSCBT:''Garantat - nu de sâmbătă până luni poţi să produci acest număr de cazuri COVID''

G.U.
Miscellanea / 28 septembrie

''Garantat - nu de sâmbătă până luni poţi să produci acest număr de cazuri COVID''

Directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul INSP, Adriana Pistol, spune că pentru epidemiologi creşterea numărului de cazuri COVID, de astăzi, "nu are nicio legătură cu congresul niciunui partid", informează Agerpres.

"Este ceva ce se petrece în fiecare weekend. Pentru noi, ca epidemiologi, nu are nicio legătură cu niciun congres al niciunui partid. În fiecare weekend numărul de teste care se efectuează de către laboratoare este mai mic. Se efectuează luni cele mai multe şi automat le vedem astăzi, că este marţi, ce s-a întâmplat în cursul zilei de luni. Nu este primul weekend în care s-a întâmplat aşa ceva şi, din punct de vedere epidemiologic dacă doriţi, vedem efectele unei aglomerări, le vom vedea în decurs de 14 zile, aşa cum se întâmplă la toate evenimentele care au avut loc şi au fost organizate în toate judeţele ţării. Aşteptăm întotdeauna să vedem după 14 zile, pentru că asta este incubaţia bolii. Garantat - nu de sâmbătă până luni poţi să produci acest număr de cazuri. Aceasta este biologia virusului", a explicat, într-o conferinţă de presă, Adriana Pistol.

Potrivit acesteia, probele secvenţiate în ultimele trei săptămâni au fost cu tulpina Delta.

"În concluzie sigur că numărul de tulpini de tip Delta identificate prin procesele de secvenţiere creşte. Ştim cu toţii că deja de două săptămâni am declarat transmitere comunitară a acestei tulpini, ceea ce ne face să credem că este tulpina dominantă a cazurilor pe care le vedem. Practic, în ultimele trei săptămâni, din toate probele secvenţiate, nu am mai văzut un alt tip de tulpină, aşa încât nu este de mirare că numărul este în creştere, în concordanţă sigur şi cu creşterea îmbolnăvirilor", a arătat reprezentantul CNSCBT.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Du-te fa, cu fantasmagoriile tale, si pune-ti Pistolul la tampla!

    asa este , cu pixul are legatura !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

Dtlawyers
BTPay
Apanova
GRAMPET GROUP
Electromagnetica
ifep.ro
UNNPR

Curs valutar BNR

26 Noi. 2021
Euro (EUR)Euro4.9491
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3869
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7398
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8407
Gram de aur (XAU)Gram de aur255.1246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro